D
e curand, discutand intr-o sesiune de terapie de cuplu despre importanta spatiului personal in cuplu ("spatiu" generic, in sensul de "libertate") unul dintre cei doi mi-a pus intrebarea "ok, am inteles ca este important insa CAT de mare poate sa fie acest spatiu?"
Trecand peste raspunsul obligatoriu-evaziv-terapeutic ("fiecare cuplu isi stabileste propriile sale norme, etc.") intrebarea este foarte buna.
Un spatiu personal prea mic si cuplul se va transforma intr-un fel de inchisoare. Un spatiu personal prea mare si cuplul se poate "rataci" prin acest spatiu personal prea mare...
Pentru ca discutia risca sa devina prea 'teoretica' am incercat sa definim impreuna toti trei care ar fi acele puncte sensibile care ar putea caracteriza "spatiul personal" si "libertatea intr-un cuplu".
Pentru ca prea adeseori imaginea noastra despre "spatiu personal" si "libertate" este viciata de clisee, credinte limitative, modele rigide.
Cateva credinte intalnite frecvent in cuplurile in care exista discutii legate de spatiul personal:
ne apartinem complet unul altuia.
toate deciziile, mari si mici, le vom lua impreuna.
vom imparti totul.
trebuie sa avem aceleasi convingeri, indiferent de consecinte.
diferentele de pareri si certurile dauneaza cuplului.
trebuie sa ne petrecem toate momentele libere inclusiv vacantele doar impreuna.
depindem in totalitate unul de celalalt.
toti banii si toate cheltuielile sunt comune.
nu ar trebui sa ne refuzam unul pe celalalt.
Ce ziceti, conform "credintelor" de mai sus cat de mare ar putea fi spatiul personal intr-un cuplu? 
Le-am propus interlocutorilor mei sa le reformulam putin, schimbandu-le semnul sa vedem daca nu cumva devin mai functionale/acceptabile in cazul lor:
NU suntem fiecare proprietatea celuilalt.
putem lua anumite decizii independent, fara a-l consulta pe celalalt.
vom imparti lucrurile importante.
putem avea convingeri diferite.
diferentele de pareri si eventualele certuri sunt normale si nu pun in pericol cuplul.
putem petrece momente libere separat, uneori chiar si vacante.
NU depindem in totalitate unul de celalalt.
cheltuielile comune sunt comune insa pot exista si cheltuieli separate.
putem sa ne refuzam unul pe celalalt in anumite situatii.
Va propun sa discutam - daca doriti - despre credintele de mai sus si rolul jucat de ele in arhitectura
spatiului personal dintr-un cuplu.
Din aceeasi categorie:
- De ce se strica relatiile?
- De ce ne este greu sa abordam necunoscuti?
- Varsta fragilizeaza relatiile?
- Psihoterapia de cuplu si iertarea
- Este flirtul online o forma de infidelitate sau nu?
- Povesti despre Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana
- Pot intradevar barbatii si femeile sa fie "doar" prieteni?
- Corp vs fatza in cautarile barbatilor
- Este ianuarie luna divorturilor?
- Riscul de divort creste in functie de profesie
- Numarul lui Dunbar si relatiile
- Barbatii si femeile sunt afectati de infidelitate in mod diferit
- Cat de mare poate sa fie "spatiul" personal intr-un cuplu?
- 10 moduri creative de a utiliza gelozia
- Despre balansoare si relatia de cuplu
- Cum sa termini o relatie
Trackback URL for this post:
http://www.psihoterapie.net/trackback/5075
libertatea in cuplu
Celebrul citat "libertatea mea inceteaza acolo unde incalca libertatea celuilalt",...functioneaza perfect si in cuplu,..sau cel putin asa ar trebui sa fie!
spatiul personal
din credinata "ne apartinem unul altuia" deriva si altele...precum "nu avem secrete unul fata de celalalt", "ne spunem absolut tot din viata noastra"..avem nevoie ca unele trairi sa le pastram pentru noi, iar partenerul sa respecte acest fapt.
in privinta credintelor de acest fel, cred ca ele provin din nevoia de control si lipsa de incredere in partener, teama de a-l pierde.
siguranta absoluta nu exista si nici nu ar fi constructiva. dar daca am avea incredere reciproca si am accepta faptul ca relatiile se pot incheia, ca oamenii se transforma si niciodata nu o sa poti sa cunosti pe cineva asa cum poti sa te cunosti pe tine, am elibera multa energie consumata pe tentative de control (care nu fac bine nici relatiei, nici noua).
in loc sa tinem cu dintii stransi de cineva, mai bine am incerca sa fim deschisi si receptivi, sa-l cunoastem mai bine din actiunile sale libere pentru a putea stii ce putem accepta si ce nu, ce putem imparti si ce nu.
spatiul personal
Da intradevar felicitari pentru lumina in care au fost puse credintele inradacinate de mai sus,
insa daca incerci sa experimentezi asa ceva e destul de riscant si anume - ok oferi si ai nevoie de un spatiu mult mai larg decat cel traditional si astfel incepi si-ti schimbi usor viata - oferi si primesti spatiu - totul devine asa cum ai descris tu Victor mai sus insa ce te faci atunci cand vrei sa revii macar putin la acele momente de maxima apropriere;
acest spatiu larg pentru unele persoane este de multe ori un miraj sau chiar un drog -evadeaza astfel in multe locuri mai putin langa cel pe care-l iubeste ...
indepartarea unul fata de celalalt e premejdios de aproape - de aceea un control al acestui spatiu trebuie sa vina din ambele parti tocmai pentru a nu distruge adevaratul motiv pentru care au ajuns impreuna! un echilibru greu de mentinut
revenire la momente de maxima apropiere
pai..cred ca acele momente ar trebui sa vina de la sine, nu sa fie fortate. de exemplu vin mai des atunci cand cei doi sunt singuri, in aceeasi camera, si apar mai rar intr-un context in care mai sunt si alti oameni.
cand partenerul evadeaza in alte locuri si "se pierde", cred ca e important sa se afle de ce simte nevoia sa "evadeze" in primul rand..poate pentru ca se simte inchis, ca celalalt nu ii respecta acel "spatiu personal"...poate pur si simplu nu stie exact ce inseamna spatiu personal/comun pentru el si are nevoia sa experimenteze..poate nu e pregatit pentru o relatie si nu si-o doreste cu adevarat ci vrea sa "zboare din floare in floare"
daca celalalt are libertate si te iubeste, va sta langa tine chiar daca ar putea sa fie in alta parte...cand s-a apropiat de tine la inceptul relatie, a facut-o liber.."if you love something, you have to let it free..if it comes back to you, it loves you back"
nu stiu, poate ar fi mai constructiv ca fiecare sa-si delimiteze spatiul personal, iar ce ramane liber sa fie impartit, in loc de a incepe prin a impune limite celuilalt si abia dupa aia sa se observe daca acele limite sunt sau nu bine puse. si aici intervine comunicare si cunoasterea de sine.
Post new comment