Se spune ca undeva pe la sfarsitul secolului XVIII (pentru cei care au nevoie de o precizie sporita Anno Domini 1794) un baietel de noua ani avea nevoie urgenta de o interventie chirurgicala pentru indepartarea unei tumori. Da, si pe vremea aceea existau tumori si da, si pe vremea aceea se incerca indepartarea lor chirurgicala.
Indepartarea unei tumori nu e o fericire pentru nici un baietel din nici un secol insa in secolul XVIII, cand nu se auzise de anestezice, antibiotice si alte goodies orice interventie chirurgicala era un fel de a juca barbut cu destinul.
Pentru ca nu aveau ce sa-i ofere baietelului ca sa-i aline suferinta fizica atroce i-au oferit o poveste. O poveste interesanta care l-a absorbit pe baietel atat de tare incat a trecut cu bine peste interventia chinuitoare.
Probabil ca intentia povestitorului a fost doar aceea de a-i distrage baiatului atentia, insa o poveste are mai intotdeauna viata si ratiunile ei proprii si nu tine cont de dorintele noastre. O poveste se foloseste de noi (povestitori si ascultatori deopotriva) ca suport fizic pentru a creste, a se dezvolta, a calatori, si a face tot ceea ce vrea sa faca. Unii mai folosesc uneori termenul tehnic de "mema", parca jenandu-se de puterea povestii.
Baietelul s-a recuperat rapid si a crescut cu un respect profund pentru povesti (doar una dintre ele ii salvase viata, nu?). Optsprezece ani mai tarziu baiatul de alta data negocia cu un editor publicarea primei sale povesti.
Povestea se numea "Alba ca Zapada" iar baiatul se numea Jakob Grimm.
Povestile baietelului de alta data circula in lume si astazi, dupa 200 de ani, in toate felurile imaginabile, prin viu grai, prin texte scrise, prin benzi desenate, prin desene animate si filme si poate si prin alte feluri secrete, pe care nu le stim inca.
Povestea care l-a salvat de la moarte pe baietel a facut treaba buna. In cele din urma a permis multor surate de-ale ei sa circule in urmatoarele secole nestingherite mai peste tot.
Si daca n-or obosi vor circula in continuare.
Din aceeasi categorie:
o poveste buna, dupa parerea
o poveste buna, dupa parerea mea, e aia in care s-au eliminat artificiile ce nu fac decat s-o ingreuneze, cand s-a ajuns la esenta si capata precizia unui fascicul laser, delicatetea unei seri de primavara, forta interioara a unui eremit si puterea de convingere a unui rasarit de soare. povestea creste si se desprinde de creator si isi creeaza propria ei poveste.
re: cand s-a ajuns la esenta
foarte corect, o poveste este aproape intotdeauna succesul unui proces de eliminare
parerea mea este ca, puterea
parerea mea este ca, puterea credintei de fapt , si puterea gindului l-a autat sa se vindece si i-a schimbat si cursul vietii..
este extraordinar!!!..din pacate se intampla atat de rar(la unii)...
O poveste are mai intotdeauna viata si ratiunile ei proprii
Doamne, cat de mult iubesc povestile! Nu m-am intrebat niciodata de ce, iar acum (din intamplare sau nu) am aflat ca Povestile sunt LEACURI, TERAPII..
Cred ca ma vindeca.. am sesizat ca atunci cand am o suferinta a sufletului am cateva obiceiuri (tabieturi
)
1. imi scriu necazul, gandurile si reactiile celor din jurul meu
2. citesc povesti, chiar daca le-am mai citit de 10 ori – in principal cu animale, dar nu numai ( ex. Chemarea Strabunilor, Colt Alb, etc)
3. dansez
in toate cele trei etape –PLANG
Imi permit sa scriu aici un fragmentel din Chemarea Strabunilor, de Jack London
Acest prim furtisag il facu pe Buck sa inteleaga cum se supravietuieste in ostilul Nord.Avea capacitatea de a se adapta la conditiile schimbatoare din jur, fara de care ar fi pierit.
De asemenea, a dus la distrugerea firii sale morale, un lucru fara de folos si un handicap in lupta grea pentru existenta.Asa ceva se potrivea Sudului, dar in Nord, unde domnea legea batei si a coltilor, cine punea pret pe asemenea lucruri sau era nebun sau se distrugea.
Ce fain!
Ca sa citez pe cineva: Super!
Post new comment