Invidia

eu inteleg invidia in sine ca pe un cerc vicios, ceva static, furia de a nu avea ceva ce altul are dar fara sa faci nimic pentru a ajunge acolo..cineva comenta pe site-ul mogulului realizand distinctia intre invidia pozitiva si cea negativa..

invidia ca sentiment ne indica ceva ce ne lipseste noua, sau ne-ar place sa avem..e important ce facem cu acest sentiment mai departe, cum sa-l transformam in ceva pozitiv..mie mi se pare imposibil sa nu ma compar (chiar si fara sa vreau) cu altii, prin comparatii ma disting eu de ei si imi pot clarifica mai bine ce imi doresc defapt in viata..

sunt invidioasa pe cei care au bani multi..dar mi-am dat seama ca eu nu imi doream efectiv acei bani, imi doresc doar sa fiu independenta, mai libera, sa am parte de mai multe experiente.. asta mi se parea ca obtin persoanele respective prin intermediul banilor..dar banii nu sunt singura, si nici cea mai eficienta modalitate...invidia, semnalandu-mi ceea ce imi lipseste, ma poate stimula sa caut o modalitate personala de obtine ce imi doresc

imi vine greu sa vorbesc despre "capra vecinului".. am fost intr-o vreme invidioasa pe norocul altora, sau pe privilegiile pe care le au oamenii frumosi.
dar daca esti frumos nu inseamna ca esti obligatoriu infatuat, mai putin inteligent sau delasator. o parte se comporta chiar omeneste si se folosesc de acest avantaj asa cum am face-o toti. in plus, dincolo de ce vad si ce afiseaza ei, nu o duc tocmai bine. am ajuns la o varsta in care inteleg demersul lucrurilor, si ma pot concentra asupra propriei mele evolutii. fiecare avem calitatile noastre, si chiar defectele ne pot fi favorabile. defectele fizice specifice unuia il fac deosebit, depinde cum si le poarta. iar neajunsurile sunt specifice fiecaruia; ne pricepem la ceva anume de minune dar foarte putin in alt domeniu. e specific fiecaruia.
in final, eu trebuie sa ma simt bine cu mine. apoi prietenii, apoi partenerul(care poate exercita o mai mare presiune).
asta e important pentru ca esti singurul pe care te poti baza pana la capat.

Ehhh si asa intram pe culoarele tenebroase ale invidiei fiintei. Dap, am fost invidioasa, nu imi este rusine sa recunosc, caci daca as ascunde asta as nega o parte din fiinta mea.

Si acum mai sunt invidioasa, dar ma bucur sa spun ca mult mai putin decat in tinerete si nu stiu daca este acelasi tip de invidie, parca este altfel, parca este mult mai calma si mai putin daunatoare, este de genul Ce fain! Cat mi-ar placea si mie!

Am mai crescut si eu deh. Dar tot mi-ar placea... si mie

P.S.: Stiu ca nu am raspuns la intrebare foarte explicit, dar fiecare dupa puteri.

Eu cred ca sunt o persoana mai invidiosa asa de fel Ma gandesc eu mereu de ce a trebuit sa-mi se intample mie anumite lucruri si nu celor din jur. na asta e se mai intampla,sunt invidioasa si vreau destul de multe sa obtin de la viata si sunt cateodata invidioasa cand vad cat de usor obtin ceilalti anumite lucruri si cat trebuie sa muncesc eu pt ele. cred ca pana la urma toti avem aceasta invidie in noi...unii o manifesta mai mult altii mai putin