Psihoterapia de cuplu si iertarea

Tradarea poate imbraca multe forme, de la un suras, o privire languroasa, o atingere ca din intamplare a mainii, pana la contactul sexual.

Si cred ca nu atat tradarea in sine doare, cat minciuna.

Mi-as putea ierta partenerul daca ar avea atata demnitate incat sa-mi spuna ´´vreau sa fac sex cu alta femeie, de care ma simt atras, iar tu nu poti face nimic sa ma opresti´´ dar nu l-as putea ierta daca s-ar indragosti de alta femeie si m-ar minti, chiar daca nu ar avea contact fizic cu ea.

Pe parcursul unei relatii vor exista tentatii de ambele parti, e in firea lucrurilor sa te simti atras si de alte persoane, mai ales dupa niste ani, cand intervine monotonia.

Trebuie doar sa vrei sa spui ´´NU´´. Nu e doar un efort de vointa, ci e vorba de respect si pretuire fata de omul de langa tine.

Nu cred in scuze de genul ´´am avut un moment de ratacire´´, ´´a fost o greseala, n-am stiut ce fac´´.

Oricat de tare ai suferi dupa o despartire, nu se compara cu dezamagirea si gustul amar al tradarii!

Foarte interesant post-ul dvs., l-am citit dintr-o sorbire, cumva si dintr-un interes personal pentru aceasta tema. Tema fiind teama, , teama de a nu fi inselata, teama de a nu imi pierde partenerul in favoarea unei femei mai tinere, mai interesante, mai sofisticate, mai savuroase, mai potrivita ... Poate lua orice forma aceasta femeie fantastica seducatoare care mi-ar prinde partenerul in mrejele ei si l-ar face sa ma insele.

M-am gandit foarte mult la acest lucru, cum sa imi controlez teama, cum sa nu devin un cosmar obsedat de control pentru partenerul meu si am gasit raspunsul printr-un exercitiu simplu. Ma gandesc la ce fel de partenera vreau eu sa fiu pentru partenerul meu.

Vreau sa fiu o partenera pe care se poate baza, vreau sa fie liber sa fie cine este, sa se bucure de lucrurile care il bucura, sa nu stea stresat ca daca face una sau alta eu ma voi supara. Vreau sa vina cu placere si nerabdare acasa, vreau sa se bucure cand ma vede, vreau sa fie fericit, imi doresc asta cu tot sufletul si stiu ca nimeni nu poate fi fericit atunci cand se afla intr-o relatie tensionata si restrictiva.

Trebuie sa recunosc ca transformarea mea intr-o persoana mai buna se datoreaza in mare parte lui, partenerului meu, caci datorita comportamentului lui plin de afectiune si rabdare, am invatat cum este o relatie in care sa te simti fericit, recunoscator si norocos.

Acum vine insa partea intunecata, din nefericire, desi am crescut atat de mult si am invatat atat de mult sa ma controlez, sa acord spatiu si sa respect granite, totusi daca partenerul meu m-ar insela nu as putea merge mai departe.

Nu pentru ca nu il iubesc, ci pentru ca acest lucru mi-ar provoca atata durere si dezamagire, incat mi-ar fi imposibil sa il privesc si sa nu simt amaraciunea tradarii lui. Plus ca cel mai probabil i-as face viata destul de trista fiind eu trista si nefericita, si atunci s-ar pune problema de ce sa ne traim viata asa?

Daca a ales sa fie cu altcineva, inseamna ca ceva nu mergea in relatia noastra, de ce ar merge dupa ce s-a combinat cu alta? Fiecare isi asuma propriile actiuni, mi se pare egoism din partea unei persoane sa spuna ca din vina ta te-am inselat, tu m-ai impins in bratele altei femei, tu nu ai facut aia sau aia, daca erai altfel nu s-ar fi intamplat asta. Poate ca asa este, dar nu ar fi mai corect sa ii spui partenerei/ului Nu merge, vreau altceva, pa pa., decat sa faci lucruri asa urate si cauzatoare de durere?

Pot intelege de ce partenerul inselat din post-ul dvs. doreste sa inteleaga ce s-a intamplat, poate se invinovateste, nu stie unde a gresit, are nevoie de intelegere pentru a accepta, pentru a accepta si poate candva a ierta.

Oricum, m-am intins, cam asta ar fi parerea mea.

Felicitari pentru post! Excelenta tema si excelent scris!