Vindecare

engleza: healing
germana: Heilen, Heilung

Vindecare este un termen folosit adesea in psihologia analitica pentru a desemna scopul analizei. "Vindecare" reprezinta altceva decat conceptul de "tratament", adica scopul sau produsul final al analizei este definit in termenii implicarii individului si ai formei pe care totalitatea potentiala a acestuia ar putea-o lua.

Jung a manifestat dorinta de a distinge analiza de medicina si a pus accentul pe calitatea personalitatii analistului in contrast cu obedienta lui Freud fata de tehnica. Jung concepea vindecarea ca pe o arta, a legat vindecarea de compasiune, la fel ca in incercarile moderne de a defini elementele afective ale relatiei terapeutice: sinceritatea, caldura, empatia terapeutului.

Imaginea vindecatorului ranit este utilizata de Jung pentru a sublinia ideea de vindecare printr-un paralelism intre practicile antice de vindecare din templele lui Asclepsios si vindecarea din tratamentul analitic modern. Practicile de vindecare aveau loc intr-un cadru inchis ("temenos" sau incinta templului) si stimulau visarea, cu speranta ca pacientul va avea vise de vindecare. Cel care era initiatorul in vindecare, centaurul Chiron era reprezentat ca suferind de o rana incurabila. Analistul poate fi privit ca un vindecator ranit iar cadrul analitic care face posibila regresia si luarea in stapanire a functiilor inconstientului ca un temenos. Motivul vindecatorului ranit este o imagine simbolica a unui element arhetipal.

Jung a mai facut si alte observatii culturale referitoare la vindecare:

-initierile au in vedere vindecarea;
-religiile functioneaza ca "mari sisteme de vindecare psihica";
-sacrificiul (nu se poate castiga fara a renunta la ceva) este necesar pentru vindecare;
-exista o nevoie si un interes universal pentru vindecare;