Fiecare joc se joaca mutare cu mutare

Fiecare joc se joaca mutare cu mutare, fie sah, fie poker. Nu putem sari direct la finalul meciului pentru ca acesta nu a fost inca construit.

Este una dintre discutiile pe care le am frecvent, cu mici variatii atunci cand stabilesc impreuna cu un nou client "foaia de parcurs", adica ceea ce ne propunem sa facem impreuna.

Unii clienti isi stabilesc obiective prea ambitioase, de exemplu ca incepand ca de la doua sedinta de psihoterapie sa mute muntii din loc. Nu am nimic impotriva ambitiei, cata vreme este ecologica, nu pune muntii in pericol si ii lasa acolo unde se afla.

Alti clienti considera ca obligatiile lor sunt doar de a se transporta la cabinetul de psihoterapie o data pe saptamana si a asista la ceea ce ar trebui sa (le) faca terapeutul. Probabil asta prin analogie cu mersul la stomatolog unde obligatiile clientului se rezuma la punctualitate si la a nu musca medicul de mana.

Fiecare joc se joaca mutare cu mutare, indiferent de natura jocului si la fel se intampla lucrurile si intr-o psihoterapie, unde exista unele mutari obligatorii, fiecare mutare cu ritmul ei.

O alta discutie pe care o am cu ocazia "foii de parcurs" se refera la "castigarea jocului". Evident, toti jucam ca sa castigam atat in jocurile cu suma nula cat si in celelalte.

Psihoterapia este un joc mai special, in care ambii jucatori se concentreaza si colaboreaza pentru ca unul dintre ei sa castige jocul. Nu joaca unul ca sa castige celalalt (ca la stomatologie ) ci joaca amandoi ca sa castige unul. Ati ghicit, clientul

Dar ca in orice fel de joc si in acesta, al psihoterapiei "nu putem sari direct la finalul meciului pentru ca acesta nu a fost inca construit". Si evident, nimeni nu ne poate garanta un anumit final. Pana la urma, ce fel de joc ar fi acela care are finalul cunoscut si garantat?