Despre psihoterapie

M-am intalnit de curand, cu o colega de breasla...De fapt, a fost mai degraba un monolog, cu multe plangeri, nedumeriri si anxietati din partea ei, referitoare la meseria noastra. Printre altele, tema ei favorita, se invartea in jurul "cum sa fiu un psihoterapeut mai bun". Probabil i-am accentuat nelinistea, deoarece ma tot chestiona cu privire la cum am procedat eu in privinta asta...
I-am spus ca facultatea m-a ajutat prea putin (sau deloc), cartile citite, incep sa semene la un moment dat unele cu altele, workshop-urile nu-mi mai spun de mult ceva nou (cel putin pentru mine)... Si-atunci? Femeia era curioasa sa inteleaga cum procedez...I-am aratat cum m-au influentat formatorii si supervizorul meu, dar, cand i-am spus ca, de fapt, progresul in meserie, tine mai mult de client cu problema lui, ca, de fapt, invat si ma dezvolt odata cu clientul, si, a avut o replica de genul: "Chiar asa? Si, ce inveti tu de la un depresiv, spre exemplu?" Nu stiu ce a inteles de la mine, insa, si acum simt nevoia sa discut cu voi lucrurile astea. Asadar, va astept diseara la o discutie despre cum am ajuns sa avansam (sau nu) in profesie...

Pentru seara aceasta, va propun spre reflectie urmatoarea tema:
"Influentele sociale, influentele familiei de origine si noi"

In acesta seara, mi-as dori sa discutam despre caracteristicile relatiei terapeutice: limite, transfer, contratransfer, relatia psihoterapeut-client dupa incetarea terapiei.