Am primit ieri un email de la cineva dornic sa afle "de ce anume este nevoie" pentru a face psihoterapie. Emailul a coincis cu ultima intalnire de supervizare pe care am avut-o tot ieri. Patru ani de "formare" in psihoterapie. Folosesc ghilimelele nu cu ironie ci doar pentru subliniere.

Raspunsul pe care l-am dat s-a suprapus cu sfarsitul a patru ani de intrebari pe care mi le-am pus eu insumi. Si patru ani de variate raspunsuri pe care le-am gasit in tot acest timp. Probabil raspunsul pe care l-am dat persoanei respective preocupate de psihoterapie nu a fost cel pe care il astepta dar nu am avut si nu am in momentul acesta altul mai bun.

Raspunsul meu a fost ca pentru a face psihoterapie este nevoie de trei ingrediente :

Primul sa stii sa faci psihoterapie , al doilea sa poti sa faci psihoterapie iar al treilea este sa vrei sa faci psihoterapie .

(As adauga ca fix de aceste ingrediente are nevoie si persoana care doreste sa initieze o psihoterapie ca si client dar asta e deja alta discutie, poate intr-un alt posting.)

Vi se pare o gluma? Nu, nu este o gluma. Primul ingredient amintit, sa stii sa faci psihoterapie e probabil cel mai usor de obtinut de catre orice persoana care vrea sa devina psihoterapeut. De asta se ocupa diferitele scoli terapeutice din Romania. Scoli care beneficiaza de experienta mai mare sau mica, reala sau mimata a formatorilor. De asta se ocupa piata de carti de psihoterapie, despre tehnici de psihoterapie, despre tips & tricks.

Al doilea ingredient cheie, a putea sa faci psihoterapie e de departe cel mai problematic. A putea nu se invata. Tine de obicei de ceea ce esti si eventual de ceea ce ai . La ce ma refer? O psihoterapie, un demers psihoterapeutic nu este aproape niciodata ceva usor de cuprins intr-o reteta. Chiar daca exista teorii in psihoterapie, asociatii/scoli de psihoterapie sau persoane care vand "retete de psihoterapie" . Nu exista retete in psihoterapie. Un demers psihoterapeutic este o intalnire dintre doua persoane iar aceasta intalnire este intotdeauna unica . Uneori o intalnire problematica. Cu suisuri si coborasuri. Cu provocari care necesita o mare capacitate de adaptare din partea psihoterapeutului. Cand spun a putea sa faci psihoterapie ma refer tocmai la aceasta capacitate de a iesi din retete, din tipare, de a improviza, de a construi cu "materialul clientului" . Ma refer la "ce este" psihoterapeutul, la personalitatea acestuia. Cu siguranta la a putea sa faci psihoterapie ar intra si abilitatea de a crea (sau a se alatura la...) un cadru administrativ de a practica psihoterapia.

In fine, ultimul ingredient de care am vorbit, acela de a vrea sa faci psihoterapie poate ca este mai usor de inteles de cei care au practicat deja psihoterapia intr-o forma sau alta. E o mare diferenta intre dorinta de a face psihoterapie de dinainte de a o practica (care poate contine asteptari nerealiste, idealism etc.) si dorinta de a practica psihoterapia de dupa ce o practici deja . Acest ultim ingredient se apropie cel mai mult de aspectul vocational al psihoterapiei. Psihoterapia este si arta si stiinta si vocatie . Mai ales vocatie.

Imi aud uneori cate un coleg plangandu-se de partea financiara a profesiei de psihoterapeut. Probabil ca nu si-a clarificat foarte bine tocmai acest ultim aspect, acela de a vrea sa faci psihoterapie . Ii spun atunci cand il aud plangandu-se de dificultatile financiare ale inceputului profesiei de psihoterapeut ca la Microsoft se plateste destul de bine. Si prin viesparele corporatiste de pe la noi se plateste destul de bine. De ce sa acumuleze frustrari practicand psihoterapia? Probabil ca nu devin foarte simpatic cand spun asta dar poate fi un raspuns...

Pentru ca, dupa cum spuneam mai devreme a face psihoterapie presupune sa stii sa faci psihoterapie, sa poti sa faci psihoterapie si - mai ales - sa vrei sa faci psihoterapie .