Analist si pacient

engleza: analyst and patient
germana: Analytiker und Patient

Analist si pacient: relatia analitica nu trebuie privita in termenii unei proceduri medicale sau tehnice

Jung se refera la analiza ca la un "proces dialectic", presupunand ca amandoi participantii sunt in mod egal implicati si ca exista intre ei o interactiune in ambele sensuri. Din cauza aceasta analistul nu poate sa isi foloseasca eventuala autoritate pe care ar avea-o, deoarece el este la fel de mult implicat in tratament ca si pacientul iar decisiva va fi mai degraba dezvoltarea sa ca persoana deact stiinta sa. Jung a fost din acest motiv primul care a sustinut necesitatea analizei pregatitoare pentru cei care doresc sa practice analiza. Accentul pus de Jung pe egalitatea dintre analist si pacient este oarecum idealist. Rolurile celor doua persoane nu sunt identice asa ca este de preferat sa gandim rolurile de "analist si pacient" in termeni de reciprocitate analitica.

Analist si pacient: analistul trebuie sa aiba o atitudine flexibila fata de evolutia tratamentului si de cea a relatiei analitice

Jung isi tempereaza singur idealismul introducand ideea ca din punct de vedere tipologic exista patru etape ale analizei. Prin aceasta Jung pune in evidenta necesitatea de a invata de la pacient si de a te adapta realitii psihice a pacientului. Jung punea in evidenta ceea ce astazi am numi relatia reala sau alianta terapeutica dintre analist si pacient. Psihanaliza contemporana a cunoscut o schimbare asemanatoare de accent, identificand ca o relatie aparte "raportul non-nevrotic, rational, rezonabil pe care il are pacientul cu analistul sau si care il face apt sa progreseze in situatia analitica"

Atitudinea lui Jung fata de transfer cunoaste mari variatii. Pe de o parte Jung vede in transfer trasatura centrala a analizei, care are o mare utilitate terapeutica. Pe de alta parte Jung concepe transferul ca pur erotic si nu ca pe un obstacol. "Vindecarea are loc in ciuda transferului si nu datorita lui".

Unii analisti privesc analiza trasferentiala ca pe o diversiune de la scopul mult mai important al elucidarii continutului simbolic al materialului pacientului. Altii cred ca prin analiza transferului pot fi descoperite acele traume infantile sau privatiuni care mai sunt inca active in pacientii adulti.

Analist si pacient: diferente intre modul in care conceptul de transfer a evoluat in psihologia analitica si psihanaliza

Jung a separat in cadrul transferului componentele personale de cele arhetipale, in acelasi fel in care a separat inconstientul personal de cel colectiv. Transferul personal include nu numai aspecte ale relatiei pacientului cu figuri din trecut precum parintii, pe care le proiecteaza asupra analistului ci si potentialul sau individual si umbra sa. Aceasta inseamna ca analistul reprezinta si contine, pentru pacient, atat parti ale psihicului acestuia (care nu s-au dezvoltat atat de complet pe cat ar trebui) cat si aspecte ale personalitatii pacientuli pe care acesta mai degraba le dezaproba.

Transferul arhetipal are doua intelesuri. In primul transferul arhetipal se refera la proiectiile transferentiale care nu se bazeaza pe experienta personala din lumea exterioara a pacientului. De exemplu, pe baza fantasmelor sale inconstiente pacientul il poate vedea pe analista ca pe un vindecator magica sau ca pe un diavol amenintator, iar aceasta imagine are o forta mai mare decat una provenind dintr-o experienta cotidiana.

Al doilea aspect al transferului arhetipal se refera la evenimentele general previzibile din cadrul analizei, la modul in care actioneaza analiza insasi asupra relatiei dintre analist si pacient.

Analist si pacient: utilizarea terapeutica a contratransferului

Jung a fost printre primii analisti care au utilizat terapeutic contratransferul in relatia dintre analist si pacient. O perioada psihanalistii aveau tendinta - urmandu-l pe Freud - sa priveasca contratransferul ca pe un fenomen invariabil nevrotic, ca pe o activare a conflictelor infantile ale analistului si ca pe un obstacol in activitatea sa. Jung insa vedea in contratransfer un "instrument deosebit de important de informatie". Jung accepta ideea ca anumite contratransferuri nu sunt chiar asa de benigne, referindu-se la posibilitatea "infectiei psihice" si la pericolele identificarii cu pacientul.