Visuri intrebatoare de viata

Cati ani ai? Unde iti doreai sa fii acum 5 ani? Unde iti doresti sa fii peste 5 ani? Dar 10? Daca maine ai avea 60 de ani ce ti-ai dori sa fi indeplinit pana la acea varsta? Ce ai regreta enorm daca nu ai face? Daca te-ai lasa luata de val, daca ai zice ca asta o poti lasa si pe maine, daca ti-ai dori multe lucruri, dar cumva niciodata nu ar fi momentul sa te apuci de ele, sau ar fi prea greu si prea consumator de timp.

Ce ar fi daca maine ar fi ultima zi?

Aud adesea oameni spunand ca Vai, ce repede a trecut timpul asta! Sau Parca mai ieri eram doar niste copii si acum iata suntem niste mosnegi! Din toate acestea eu trag concluzia ca viata trece repede, ca in ciuda faptului ca adesea ne plangem de viata, foarte curand ajungem sa o regretam. Ce a fost, ce ar fi fost, ce ar fi putut fi, ce am fi vrut sa fie, ce nu a fost sa fie…

Uneori vad oameni privind melancolic in sine, zambind la visurile ce nu au devenit realitate Pai de ce nu ati facut aia?; Ehh de ar fi asa usor… cand esti tanar visezi, dar apoi visele se pierd si incepe viata cea adevarata. Arareori visele devin realitate.

Asta ne invata cultura in care traim. Sa fim practici, sa ne alegem meserii practice, sa ne alegem parteneri practici, sa luam decizii practice, sa traim practic, sa murim practic.

Munca nu trebuie sa iti placa ci trebuie sa faca bani, barbatul trebuie sa te iubeasca el pe tine nu tu pe el, asa mi-a spus o doamna, exact de asta mai avea nevoie tara, de inca o scriitoare mi-a spus un domn. Uneori am asa impresia ca se incearca intr-o anumita masura tintuirea in mediocritate, in ce nu poti face decat in ce poti, ca suntem montati pentru esec, ca suntem mai constienti de slabiciunile noastre decat de ceea ce putem face, ca e mai usor sa ne consideram victime ale propriului destin, decat sa alegem sa fim responsabili de propria viata, de cum o traim, de ce o traim.

Se spune ca viata este un compromis. Ok. Dar de ce sa compromitem propria viata?

De ce sa nu devenim actori, scriitori, artisti, laureati, filozofi si visatori? De ce sa nu devenim moguli, campioni si presedinti? De ce sa nu iubim la maxim indiferent de consecinte si sa ne ridicam de indiferent de cat de jos vom ajunge? De ce sa nu privim totul ca pe niste experiente din care avem ceva de invatat? De ce sa nu crestem deschizandu-ne catre viata si catre tot ceea ce ne inconjoara? De ce sa murim inainte de a o face fizic? De ce sa ne condamnam la a fi ce cred altii ca ar trebui sa fim? De ce sa credem ca magia are loc doar in filme?

De ce sa nu fim tot ceea ce putem fi?