um ne exprimam furia? Sau altfel spus, care ar fi formele bune de a ne exprima furia?

De curand cineva care are mici probleme de anger management m-a intrebat ce ar putea face cu furia pe care o are uneori. De bagat sub pres ii era clar ca nu este o idee asa de buna...

ei care ati vazut filmul "Avatar" va aduceti probabil aminte de una dintre ideile generoase ale filmului: aceea ca pe indepartata planeta Pandora toate fiintele vii sunt cumva conectate intre ele.

Radacinile arborilor de pe Pandora inconjoara planeta ca niste axoni bine interconectati, iar toate animalele (inclusiv umanoizii) au cozile terminate intr-un fel de port neural prin care pot comunica foarte profund.

coicile sunt niste fiinte linistite care traiesc pe fundul apei. Fara competitii, fara invidii, fara rate la banca, fara ambitii politice. Cu toate acestea si scoicile se confrunta uneori cu cate o criza personala, cel mai adesea sub forma unui fir nisip sau o alta impuritate care intra in interiorul lor. Acea impuritate este o adversitate, un moment dificil in viata linistita de scoica.

andul zilei de astazi (publicat automat de nemilosul script de pe Psihoterapie Net ) suna asa: "Clientii nu vor sa citeasca prea multe despre psihologul lor. Arta psihoterapiei se refera la faptul ca este vorba de client, nu despre tine."

Mie mi se pare ca suna contraintuitiv, mai ales din punctul de vedere al unui psiholog care are ca hobby bloggingul.

itesc pe net despre o intamplare aparent curioasa:

"Un muncitor in constructii de 29 de ani a avut un accident si a chemat ajutoare dupa ce a calcat intr-un cui de 15 cm. Deoarece cea mai mica miscare a cuiului ii provoca dureri mari a fost sedat. Apoi cuiul a fost extras din partea de dedesubt. Cand a fost scos bocancul aparent a avut loc o vindecare miraculoasa. In ciuda pozitiei cuiul a intrat intre degete: piciorul a fost complet neranit."

ntotdeauna mi-au placut adolescentii. Galagiosi, sau dimpotriva, foarte tacuti, imbracati dupa reguli mai presus de intelegerea mea. Cu adolescentii nu am nici o problema, nici cu cei de pe strada, nici cu cei care ajung in cabinetul de psihoterapie. Cu parintii adolescentilor insa mi s-a intamplat adeseori sa am probleme.

De fapt, ca sa fiu onest pana la capat cel mai dificil lucru la o psihoterapie cu un adolescent mi se par parintii adolescentului.

n timp ce scriam intr-un post recent avand ca tema "psihoterapia discutabila" despre psihoterapeutul care intarzie la intalniri incercam sa imi aduc aminte situatiile in care am intarziat eu la intalnirile cu clientii, sau de alte "accidente" (accidente legate de settingul psihoterapeutic, desigur.)

Ne place sau nu, asemenea "accidente" se mai intampla.

gluma mai veche povesteste cum a decurs un interviu de angajare pentru postul de secretara. Unele din concurente erau foarte calificate, altele mai putin calificate. In final, evident, a fost angajata concurenta cu sanii cei mai mari

Este aproape un cliseu preocuparea excesiva (sa ii spunem asa) a barbatilor pentru pentru sanii femeilor.

e curand am avut o discutie in care interlocutorul mi se plangea de narcisistii din viata lui. De cei mai multi se impiedica prin birourile firmei unde lucreaza. I-am spus punctul meu de vedere despre narcisistii buni si narcisistii rai.

"Pe mine ma intereseaza mai putin sa impart narcisistii pe categorii sau sa teoretizez despre narcisism. Pe mine ma intereseaza cat se poate de concret faptul ca narcisistii sunt deranjanti"

e moment mai bun ar fi sa scrii despre rezolutiile de anul nou decat 1 ianuarie? Nu sunt un fan al cuvantului "rezolutie", mi se pare ca suna un pic strident insa "angajament" parca suna si mai nepotrivit. Asadar "rezolutiile de anul nou"

Studiile indica ca printre cele mai frecvente rezolutii de anul nou se numara dorinta de a petrece mai mult timp cu familia si prietenii, scaderea in greutate, lasatul de fumat sau baut, iesirea din datorii.