ntotdeauna mi-au placut adolescentii. Galagiosi, sau dimpotriva, foarte tacuti, imbracati dupa reguli mai presus de intelegerea mea. 
Cu adolescentii nu am nici o problema, nici cu cei de pe strada, nici cu cei care ajung in cabinetul de psihoterapie. Cu parintii adolescentilor insa mi s-a intamplat adeseori sa am probleme.
De fapt, ca sa fiu onest pana la capat cel mai dificil lucru la o psihoterapie cu un adolescent mi se par parintii adolescentului.
"De ce nu poate fi si copilul meu adolescent la fel ca ceilalti?" e intrebarea pe care o aud cel mai des.
Cum sa explic mai bine ca treaba unui adolescent este tocmai aceea de a NU fi la fel ca ceilalti, de a fi altfel.
Parintii se plang exact de acele lucruri care indica un adolescent sanatos si in plina dezvoltare: este temperamental si este incapatanat. Aa, si intre timp a mai devenit si secretos.
Pentru ca un adolescent sa creasca (fireste, nu ma refer la inaltime...) are nevoie sa inceapa sa se desprinda de parinti. Iar aceasta desprindere a adolescentului incepe mai intotdeauna printr-o nevoie crescuta de autonomie, o nevoie crescuta de intimitate, o mai mare atentie acordata prietenilor si o nevoie de a experimenta mici-mari cosmetizari identitare.
De fapt cred ca cea mai mare problema a parintilor cu adolescenti este ca adolescentii stimuleaza o criza personala la proprii parinti. Lucruri lasate de multa vreme sub pres incep sa iasa la suprafata. Negarea incepe sa nu mai functioneze atat de bine. Fisuri din cadrul relatiei de cuplu a parintilor nu mai pot fi usor cosmetizate. Nelinisti legate de propria identitate, valoare, profesie etc. se amplifica sub provocarile nemiloase, zilnice ale unui adolescent. Ma intreb cati parinti de adolescenti isi dau seama ca nelinistea care ii incearca vine de multe ori din interiorul lor si nu de la adolescentii de langa ei. Adolescentii au fost doar catalizatorul.
Principala plangere a parintilor este ca nu mai reusesc sa comunice cu "extraterestrul" de langa ei. Sigur, e mai usor sa il vezi pe adolescentul de langa tine ca pe un extraterestru decat sa iesi din rutina si sa cauti moduri mai bune de comunicare.
Ne place sau nu 'criza' adolescentei necesita un efort colectiv, atat din partea adolescentului (care oricum face un efort pentru a iesi din criza) cat si din partea parintilor.
Ok, sa revenim la "extraterestru". Cum am putea sa comunicam mai bine cu "extraterestrul"? In continuare risc cateva posibile sugestii
Nu exista solutii magice care sa transforme "extraterestrul" de langa noi intr-un tinerel docil si comod. Din fericire.
De fapt cred ca cea mai buna sugestie pe care as putea-o da unui parinte de adolescent este sa accepte provocarea, sa traiasca alaturi de adolescent aceasta perioada speciala iar daca este curajos chiar sa mai creasca personal impreuna cu adolescentul sau.
Astazi, joi, va invitam in chatroom la ora 09.00-10.00 la o discutie despre viata la scoala.
Discutia nu este moderata.
La ora 21.00-22.00 va asteptam la o discutie cu si despre adolescenti.
Discutia este moderata de psihoterapeuta Adriana Ciurdar
La ora 22.00-23.00 va asteptam la o discutie despre sexualitate si psihosexologie.
Discutia este moderata de psihoterapeuta Luminita Codrescu
O sa vezi si tu cand o sa fi parinte
As reformula-o astfel: imi pare rau ca nu reusesc sa vad alta modalitate de a comunica cu tine. Imi doresc sa fi intelegator cu mine, la fel cum si tu vrei acelasi lucru. Defapt si replica asta am auzit-o, dar nu a fost dusa mereu pana la capat (sa caute afectiv alte modalitati de abordare)..parintii evita uneori sa-si asume responsabilitatea, fara sa recunoasca ca si asta e o trasatura *adolescentina.
parinti de extraterestri
Normal ca *extraterestrii sa vorbeasca o alta limba decat adultii, de unde cred ca izvorasc si problemele.
Paradoxal, cred ca toti adultii au vorbit la un moment dat aceeasi limba, dar se ascund in spatele scuzei :*o sa vezi si tu cand o sa fi parinte..ce vor ei sa spuna e ca defapt ii inteleg foarte bine, dar nu isi permit din cauza rolului pe care il joaca sa manifeste aceea intelegere, nu isi permit sa recunoasca alte solutii..nu isi permit sa utilizeze acel limbaj ingropat undeva in amintiri..
poate asta e un exemplu de perpetuare a modelor parentale, repetate in mai multe generatii..poate adultii/parintii si-au inchis extraterestrul din ei intr-o cutie separata de restul, fara sa-l integreze in totalitatea personalitatii lor.
Parintii mei mi-au spus ca cel mai greu li se pare distinctia prieten/parinte..unde sa traga linia..si le-ar dori pe ambele
Post new comment