Vedere din Hunedoara

and eram copil ma fascinau standurile cu vederi (cu cartile postale ilustrate adica) care imi aratau bucatzele din orasul meu, pe care le stiam foarte bine dar in vederi erau prezentate ca si cum ar fi fost obiective turistice

Unghiuri mai indraznete, incercari timide de a filtra/manipula culorile, etc.

In copilaria mea oamenii isi trimiteau "vederi" unii altora, de pe unde ajungeau. Era o parte importanta a unei calatorii aceea de a alege din standurile cu vederi pe cele care iti placeau mai mult, care ti se pareau mai reprezentative si sa le trimiti cunoscutilor, un fel de "am fost si eu pe aici"

Textele de pe vederi contau mai putin, de regula ajungea un "salutari de la Bucuresti". Doar cei care voiau sa accentueze un pic efectul de "look mama, no hands mai incercau si un "salutari din frumoasa capitala a Romaniei" sau "e foarte frumos pe la mine ceea ce iti doresc si tie"

Am urât institutia vederilor, care mi se parea atunci, in copilarie un fel de ipocrizie de partid si de stat transformata in 'traditie'. Daca tot ne merge prost, de ce sa nu ne trimitem poze pe care sa scriem ca ne simtim bine? Daca tot avem calatorii plictisitoare de ce sa nu ne trimitem poze (facute de altii) pe care sa scriem ca sunt calatorii interesante?

In fine, timpul a trecut, acum salutarile de la Agigea se transmit pe feisbuc iar 'vederile' au disparut.

Ieri, in timp ce ma plimbam fara treaba cu aparatul de fotografiat de gat pe langa Castelul Corvin mi-am dat seama ca nimeni nu mai vindea vederi. Oopsie! Odioasele vederi disparusera. Ma rog, poate au disparut mai demult insa eu abia acum am vazut.

In fata castelului erau standuri cu "artizanat" (linguri de lemn, kitchuri et alia), standuri cu piese de bicicleta (parol!), cu alcool (priceless la patruj' de grade la umbra) dar nici urma de vederile copilariei mele.

Asa ca fotografu' amator inrait din mine s-a hotarat sa incerce o aroganta si am facut repede doua 'vederi' pe care vi le trimit cu aceasta ocazie.

Si... salutari din Hunedoara cum ar veni.