Concediaza-ti seful si alte iluzii

Aflu de existenta unui blog numit "Concediaza-ti seful". Denumire catchy, bine gandita.

"Sef" este unul dintre acele cuvinte universale care sunt incarcate emotional pentru fiecare dintre noi. Daca, de exemplu "vapor", "suspendare", "exitpoll", "pixel albastru" sunt cuvinte emotionale doar pentru unii sau "pantofi", "genti", "coafor", "test de sarcina" doar pentru altii cuvantul "sef" este un cuvant universal, care starneste emotii universale la toti oamenii.

La fel de universal-emotionale ca "mama", "libertate", "autonomie", "patrie", "responsabilitate", "datorie" sau "divort".

Chiar si eu, cu o profesie liberala, in absenta cronica a unui sef in viata mea nu pot sa nu observ o strangere de inima cand citesc "concediaza-ti seful". Cuvantul "sef" nu are cum sa ma lase indiferent.

Ma gandesc ca pentru cei mai multi oameni "seful" este acel personaj iubit, urat, barfit, oricum dar nu indiferent fara de care viata lor ar fi imposibila.

Fara sef nu ar mai sti cand sa se trezeasca, cand sa se apuce de munca, cum sa isi organizeze munca. Tot seful este cel care are grija sa nu isi cheltuiasca toti banii odata, pentru asta seful le plateste salariul in doua transe. E destul de dificil sa administrezi un buget pe 30 de zile asa ca seful te ajuta ca il administrezi doar pe 15 zile.

Seful este acea fiinta generoasa care te ajuta sa iti "mosesti" mai bine timpul liber, sa iti intelegi nevoile si sa iti antrenezi abilitatile sociale.

De ce sa scapi de sef? De ce sa iti asumi povara propriei existente, propriilor resurse (timp, creativitate, atentie)? Pe cine sa mai dai vina pentru dificultatile din viata ta? Fara un sef ar trebui sa iti dedici mai mult propriei familii, sotului/sotiei, copiilor. Ce scuza ai mai avea sa n-o faci?

Acum cateva zile am cunoscut un tip foarte interesant, tanar, inteligent, educat. Antreprenor, chiar unul de succes. Mai mult decat atat, ocazional dadea sfaturi altor antreprenori intr-un cadru organizat, sub forma de workshopuri despre antreprenoriat. Un fel de antrenor de antreprenori cum ar veni. Toate emotionante, bune si frumoase.

Mi-a povestit ca incearca sa le transmita celor antrenati de el sentimentul incomparabil de libertate care vine odata cu trecerea de la statutul de animal furajat la cel de animal liber. M-a emotionat plasticitatea imaginii, imi simteam deja toate membrele cele patru membre incordate, empatizam cu animalul care alearga, costeliv sau nu, pe campiile nesfarsite ale libertatii.

L-am intrebat apoi cum abordeaza cu cei care vor sa devina antreprenori problema costurilor acestei decizii. "Ce costuri? Care costuri?". Pai na, costuri, alea, alea, pentru tot ceea ce obtinem exista ceva costuri, uneori mai putin vizibile, dar exista.

There ain't no such thing as a free lunch zice gura lumii sloboda. Anxietatea care vine odata cu responsabilitatea de a decide singur cate ore vrei sa muncesti pe saptamana, de exemplu.

Asa am aflat de la interlocutorul meu ca el in general discuta cu viitorii antreprenori asa, mai mult despre beneficiile vietii de antreprenor si mai putin despre costuri. Asa cum cel care isi face un imprumut la banca se gandeste mai mult la diagonala televizorului si mai putin la rate.

Nu e bine. Daca mergem la piata si cumparam mere, in afara de examinarea atenta a merelor mai conteaza si contemplarea etichetei cu pretul si apoi supravegherea cadranului cantarului. Sau nu?