Un alt fel de anticar

Ies eu de la metrou planuindu-mi in cap seara si aproape automat trec in vedere ce mai vand comerciantii mei in ilegalitate la gura de metrou. Domnul cu Dacia papuc azi vinde ceapa verde. A vandut pe rand mere, rosii, portocale, branza, salata, capsuni, struguri, toate din portbagajul masinii sale parcate strategic in asa fel incat sa se poata ascunde daca vine politia, dar totusi sa fie vizibil potentialilor clienti.

Doamna ce locuieste pe canalul de la gura de metrou (are o plapuma pusa fix pe gura de canal, are si un geamantan unde probabil isi tine lucrurile) azi vinde niste bete de schi si o crosa de hokey. Dumnezeu stie de unde le are ca eu una nu imi pot inchipui. Doamna a mai vandut carti si flori.

Mergand mai departe observ un personaj nou, un domn foarte rosu si slab ce sta chircit pe o geanta si in fata lui ceva galbui asezat intr-o masa dezorganizata pe o foaie jerpelita de ziar. Ochiul meu de cunoscator (sic!) isi da seama imediat ca cel mai probabil sunt niste carti. Ma apropii curioasa incercand sa disting despre ce este vorba. Domnul ma vede si imi zambeste larg.

-Carti vechi domnisoara.
Dap, m-am cam prins...

Ma chircesc si eu langa foaia de ziar, asa mai intr-o parte sa nu ii iau vederea la mare domnului si incep sa studiez cartile. Sunt vechi asta e clar dar si foarte neingrijite, cine stie pe unde or fi zacut saracele. Bag de seama una care ma intereseaza dar constat dezamagita:

-Nu are coperta...
-Pai e veche domnisoara, cu totii ajungem asa, si eu si dvs. doar nu credeti ca o sa fiti frumoasa toata viata.

Tonul domnului, placid si afumat, ma amuza.
-Nu, nu cred asta.

Incep sa ma uit si la celelalte carti dupa ce descopar placut surprinsa ca de fapt cartea pe care o vroiam avea coperta doar ca era la fel de subtire ca si paginile si ascunsa sub o alta coala. Mai are un Manual de antichitati romane private care si el imi face cu ochiul. Ma mai uit, domnul mai trage cate o dusca dintr-o sticla de plastic pe care o avea in buzunar, imi mai povesteste cate ceva de istorie (cum se preda pe vremea lui). In timp ce ma uit la carti i-le si aranjez frumos, ca sa mai atraga si alti clienti nu de alta, plus ca imi era mila de cartile trantite pe ziar asa in nestire.

-Stiti ca noi inca mai avem la bulgari pamant care e al nostru...

Ma decid la cartile pe care le vreau.
-Cat costa?
-Cat vreti sa dati?
-Pai spuneti dvs. un pret ca sigur v-ati gandit...
-Nu domnisoara cat vreti dvs., nu conteaza dupa ce ca am avut placerea sa vorbesc cu o persoana asa draguta.
-Asa nu o sa faceti avere niciodata, stiti nu?
-Lasa domnisoara ca nu averea e importanta.
E de-al meu nenea, boem., imi spun si scot 10 lei.

-E bine asa?
-E bine domnisoara, doar asa am zis, si mai luati una asa ca sunteti draguta.

Eu refuz, el insista, eu refuz, pana la urma ii zic sa imi dea el una care vrea, el nu ca luati dvs., pana la urma iau una si ii multumesc, imi multumeste, ne uram o seara buna unul la altul si ne despartim.

Mi-a placut de domnul alt fel de anticar ambulant si m-am decis sa ii consacru si lui un post, nu de alta, dar cred ca merita.