Omul bicentenar. Filmul

Tot scormonind pe torente un film lejer care sa completeze cina am dat peste Omul bicentenar. Filmul are 11 anisori, insa eu nu l-am vazut (na, nu poti sa le vezi pe toate) asa ca m-am gandit ca e o buna ocazie sa imi astup o gaura din educatia deficitara

Trebuie sa va marturisesc ca Robin Williams (care face rolul principal) nu e printre favoritii mei. Ca si tovarasul sau de ADHD, Jim Carrey, mi se pare ca isi utilizeaza in filme ADHD-ul intr-un fel usor nepotrivit, dar...de gustibus. Sa revin la "Omul bicentenar".

Povestea SF care se vrea o parabola emotionanta despre umanitate, evolutie, dezvoltare incepe cu un "viitor apropiat" plauzibil (2005) in care o familie upper-class isi cumpara un robot casnic, pentru ca e la moda.

Robotul are un oarecare defect la creierul sau pozitronic asa ca incepe imediat sa invete una, alta, cum e cu oamenii, de ce din 400.000 de milioane de spermatozoizi reuseste doar unul (studiile arata ca de fapt ar reusi mai multi, dar sa ma concentrez la film).

Filmul este o adevarata colectie de dileme morale, de la bun inceput si pana la bun sfarsit, cand robotul nemuritor pe masura ce se umanizeaza isi da seama ca e nedrept sa fie nemuritor si gaseste o forma de a suferi alaturi de oameni imbatranind ca si ei... Bad robot!

Pentru ca Robin Williams juca rolul unui robot m-am gandit inainte de film ca probabil va fi un film scutit de eructatii si gaze la stomac (apropos, ati observat ca mai toate personajele lui Robin Williams au probleme cu gazele?), cel mult vreo problema de fluctuatii de tensiune. M-am inselat. Odata cu umanizarea robotului, acesta isi trage un stomac human-like care ii aduce vesnicele probleme cu stomacul. Isnt't it cute?

Oamenii dragi robotului imbatranesc si mor in jurul lui ca mustele iar masinaria respectabila rezista si rezista si rezista. Intr-un moment care probabil a fost dorit de realizatorii filmului ca cel mai emotional moment din film robotul (devenit intre timp independent financiar, poarta haine, etc) isi cauta semeni (i.e. alti roboti din seria limitata careia ii apartine si el) si nu ii gaseste.

Ajungem astfel, cu multe peripetii la un alt moment emotional al filmului in care robotului i se aduce o alta imbunatatire majora pe drumul sau catre umanitate/umanizare, adica un penis.

Un penis functional, nu unul doar decorativ, un "ityphallus" cum ziceau grecii, care faceau -- lingvistic -- distinctia intre un penis oarecare ("phallus") si unul functional ("ityphallus").

Acum, daca robotul nostru are si penis intelegem si dorinta lui de a avea haine iar in final si dorinta de a avea o prietena. Un penis fara prietena este ca un camionagiu fara camion sau un blogger fara tastatura...

Asadar aceasta ar fi povestea de succes a robotului: devine independent financiar (are propriului lui cont in banca, diferit de al stapanului/proprietarului), devine liber, isi face propria casuta pe malul oceanului, isi face rost de par care ii inveleste creierul lui pozitronic, un stomac si un penis. Daca stomacul artificial ni l-au aratat in film de partea cu penisul ne-au scutit.

O poveste de succes de necontestat. Carcotasul din mine nu se poate sa nu se intrebe de ce si-ar dori o masinarie din metal sa isi faca o casa pe malul oceanului unde e multa umezeala si multa sare, dar na, e incapacitatea mea de a ma lasa purtat lin de firul epic...

Si daca avea dreptate doamna Elisabeth Kuebler-Ross cand spune ca moartea e etapa finala a dezvoltarii, robotul din film se dezvolta si se dezvolta si se dezvolta iar in final moare in fatza televizorului. Ca un membru autentic al umanitatii.

Cam acesta a fost tot filmul asa ca eu ma duc sa caut altul pentru seara aceasta. Multumesc pentru atentie si vizionare placuta.