De ce fosneste iarba sau apocalipsa IP-urilor

Astazi se implineste fix o luna de cand "apocalipsa" de pe 8 iunie a fost a fost din nou reprogramata.

Dupa ce apocalipsa anterioara (cea de acum cateva saptamani a fost) si ea "reprogramata". Acum o luna, pe 8 iunie a o fost o noua buna ocazie de a mai pedala pe aceasta idee inepta si ridicola, a unei catastrofe colective pre-programate. Ca e Y2K bug, ca se incheie calendarul mayas, orice poate fi legendat cu aroma de apocalipsa e binevenit.

Azi e 8 iulie, calculatoarele merg bine-mersi (cel putin modestul meu netbook merge fara cusur, parca nu mai troncane nici coolerul .

Pentru cei care au scapat ultima apocalipsa pe scurt era vorba de trecea la noul sistem de adrese de internet, IPv6 si de catastrofa ce ar putea sa vina cu acesta...

Nu tin neaparat sa vorbesc astazi despre IP-uri si de ce a fost nevoie de trecerea la IPv6, nu este core-business-ul acestui site ci mai degraba despre aceasta apetenta ciudata pentru apocalipse.

Sigur, toti avem asa, din cand in cand un sentiment al catastrofei iminente. Eu l-am avut, de exemplu, ultima data cand a castigat alegerile domnul Basescu. Insa m-am recompus repede, mi-am dat seama ca e doar o reactie emotionala, timpul a trecut, apocalipsa a venit doar sub forma de taxe, impozite si borduri in continua schimbare.

E o apocalipsa suportabila, uneori reusesc chiar sa uit ca presedinte e tot dl. Basescu. E drept ca am aruncat televizorul la gunoi si mai ma folosesc si de tehnici de relaxare si autohipnoza. Nu sunt insa adeptul medicamentelor, cred ca voi putea suporta cel de-al doilea mandat al domnului Basescu pana la capat fara medicamente. Adica sper.

Sa revenim insa de la Basescu la apocalipse mai 'generice'. De unde totusi apetenta noastra pentru apocalipse si intamplari apocaliptice?

Dintre toate posibilele explicatii pe care le-am auzit cea care m-a sedus cel mai tare a fost cea pe care o incearca psihologia evolutionista. Aparent gustul pentru apocalipsa este o achizitie a evolutiei. Va suna ciudat?

Haideti sa ne imaginam urmatoarea situatie:

un stramos de-al nostru acum doua milioane si ceva de ani iese la o plimbare prin iarba mare si deasa (in savana cum ar veni) ca sa gaseasca ceva de-ale gurii. Un os cu ceva carnitza pe el, poate si vreun fruct, ca sa avem o dieta echilibrata, ca asa ne facem homo sapiens, cu dieta echilibrata.

Si cum se plimba el, asa, ca hominidu' aude un fosnet prin iarba. Acum exista urmatoarele posibilitati:

1. stramosu' considera ca fosnetul vine de la un pradator si se ascunde. Daca a avut dreptate a fost hominid smecher, a scapat de o mare primejdie. Daca a gresit si s-a ascuns degeaba a comis ceea ce se numeste eroare cognitiva de tipul I, adica a inregistrat un rezultat fals pozitiv. Probabil nu-i va provesti iubitei lui hominide ceea ce a patit si astfel ramane cu fatza curata.

2. considera ca fosnetul vine de la vant si isi vede in continuare de plimbare. Daca are dreptate are parte de o plimbare netulburarata de anxietati inutile. Daca insa a gresit a comis o eroare cognitiva de tipul II.

Cum ar veni cam s-a repezit ca domnul Geoana la sampanie adica la o concluzie fals negativa.

Mai apuca probabil sa zica ceva gen "Mihaela, hominida mea..." in timp ce carnasierul plesuv pe care nu l-a luat prea tare in serios il consuma hahaindu-i etilic-satisfacut "hau, hau, hau, un fleac, te-am consumat!".

Dupa cum ati vazut, am adaptat putin sceneta cu "Vantu' savanei" la personaje contemporane ca sa intelegeti mai bine la ce ma refer

Pentru ca decizii de felul acesta ("de ce fosneste iarba, o fi doar vantu'?") in general trebuie luate pe loc, fara prea multa analiza se pare ca evolutia i-a preferat pe cei care obtineau rezultate fals pozitive decat fals negative.

Deja ati prins ideea.

Pe termen lung au ramas in viata si si-au transmis genele mai mult cei care se ingrijorau din nimic decat cei ignorau pericolele. Noi, toti cei de acum, suntem urmasii hominizilor care vedeau numai false pericole la tot pasul. Suntem urmasii unor generatii nesfarsite de ingrijorati.

As mai fi tentat sa mai fac o gluma hominida despre cum se baga la loc dopul la o sticla de sampanie, dar mai bine ma abtin.

Asadar, din perspectiva evolutionista apetitul nostru pentru pericolele din iarba, apocalipsele calendaristice si alte catastrofe bine programate are o explicatie foarte buna.

Asa ca ne revedem la urmatoarea apocalipsa, la urne sau pe unde or mai fi ele, apocalipsele...