De cele mai multe ori cand spun cuiva ca ar trebui sa isi stabileasca mai bine limite in relatii primesc imediat intrebarea "e in regula, vreau sa fac asta, cum sa imi stabilesc limite (mai bune) in relatii?".
E o intrebare buna, la care din pacate nu exista un raspuns simplu. Sau cel putin eu nu il am.
Cand mi se pune intrebarea aceasta, "cum sa stabilesc limite in relatii" imi aduc aminte de o experienta pe care am avut-o acum mai multi ani. Pe atunci cochetam cu ideea sa invat sa desenez (si chiar desenam, insa foarte prost) asa ca l-am intrebat pe un amic grafician ce as putea face ca sa desenez mai bine. Ma gandeam ca poate imi da vreun pont "quick&dirty", vreun secret al breslei, de inclinatie a creionului de exemplu, sau de calitate a hartiei. Mi-a raspuns simplu ca ar trebui sa invat niste tehnici de baza iar apoi sa le exersez zi de zi, cat de des si de mult pot si la un moment dat in desenele mele se va vedea diferenta de calitate.
Am fost foarte dezamagit de raspuns, nu era ceea ce ma asteptam, eu ii ceream sfaturi practice, concrete iar el imi spunea doar ca trebuie sa muncesc pentru a deveni mai bun...
N-am mai insistat cu desenatul, m-am luat cu alte hobby-uri insa intamplarea aceea mi-o aduc aminte ori de cate ori cineva ma intreaba "cum sa imi stabilesc limite in relatii?".
Mi-a venit si mie randul sa spun altora ca NU am un pont anume, gen "tragi adanc aer in piept, strangi la spate pumnul stang, spui in gand sunt cel mai bun, sunt cel mai bun, vizualizezi intre tine si celalalt un gard cat gardul din Palestina (acela care-i protejeaza pe colonistii evrei de localnicii arabi) si gata ai dobandit centura neagra in stabilit granite in relatii".
Pentru asemenea ponturi ati putea apela la un NLP-ist, ii gasiti peste tot. 
A stabili limite in relatii este o abilitate ca oricare alta, se invata cateva miscari de baza, se exerseaza, se combina, se formeaza un stil personal care se rafineaza apoi prin (auto)feedback.
A stabili granite in relatii este insa o abilititate esentiala, care ar trebui cultivata cat mai devreme, ca parte a educatiei elementare, odata cu problematica olitzei si cum sta treaba cu semafoarele.
La inceput, pentru fiecare dintre noi universul "ne apartine" (jocul de cuvinte este intentionat
). Nu exista nicio diferenta intre "noi" si ceea ce se afla in jurul nostru. Apoi parintii, ceilalti copii ne ajuta sa invatam treptat diferenta dintre "ceea ce este al meu" si "ceea ce este al Celuilalt".
Din pacate cei mai multi dintre noi avem profesori care nu isi cunosc bine materia iar lectia nu este niciodata bine predata/invatata.
Cum ar putea de exemplu sa il invete pe un copil cum sta treaba cu granitele o mama intruziva, invaziva, care nu respecta spatiul personal al copilului? Sau care este un "vampir emotional"?
Cum ar putea de exemplu sa il invete pe un copil ceva legat de granite un profesor abuziv, care tipa la copii, ii loveste sau ii hartuieste cu teme absurde?
Dupa cum spuneam, cred ca vorbim de o lectie incomplet (si de multe ori gresit) invatata.
Ok, atunci cand vine momentul in care cineva are un insight si isi da seama ca inabilitatea de a recunoaste granite, de a le respecta, de a le trasa, consolida, (re)construi este mama tuturor problemelor relationale apare inevitabil si intrebarea din titlul acestui post: "cum sa stabilesc granite in relatii?"
Iar raspunsul, singurul raspuns pe care eu pot sa il dau este foarte asemanator cu cel pe care v-am povestit mai devreme ca mi l-a dat candva graficianul caruia ii cerusem un pont pentru desen... 
asediu
Pornesti de la ideea ca daca nu te mai lasi abuzat psihologic de ceilalti nu o sa mai fii iubit(nici macar nu stii ce inseamna cu adevarat sa fii iubit...).
Intr-o zi hotarasti ca vrei sa-i dai pe toti afara. Si i-i dai!Toti sunt uimiti de curajul tau,convinsi ca n-ai sa poti respira fara ei.Si tu respiri,si savurezi clipele de liniste.
Si apoi cei dati afara incep asaltul,si sar din nou gardul "din Palestina", si sapa pe sub el,si incearca sa-l darame.S-a dus naibii toata linistea pe care ai avut-o.Lupta de parca scopul vietii lor este sa te re-invadeze,eventual daca le permiti sa te si pedepseasca ca i-ai dat afara peste ziduri.Aveau valoare si se simteau importanti doar atunci cand ii validai tu,dandu-le din puterea ta.
Continui lupta asta de gherila pana cand iti realizezi ca si tu ai fost destul de permisiv cand i-ai dat peste gard,si incepi sa te inarmezi (vezi:"cum sa stabilesc granite in relatii?")si incepi sa tragi cu bazooka cand iti sar gardul.Zombii.
M-am saturat sa-i tot impusc pe toti "binevoitorii" mei.Nu am vrut decat LINISTE.Sa vad cum rasare si apune Soarele,cum trec anotimpurile,cum redevin ceea ce-am fost in zorii vietii.
Ma gandesc cum ar fi sa-i dau foc spatiului personal,poate asa nu va mai fii un punct de atractie, o Mecca pentru toti mono-colorii.
De ce-mi este asa de
De ce-mi este asa de cunoscuta aceasta descriere? Surprinzatoare si nu prea, furioasa si melancolica, tandra si taioasa, autorul (autoarea) textului imi aduce aminte ca nevoile bazale, sunt bazale tocmai pentru ca pe ele se cladesc celelalte mai rafinate, asa cum ne-a invatat nenea Maslow...
Liniste...Sst! Vreau s-aud cum creste iarba! Apropos, n-aveti un chibrit? Cum ce sa fac cu el?! Nu stiti la ce foloseste un bat de chibrit?! Draga(ul) mea(meu), cu un bat de chibrit aprinzi un foc...
Frumos scris
Bine zis si frumos scris... Dar chiar sa dai foc spatiului personal nu cred ca ajuta.
Eu nu am gasit alta solutie decat sa-i accept in preajma doar pe acei oameni care inteleg si respecta limitele mele, nevoia de solitudine, de liniste, de studiu etc. Cand am de-a face cu cealalta categorie, ma intorc la citatul asta:
"All of man's trouble stem from his inability to sit quietly in a room alone".
re: Si tu respiri,si savurezi clipele de liniste
foarte plastica descrierea ta, completeaza foarte bine cele spuse de mine.
As avea insa o observatie: daca ai apucat sa ii dai pe toti afara esti deja cu un pas urias inainte. Ca unele "fantome" din trecutul tau vor incerca sa se reorganizeze si sa te reinvadeze nu mai este important.
Sa iti spun un mic secret (pe care probabil ca il stii
): "fantomele" (sau zombies, cum le spui tu) sunt in general pragmatice. Le place sa bantuie acolo unde au sanse de succes.
Daca pentru a te bantui pe tine costa foarte mult (pentru ca tu te aperi asa cum trebuie, usturoi atarnat la usa, asertivitate, etc) la un moment dat vor inceta.
Iar ceea ce obtii (adica o viata fara fantome) e priceless...
zid
Buna Victor!
Esti atat de dragut, o mare placere sa primesc pe email "ceva nou" creat cu atata atentie si migala de tine pentru noi dar cred ca si pentru tine, tot ceea ce facem e un jurnal de fapt, fie si fara cuvinte.
Am chicotit intens la faza cu gardul si bastinasii arabi si am urmat si linkul tau... Aseara tocmai am vazut un episod exact despre zona aia, iti recomand si tie "An Idiot Abroad", fara nici un detaliu suplimentar, citesti tu si poate il gasesti sa il iei. Aia cu "abroad" e sigura dar cea cu "idiot" nu e chiar asa...
Acuma cu tema de azi... Acum 10 ani l-am cunoscut pe partenerul meu de viata si era atat de slab, 78 de kg la 195 cm, arata ca un personaj din colajul tau de pe Lipscani, cu negru in jurul ochilor si numai oase. Am inventat atatea mancaruri zi si noapte pana a pus 30 kg si era deja prea mult! Cum sa fac sa scap de teroarea de a veni de la birou franta si de face placinte si noaptea la ora 2...
Incepuse sa devina violent verbal daca nu avea mancare din belsug si ne-am despartit pentru 3 saptamani. Era inuman sa ii spun ca trebuie sa schimbam regulile cu mesele dar pentru un barbat roman traditionalist care vede in femeie un izvor de bunatati cel putin culinare, care a suferit crunt de foame dupa ce a ramas orfan de mama, care a stat in camin unde a facut cartofi la resou, a fost imposibil de negociat. Cum sa aduci limitele alea in aceste conditii? Take it or leave it.
Asa ca din lipsa de energie fizica am invatat singura cum sa fac: am decalat usor de tot limita de sus a orei de gatit, cu cate 5 minute zilnic si am ajuns sa avem ultima ora de masa la 21-22 si 15 kg s-au topit dupa vreo 2 ani, acum toata lumea arata bine si e fericita. A fost cumplit SI DOAR pentru a schimba un obicei alimentar plus continutul meselor.
Stiu ca a fost un comentariu plictisitor si mai putin legat de relatii in profunzimea lor dar pana si pentru ceva exterior (dar care e legat de un background urat, cu foame si posturi) trebuie muncit si exersat exact ca in exemplul tau cu desenatul...
Te imbratisez, ma duc sa pregatesc pranzul si sa ma bucur ca dupa el urmeaza numai o singura masa la o ora decenta
Post new comment