Zebra Alba la lucru

O zi de lucru din viata unei Zebre Albe

Zebra Alba se trezeste morocanoasa, loveste cu o copita lenesa desteptatorul incropit din coji goale de fructe ce rasuna ciocnindu-se una de alta atunci cand vantul diminetii se porneste a sufla, si isi infunda din nou nasul in gramada de paie proaspete rasfatandu-se.

Nu vrea sa se trezeasca, nu vrea si nu vrea si nu vrea, ce bine ar fi sa mai dorm un pic si gandul la somn o face sa se afunde de tot in paie, dar stie ca nu poate, trebuie sa se trezeasca, trebuie sa se duca acolo. Mai stau doar un pic... dar stie ca nu mai poate sta, asa ca se ridica fara chef si bodoganind.

Isi pregateste micul dejun din fructe si ierburi proaspete, mananca lenes incurajandu-se in sine sa ia in piept aceasta noua zi, acolo.
Dupa ce mananca se aranjeaza si curata temeinic, isi picteaza dungile cu multa bagare de seama, avand grija sa fie cat mai asemanatoare cu cele ale colegilor ei de serviciu. Si in cele din urma deghizarea terminata, inspira adanc si isi spune: Las' ca o facem noi si p'asta!

Afara aerul Transvaal-ului o intampina si ii lumineaza ziua, ce frumusete, isi spune. In curand se afla in trafic, merge tantosa si priveste printre gene la lumea colorata din jur. Se amuza de gazelele fricoase, se stramba in sine la leii ce pandesc din departare, se fereste din calea elefantilor ce merg fara sa le pese pe unde calca.

Ajunge. Zebrele sunt aliniate frumos asteptand ordinele zilei, se strecoara si ea printre ele zambind culpabil ca sa isi protejeze dungile desenate artistic. Toata ziua si-o petrece pe patratelul ei de iarba din campia uriasa plivind fire de iarba, desi pentru ea era un mister de ce zebrele faceau asta, iarba oricum creste cum vrea ea, si in plus e mult mai frumoasa asa. Uneori chiar sarea anumite randuri intentionat doar ca sa nu le strice farmecul natural, si atunci venea cate un a-tot-stiutor si ii explica cum plivitul atrage mai multe animale in acea zona, si mai multe animale inseamna venituri mai mari, si este vorba despre venituri aici, ce nu intelege?!?

Nu intelegea dar nu conta, nu isi mai punea asemenea intrebari existentiale de mult, preocuparea ei era cum sa iasa de acolo, cum sa se dezbare de dungile-i false si sa straluceasca in toata albiciunea ei. Cam la asta fantazia in pauzele de masa, timp in care celelalte zebre isi admirau dungile si se impungeau una pe alta. Uneori cate un dungat mai incerca sa socializeze cu ea dar atunci Zebra Alba zambea tont si se prefacea ca nu intelege mai nimic. Astfel ca in principal dungatii o cam lasau in pace si ii tolerau prezenta ignorand-o, lucru care nu ii provoca zebrei decat foarte multa multumire de sine.

Seara, cu ochii impaienjeniti de atata plivit inutil la o iarba ce maine avea sa fie crescuta din nou, Zebra Alba se indrepta catinel spre casa tinand strans intre dinti fluturasul de salariu pentru care se vindea. Inca un pic, inca un pic, isi spunea incurajandu-se si indepartand perdeaua de frustrare de pe ochi, inca un pic si voi fi doar eu mereu, inca un pic si voi depasi aceste dungi. Si isi zambea multumita si increzatoare in albul care o definea.

Ea apartine crepusculului si cetii, si ea stie foarte bine ce e, cine e, si ce va fi. O zebra alba, atat de simplu.

Ajunsa acasa isi curata temeinic dungile false si respira eliberata, ce bine e sa fi Zebra Alba, mustaceste in timp ce bea un ceai verde de iarba proaspata si viseaza la lumi imaginare dar totusi atat de reale pentru ea.