Batranii au o viata buna

No votes yet

Exista mai multe teorii cu care psihologii incearca sa explice de ce persoanele mai in varsta tind sa fie mai fericite decat "omologii" lor mai tineri. Spun "omologi" gandindu-ma la acelasi nivel de educatie, categorie socio-profesionala, etc.

Una din teoriile la indemana este aceea ca principalul rol in 'fericirea' batranilor il joaca procesele cognitive, mai precis decupajul cognitiv al experientelor pozitive si ignorarea celor negative. In acest fel batranii ar obtine un (mai) bun echilibru emotional si ar vedea viata mai in roz decat cei mai tineri.

Mie mi se pare o teorie simpla si buna.

Acum cativa ani stateam undeva in Bucuresti la o terasa injurand caldura criminala cand pe langa masa mea a trecut o batranica vizibil obosita de caldura. Am invitat-o sa stea pe un scaun sa isi revina, i-am dat un pahar cu apa si am stat putin de vorba. Ma asteptam ca batrana sa mi se planga de canicula, artrita sau pensia mica. Spre uimirea mea batrana mi-a povestit ca ea are o viata buna.

Imi spunea ca a avut un var celebru, pe Victor Babes (da, acel Victor Babes Smile ), ca a crescut intr-o familie instarita, iar apoi comunistii le-au luat tot si le-au stricat tuturor vietile. "Dar m-am casatorit devreme, am avut un sot bun si am avut o viata buna"

Avea niste flori in mana si mi-a spus ca merge la mormantul fiului ei. Spunea asta cu impacare si seninatate, adaugand multumita "Dar nepotul meu e bine, sanatos si ne vedem des. Da, am avut o viata buna".

Mi-a multumit pentru apa si conversatie si a plecat mai departe prin canicula ingrozitoare. Am stat de vorba cu ea doar 10 minute dar mi-o aduc aminte si acum.

O vreme dupa aceasta conversatie de cate ori ma trezeam ca sunt tentat sa ma plang de ceva, de manelistii din blocul meu sau de canicula sau de claxoanele fara numar dintr-un oras aglomerat si murdar imi aduceam aminte de batranica pe care o cunoscusem atunci si mi se facea jena sa mai ma plang.

Pana la urma poate ca a avea o viata buna, dupa cum se exprima doamna in varsta pe care o cunoscusem la terasa este o alegere personala (prin decupajul cognitiv) si mai putin o sansa, ceva ce vine din exteriorul nostru.

Alegem sa avem o viata buna nu doar prin deciziile pe care le luam ci si prin 'simplul' fapt ca ne consideram viata pe care o avem deja ca fiind buna.

Voi ati putea sa va descrieti viata de pana acum ca fiind o viata buna? Eu unul ma straduiesc. Smile

Trackback URL for this post:

http://www.psihoterapie.net/trackback/10071

Viata e buna

Daca vrei sa afli valoarea unui lucru gandeste-te ca nu il ai, nu mai stiu unde am citit sau auzit, cert este ca mi-a ramas imprimata.
Cu 15 ani in urma era sa-mi pierd viata, sansele erau de 50% de supravietuire, inainte de acest incident eram vesnic nemultumita, mai tot timpul imi tuna si-mi fulgera, in momentul in care m-am vazut pe marginea prapastiei am zis STOP...cu gandirea negativa si de atunci incerc sa vad partea plina si frumoasa a oricarui lucru, doamne...si cate am realizat de atunci...Smile

re: Daca vrei sa afli valoarea unui lucru

asa ma gandesc si eu, ca poate totusi nu e nevoie sa asteptam sa devenim batrani ca sa incepem sa fim multumiti cu viata noastra. Big Grin

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.
CAPTCHA
Verificarea de mai jos este necesara pentru a preveni spamul. Va multumim
i
X
U
H
Enter the code without spaces and pay attention to upper/lower case.

programari pentru hipnoza si psihoterapie in Bucuresti: tel. 072.321.3.321, 075.321.3.321 sau 021.321.3.321

pentru programari in alte orase decat Bucuresti consultati lista de cabinete de psihologie si psihoterapie