I can see the light

cred ca ieri am ajuns la fundul sacului.

stateam in pat cu messul deschis, zaceam efectiv si plangeam de disperare si au intrat niste prieteni din grupul de terapie la care merg si ma tot intrebau ce-i cu mine de nu mai dau nici un semn de viata. si initial n-am vrut sa vorbesc cu ei pentru ca tendinta, in temeri de astea paroxistice, e sa te izolezi pentru ca ai impresia ca n-o poti controla cand esti cu altii sau ca ceilalti te vor judeca si te vor crede nebuna. dar am zis fie ce-o fi si le-am trimis linkul cu ce-am postat ieri si le-am zis sa citeasca ca sa stie ce-i cu mine.

bine, toti sunt ori psihologi ori in curs de, asa ca, pe undeva, ma asteptam sa inteleaga. reactia lor, insa, m-a impresionat mai mult decat speram.

pur si simplu, odata ca m-au felicitat pentru curaj, in al doilea rand fiecare mi-a spus niste lucruri care m-au ajutat enorm: despre credinta, despre forta din mine. unul dintre ei mi-a trimis un pps cu un vultur care traieste 70 de ani dar pe la 40 de ani corpul ii e deja imbatranit si are de ales sa moara sau sa traiasca in continuare.

trece printr-un proces de 150 de zile in care isi da cu ciocul de pietre pana si-l rupe si asteapta sa-i creasca unul nou, isi smulge penele si ghearele si asteapa sa-i creasca altele noi. apoi mai traieste 30 de ani.si eu am de ales, intodeauna ai de ales.

cum am resimtit eu teama asta: ca pe o roata care incepe sa se pune in miscare la inceput cu viteza mai mica, apoi din ce in ce mai tare, angreneaza si alte temeri si le amplifica pana devin fobii ca de exemplu la mine: teama de serpi, controlabila inainte, a devenit o adevarata fobie, aproape ca-i simteam pe mine muscandu-ma sau pielea rece si cercurile alea de pe burta. oribil.

vocea fricii tale te hartuieste non stop, incepi sa-ti folosesti aiurea imaginatia, iti aduci singur in constient cele mai ciudate si mai oribile ganduri( orice de la faptul ca-ti vine sa omori pe cineva sau pe tine pana la canibalism ca-mi venea sa musc din carnea mea sau a altora, s-o dezgrop pe mama saraca si s-o musc sau s-o bat, de astea hidoase. nu mai zic ca toata lumea de la tv erau ba curve ba nenorociti: D) si cu cat vin mai tare cu atat te chinui mai tare si cu atat de urasti mai tare pt ca nu te mai recunosti, nu accepti ce gandesti, nu te accepti pe tine asa. chestia e ca uite, in anumite conditii poti sa fii asa si e ok. ajungi sa injuri pe oricine si orice de la tine pana la creatorul tau si e firesc sa fie asa. esti un om chinuit si frustrat si te urasti pe tine insuti. e un cerc vicios. noi avem niste instrumente minunate: imaginatie, gandire, inteligenta etc. de noi depinde cum le folosim. si apoi sigur ca teama atrage teama.

eu cred ca noi suntem un fel de antene si preluam din univers energia care ni se potriveste si uite asa poti ajunge sa te distrugi pe tine. dar roata pe care eu singura am angrenat-o, nimeni altcineva, are intodeauna dar intodeauna doua sensuri: si n-as zice bine sau rau,in sensul acelor de ceasornic sau nu, ci benefic sau nebenefic pt tine insati. toata smecheria e sa-i schimbi sensul. nu poti s-o faci sa se opreasca ete asa pocnind din degete chiar daca iti dai seama ca tu ai angrenat-o si de ce ,e nevoie sa inlocuiesti gandirea negativa cu gandire pozitiva chiar daca la inceput stai cu orele sa te rogi sau sa spui afirmatii pozitive despre tine insati sau orice altceva care iti este benefic, nu are importanta ce. azi noapte m-am rugat vreo 4 ore si am reusit sa dorm apoi 7 ore (si fara cosmaruri).in noi e toata puterea si avem intodeauna de ales. absolut intodeauna.

universul ne sprijina non stop, am vazut asta pe propria mea piele. deschideam aiurea la diferite pasaje din carti care parca erau scrise pt mine sau emsiuni pe la tv care imi ofereau pe tava solutia. in frici de astea duse la extrem, din ce am inteles eu pana acum, sunt necesare trei directii: 1. psihoterapie: e foarte important sa stii cu ce te confrunti, ca e teama ta personala si proprie, ca tu ti-ai creat-o la un moment dat ca sa te protejezi pe tine si de ce ai creat-o, ca tu ai ales sa o aduci la suprafata in momentul asta (sigur, inconstient). e foarte important sa spui tot, sa nu ascunzi nimic. eu am citit in terapie vreo 40 de pagini cu cele mai dubioase ganduri ale mele, alea mai oribile, mai hidoase si mai duse cu pluta. am vrut sa le aud cu voce tare, sa le stiu impartasite. e un fel de exorcizare.la fel de important este sa descifrezi mecanismul mintii tale si sa inveti sa te accepti pe tine insati cu toate astea 2.

pledez total pentru terapie insa, cred ca in momente de astea terapia nu e suficienta. rugaciunea (de orice fel, din orice religie) sau gandire pozitiva , meditatie sau ma rog, orice iti e benefic spusa cat mai mult la inceput, cel putin , pentru ca dragostea inlocuieste frica, cu cat atragi mai multa iubire din univers cu atat inlocuiesti teama din tine 3. actiune, sa faci ceva in pofida fricii tale. de exemplu, daca teama iti zice sa stai in casa cand te invita cineva in oras, sa incerci sa iesi. dar e foarte important sa nu te fortezi, sa faci pasi mici dar sa-i faci. nu trebuie sa mergi direct in club dintr-o data, poate te intalnesti cu un prieten doar, la inceput, cel putin cu unul caruia poti sa-i spui toate astea. eu am noroc de prieteni minunati cu care am putut sa vorbesc si sa stiu ca ma inteleg.ai impresia ca o sa iti pierzi controlul si faci atac de panica cand esti cu altii in oras pt ca nu mai poti sa-ti urmaresti roata mintii dar niciodata nu ti-l pierzi, e doar o iluzie.

poti sa faci sport sau dans sau orice altceva dar in doze mici la inceput ca altfel risti sa te dezamagesti pe tine. trebuie sa mentionez ceva insa: noi, ca organism viu, avem nevoie de mecanisme de aparare. unul dintre ele e teama. teama e necesara dar trebuie sa aiba locul ei bine stabilit. ea ne apara de ce credem noi ca ne ataca, din interior sau din exterior.la mine a fost o rana veche si teama a sarit imediat in aparare cand a iesit la suprafata rana. dar trebuie sa o folosim numai pt supravietuire. altfel, e ca si cum ai pune bodyguardul sa conduca afacerile de milioane de euro ale familiei.nu ne putem lasa teama sa ne conduca afacerile, ea are rostul ei.teama nu are valoare in sine, noi ii dam valoare. ne poate salva dintr-o primejdie reala pt ca se revarsa adrenalina in sange si fugim sau ne poate distruge.

in cazul meu, cel putin, a fost un tipar si mai este inca in care am trait toata viata: ca eu sunt o inadaptata, ca ceva nu e in regula cu mine, ca urmeaza sa innebunesc, ca nimeni nu sta cu mine ca nu merit, ca nu-s buna de nimic, ca nu ma pt organiza si tot letopisetul pe care vi l-am mai spus. cand am vrut sa inlocuiesc tiparul, sa-mi imbunatatzesc istoria mea personala (pt ca noi ne putem recreea pe noi insine, avem de ales intodeauna, asta-i miracolul vietii noastre: ca suntem la randul nostru creatori), tot eu am tinut cu dintii de vechile credinte si de vechiul tipar in care am trait pentru ca nu stiam cum sa traiesc altfel. e teama de necunoscut pana la urma. si am intrat in razboi cu mine insami evident. vechile credinte, mai ales alea foarte puternice, sunt destul de greu de inlocuit pentru ca am investit ani, ganduri, suflet in ele. practic asa am trait toata viata si nu stim cum e sa traim altfel.si simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare. numai ca eu am ales sa fiu fericita.

sigur ca inca mai sunt in razboi numai ca am intors roata, mai imi vin ganduri negative evident dar nu ma mai sperii atat de tare. stiu ca eu pot. eu am vrut sa fiu fericita in momentul cand am inteles ca fericirea e o stare interioara si ca de mine depinde, eu am vrut sa ma descopar si sa ma vindec pe mine insami si cum mi-a zis un prieten bun si drag, poti sa castigi jocul si cu carti mai proaste:D. acum in saptamanile astea de teroare am inteles clar ca fericirea e in noi, ca putea sa vina si brad pitt la mine sa zica ca-s iubirea vietii lui, mai presus chiar de angelina ca l-as fi facut nenorocit si pe angelina curva:)). iubirea de ceilalti incepe cu noi. daca nu ne iubim profund si nu ne acceptam pe noi insine, n-avem cum sa-i iubim si sa-i acceptam pe ceilalti.e doar o spoiala. eu scriu mult si e sub forma de predica , stiu,pentru ca in primul rand tin sa ma conving pe mine insami, apoi pe undva dai in partea cealalta si revii pana iti gasesti echilibrul. asa ca ma astept sa exagerez sau sa mai cad dar asta e. e firesc.e doar o faza, asa cum spune o minunata prietena de-a mea. lumea formelor e schimbatoare.

nimic nu tine la nesfarsit, nici macar disperarea. apropos daca te descihizi si spui tot ce ai pe suflet, fara ascunzisuri, oamenii vin spre tine fara retineri.o lectie importanta pe care am invatat-o si cu siguranta ca am invatat si altele dar las sa se decanteze totul.multumesc prietenilor mei pentru ca exista. si e suficient