De ce ne este greu sa abordam necunoscuti?

Una din rezolutiile frecvente de Anul Nou se leaga de viata sociala. "In anul care vine vreau sa cunosc mai multi oameni noi, vreau sa socializez mai mult, vreau sa imi fac mai multi prieteni".

Toate bune si frumoase, sunt total de acord cu ideea, mi se pare o idee de functionare matura si sanatoasa sa avem un management activ al cercului social in loc sa il lasam la voia intamplarii.

Ce facem insa cu senzatia neplacuta pe care o simtim de cele mai multe ori cand ne propunem sa intram in vorba cu necunoscuti?

Disconfortul pe care il simtim la primul contact cu un necunoscut in general isi are radacina intr-una sau mai multe din urmatoarele:

1. motivul nr. 1, mama tuturor motivelor de disconfort social este acela de a nu fi in clar ce anume vrei de la contactul cu Celalalt.

   Vrem doar un simplu small-talk, vrem o abordare 'romantica', vrem informatii, vrem doar sa ii aratam unicitatea noastra?

2. frica de a fi respinsi. Probabil cea mai veche si cea mai puternica frica a noastra, bine inscrisa in ADN-ul nostru este cea care ne tine la o distanta confortabila de obiectul fricii, Celalalt. Daca nu il abordam nici nu vom fi respinsi, nu are sens?
3. buna si banala anxietate sociala, din aceea din care avem (in cantitati diferite) cu totii. Are rolul ei adaptativ, sa ne fereasca de rele. Partea proasta e ca uneori de fereste si de bune, adica de viata sociala de care avem atata nevoie...
4. buna si banala ingrijorare despre ce ar putea gandi Celalalt despre noi. Iar daca bunica ne-a invatat ca prima impresie conteaza e cu atat mai grav.

Cu siguranta ca exista mult mai multe motive pentru care ne vine greu sa abordam necunoscuti insa pe cele patru de mai sus le-am auzit (cu variatiile de rigoare) atat de des incat banuiala mea este ca sunt responsabile de 80%+ din motivele pentru care uneori suntem mai singuri decat ne-am dori.

Si acum intrebarea nemiloasa:

Care sunt motivele voastre pentru a nu intra (prea des) in vorba cu necunoscuti?

Aa?