Nu i-a fost deloc usor sa o convinga.
In ciuda trasaturilor ei aspre, deloc firesti unui chip atat de tanar trecea drept o femeie frumoasa. Modul in care il privise, direct in ochi si felul in care ii vorbise il facuse o vreme sa nu intrazneasca sa spuna ce vrea. Mai ca se hotarase sa renunte dar totusi nu putu sa plece. Stia ca dincolo de usa metalica de le intrare il va cuprinde o teama si mai mare. Daca era un loc unde se putea simti in siguranta, acesta era acela. Se aseza. Vera se lasa in genunchi in fata lui. Era prea tanara pentru a fi curioasa si prea trista pentru a intreba ceva dar simti ca de data aseasta se afla in unul dintre acele momente care vor fi hotaratoare pentru viitorul ei. Stia ca tanarul pistolar de data aceasta nu venise pentru serviciile ei sexuale si nici nu avea de gand sa o invite la vre-o petrecere. Demult asteptase clipa aceasta, dar acum se simtea nepregatita. Nu facuse niciodata ceva cu adevarat important in viata ei. Nu ii ceruse nimeni altceva decat sa se lase imbratisata, iubita sau chinuita de catre ursuzii ei clienti, sa se prefaca proasta si vesnic fericita. Adolescentul ii simti slabiciunea si se hotari sa ii vorbeasca. Nu ii venea usor pentru ca nu se rugase niciodata de nimeni pentru nimic, dar acum pur si simplu se simti in siguranta. Se hotarase sa ii vorbeasca simplu si direct. Ii povesti viata lui si mai ales ii descrise in detaliu nelinistea pe care o traia in ultima vreme.
Vera se sperie cand o rugase sa ii permita sa se ascunda la ea pana cand va lua o decizie. Mai cunoscuse ea pistolari, pe unul chiar il iubise demult si stia ca povestea asta are un singur sfarsit: MOARTEA. Dar nu putea sa il refuze. Nimeni pana atunci nu avusese cu adevarat nevoie de ea. Inchisese ochii si vazu in sinea ei cum zeci de barbati intre doua varste, murdari si duhnind da alcol, tati si frati ai victimelor baiatului izbeau cu sete in usa metalica. Aceasta ceda iar hoarda se napusti cu ura asupra tanarului ei prieten. Stia ca nu are nici o sansa. Stia ca asta e destinul. Iar daca destinul te vrea mort, asa trebuie sa fie! Se intrista. Singurul ei prieten. Singurul om care avusese vreodata nevoie de ea urma sa moara. Alta solutie nu e. Se hotari sa ii vorbeasca si ii spuse simplu si direct, privindul in ochi cum avea sa se intample. Cum va intra peste ei acea hoarda de rude bete si pline de ura si cum aveau sa moara amandoi.
- Prietene, trebuie sa mori, nu e alta solutie! incheie ea discursul. Dar pentru prima data in viata ei se simtise sigura pe ea. Nici ea nu stia cum, dar simtise ca a zis un lucru mare. Si intr-adevar asa era! In clipa urmatoare pricepuse. Da, nu te poti pune cu destinul. Trebuie sa-l lasi sa castige si el macar odata. Trebuie sa fie si el multumit altfel nu renunta. Acum stia ce vor face!
Tanarul simti siguranta din privirea ei si parca o implora sa nu renunte.
Vorbira toata noaptea.
A doua a zi cei doi defilara de mana pe strazi, imbratisindu-se si sarutandu-se la fiecare intersectie mai mare si declarandu-si iubirea vesnica in auzul trecatorilor. Tot orasul vuia de noua picanterie si toata lumea era deacord ca iubirea asta va avea un sfarsit trist. Asa si avea sa se intample!
In noaptea aceea baiatul avea sa plece intr-un oras vecin in cautarea ultimului sau inamic. Vera nu se mai arata in lume si nimeni nu avusese curajul sa intrebe de ea atata timp cat toata lumea stia ca e iubita marelui nostru pistolar. Iesea doar seara cateva minute din camera ei sa mai verifice daca celelalte fete isi fac treaba si daca exista incasari. Asa ca in micul nostru asezamant se pornise un dezmat in toata regula. Dar Vera parea ca nu observa nimic, zambea linistita si se inchidea la loc in camera ei de unde se auzeau adesea zgomote si vorbe de duh. Dupa cateva zile in fata asezamantului se opri o trasura din care cobori un tanar grabit, batu cu multa galagie la usa metalica de la intrare si impreuna cu cei 4 insotitori descarcara saci cu alimente. Imediat Vera fusese instiintata si cobori grabnic sa il salute si sa multumeasca pentru aceasta neasteptata atentie. Nou venitul a fost invitat protocolar in camera Verei. Acesta ajuta personal la descarcarea sacilor si foarte incurcat de situatie intra in camera cu tot cu ultimul sac. Ceilalti 4 insotitori se alipisera dezmatului general. Dupa ce fusesera primite cum se cuvine proviziile trasura noastra pleca si nimeni nu observa ca in ea urcasera doar cei 4 barbati care ajutasera la descarcat. Baiatul nostru se facu comod in camera Verei multumit ca nimeni nu il recunoscuse. In seara aceea avea sa se intample o tragedie! Totul era cum trebuia sa fie. In tot stabilimentul era un dezmat general, toata lumea era beata iar la petrecere se atasasera si o multime de barbati respectabili ai comunitatii. Baiatul nostru cobori cu Vera la brat si pistolul la brau, saluta multimea, o saruta pe Vera in vazul tuturor, facu cu ochiul fetelor si le ciupi impertinent pe cateva, apoi se retrasese impreuna cu Vera in camera lor. De aici proni scandalul. In urlete si tipete fusesera chiemate de catre sefa lor toate fetele vizate de atentia baiatului nostru. Vera era foarte furioasa, iar invitatii extrem de distrati de geloziile vechii noastre prostituate. Intr-un final au ramas singuri. Se mai auzeau tipetele Verei dar ele erau ascultate cu mare amuzament de onorata noastra audienta. La urma se auzira si strigatele de ajutor dar nimeni nu se grabi sa sara. Pe cand petrecerea era intru totul compromisa se auzi si focul de arma. Audienta dadu buzna inauntru.
Pe burta cu fata in jos imbracat in hainele baiatului zacea un cadavru. Draperia de la geam se clatina usor ca si cum curentul a pus-o in miscare. Vera plangea intr-un colt cu fata vanata de loviturile primite. Fetele fugira din fata scandalului iminent. Toti ceilalti il recunoscura pe tanarul nostru baiat pe care arareori il vazusera in drumurile lor comune prin oras.
Seriful o lua pe Vera. Devastata de suferinta aceasta repeta intr-una ca singurul barbat pe care l-a iubit vreodata e mort si se ruga de serif sa ii permita sa il ingroape cum se cuvine. Politistilor li se facura mila de tanara prostituata batuta cu cruzime de iubitul ei si fusesera de acord ca amarata doar s-a aparat de acesta.
Scapata din arest Vera ingropa cadavrul cum se cuvine. Il privi cu atentie in timp se il pregati pentru funerarii si o trecu un fior.
In fuga lui baiatul nostru se opri in padure sa innopteze. Nu stia unde sa mearga. Acasa nu se putea duce, s-ar fi dat de gol. Alt loc nu avea si chiar nu ii placeau calatoriile. Mai avea inca o parte din banii stransi din dueluri. Se gandi sa-si ia o ferma dar viata grea si fara perspectiva de la tara nu il mai incita deloc. Se gandi sa mearga intr-un oras dar banii ramasi abea ii mai ajungeau pentru o casa foarte modesta si el nu stia face nimic. Asa cum se vedea acum, imbracat intr-o tinuta anosta care nu se ramarca prin nimic, fara pistol si fara ferma lui parinteasca se simtea pierdut. Incepu sa se uite prin jur, poate gaseste ceva ce sa-l indrume.
Gasi intai o potcoava. O analiza cu atentie dar nu ii gasi nici un rost. Apoi vazu o pata rosie in iarba. Se dusese plin de speranta dar nu era decat o carpa rupta dintr-o camasa. Mai cauta. Nimic. Porni trist si fara directie prin padure. In marginea acesteia privi spre cimitir si vazu o mica multime stransa cu ocazia funerariilor lui. O cauta pe Vera cu privirea. Tresari cand o vazu. Dori sa porneasca spre ea dar nu era momentul potrivit. Se hotari sa mai astepte pana spre seara si sa ii propuna sa mearga cu el. Apoi isi dadu seama cat de imprudent ar fi. In felul aceste ar risca sa fie recunoscuti. Se intrista si se gandise ca in valtoarea evenimentelor nu a apucat sa o imbratiseze macar odata din suflet. Nici macar nu isi amintea daca era frumoasa sau nu. Stia ca nu o va putea uita niciodata. Pana la urma pleca in directia opusa. Mai cauta o vreme prin iarba dar nu vazu nimic care sa ii atraga atentia. In cele dinurma gasi intr-un popas o mica verigheta, probabil aruncata de vre-un trecator suparat pe viata anosta de familist. O ridica si isi dadu seama ca ar putea sa se insoare.
Porni voiniceste la drum. Avea de gand sa ajunga intr-un oras cat mai indepartat. Privi atent toate femeile ce le intalni in drum. In al patrulea oras se hotara sa se apropie de o fata. Aceasta era tanara, eleganta, cu o privire jucausa si un corp implinit. Parea deosebita. Fatei i-a placut tanarul baiat dar s-a simtit de-a dreptul jignita cand a aflat de lipsa de renume al baiatului nostru. El nu facea parte nici dintr-o familie cunoscuta, nu avea rude, nu era educat. Il refuza violent. In orasele urmatoare pati la fel. In cele din urma hotari sa caute o fata simpla. Dar nimic nu reusi sa ii starneasca vre-un sentiment.
Vizita cateva bordeluri dar desfraul fals si fad de acolo il obosi si mai tare.
Umbla deja de cateva luni bune, banii erau aproape terminati si inca nu stia incotro sa se indrepte. Atunci isi aminti de Vera. Ea era singurul om care l-a ajutat vre-odata dezinteresat. Se gandi ca e desteapta si o simti si frumoasa dar totusi se intrista cand isi aminti de meseria ei. Parca nu era de demnitatea lui. Nu stia ce sa faca. Degeaba cauta disperat, nu mai gasea nimic si cum devenise un necunoscut fara poveste nimeni nu ii mai oferea nici o salvare onorabila. Incepuse sa regrete faima de altadata. Se oprea in fata tarabelor cu arme din targurile prin care trecea dar nu ii mai ajungeau banii pentru un pistol.
Odata vazu pe o banca o tanara cu trasaturi ferme. Deasupra capului ei stralucea soarele de primavara, parea ca radiaza lumina. Tresari dar cand se apropie observa ca fata era surdo-muta si renunta imediat.
Vera nu putu sa isi mai practice meseria. Vanduse stabilimentul. Oamenii o priveau ciudat. Femeile care sufereau dupa fii si fratii lor o apreciau pentru ce facuse. Barbatii insa nu erau pe deplin multumiti de finalul pistolarului nostru. Pana la urma se multumeau sa o evite. Se hotarase sa se mute intr-un oras pe Coasta de Est. nu trecu mult si intamplarea il scoase in cale pe baiatul nostru ratacit. Ea il stia fericit si se bucura mult de intalnire. Il invita in casa ei si il ruga sa ii povesteasca ce a facut. Tanarului nostru ii fu rusine sa ii povesteasca despre experientele lui amoroase esuate si incepu a rememora chefurile si petrecerile lui de pistolar renumit. Pana la urma, cu lacrimi in ochii ii spuse ca nu a stiut unde sa se duca si ce sa faca, ca nimeni nu l-a sfatuit si tot ce a putut gasi a fost o verigheta amarata si ca degeaba a cautat el femeia potrivita ca nu a gasit-o si acum nu mai are nici bani si nici nu stie unde sa mearga.
Vera a ascultat povestea si pentru prima data in viata ei s-a simtit cu adevarat trista. Nu si-a mai ridicat capul si nu l-a mai privit in ochii.
Acum stia ca exista oameni al caror destin nu poate fi schimbat.
Cristina