Da, am mintit cu privire la preturi si probabil pe aceeasi "linie" ma voi mentine in aceasta privinta. Dar sa ma explic......
Sunt casatorita de cca 20 de ani si incet, in timp, pentru ca am permis sa se intample asta - fara sa stiu (atunci) pana unde se poate ajunge (acum)-cum spuneam, am permis sa am portofelul tot mai gol si sa trebuieasca sa justific (la inceput sume mai mari, de ex. 100ron cheltuiti in decurs de cateva saptamani pentru ca apoi sa ajung la ridicola suma de 1ron) pe ce i-am cheltuit. Si banii se duc, nu-i asa? Pe o cola, pe un bilet, pe un ziar. Nu mi-am cumparat niciodata singura haine ori lucruri mai scumpe tot ca sa evit...... nici nu stiu cum ar fi corect sa definesc: o minte mult prea ingusta care considera relatia sot-sotie ca fiind una de subordonare, care considera sotia ca fiind un fel de "accesoriu" bine-meritat, cu justificarea ca si preotul la cununie spune ca femeia trebuie sa fie supusa barbatului sau cam asa ceva.
Din motive lesne de inteles nu pot reproduce aici ce-mi aud urechile daca nu "merg ca pe sfoara". E grobian.
Dar ca nu mai lungesc povestea: DA MINT. Si mi-e rusine. Mi-e rusine de situatia pe care o creez,dar cel mai mult mi-e rusine de mine. De ceea ce am devenit.
Daca ar fi existat acest site acum 20 de ani sau celelalte publicatii la avem acum acces sau daca atunci nu erai considerat nebun ca mergi psiholog... Acum sunt prea obosita sa iau atitudine. Teoria pare atat de simpla
Coloana vertebrala trebuie pastrata de la inceputul si pana la sfarsitul vietii. E greu sa te ridici mai apoi.

eu cu parintii facem pe dos..adica le spuneam ca ceva , o haina, o taxa etc. e mai scump decat era defapt ca sa imi ramana mie mai multi bani de buzunar. cu alti oameni nu tin minte sa fi mintit in privinta costului, dar am observat ca imi face placere, ma simt mandra cand sunt intrebata cat a costat un lucru scump, sa precizez acel cost...pe de alta parte ma gandesc la cate alte lucruri as fi putut sa fac cu aceiasi bani si cum au ajuns banii sa capete atatea semnificatii, valori in societate..as fi preferat un sistem bazat pe troc..da-mi bluza ia kg de carne

Da,obisnuiam sa ii mint pe ai mei cand cumparam ceva mai scump...le spuneam ca de fapt a costat mai putin sa nu ma certe ca am dat prea multi bani pe lucruri scumpe,cand de fapt noi nu ne permite atatea altele...dar acum incerc sa nu mai fac chestia asta...mai ales cand aveam mana libera sa ma imprumut la amanet si apoi imi eram greu sa ma justific de ce am luat atatia bani si parca purtam o povara...acum cel mai bine este sa le spun tot si chiar sa le ascult parerea despre anumite decizii pe care le iau...asta dupa ce am dat gres de mai multe ori...

Daaa...Dacă mă întreabă cineva cât a costat calculatorul meu, întotdeauna exagerez un pic, deşi nu cred că am motive, pentru că face tot ceea ce am nevoie. Dar spun suma totală pe care am plătit-o, inclusiv pe upgade-ul făcut după cumpărare, pentru că sună mai bine pentru urechile mele, ţinând seama de preţurile actuale ale calculatoarelor.

Sincer innainte mai aveam tendinta asta,nu neaparat tendinta ca se intampla cam des.

Pai motive? Destul de multe.Cred ca principalul motiv era ca proveneam dintr-o familie mai modeta si culmea ca majoritatea colegilor mei de liceu erau din alta categorie sociala sa zicem.

Ma simteam un pic cam mult sub nivelul lor,imi era rusine sa zicem de mediul din care proveneam,plus ca am avut destule lipsuri materiale si nu prea intelegeam eu ca parintii mei chiar nu isi permiteau.Era cam greu sa inteleg asta.Asta in timp s-a schimbat,caci am ajuns sa lucrez dupa acea si castigam destul de bine,sincer cat parintii mei la un loc,deci era destul de multisor si atunci am inceput sa imi cumpar tot ce imi doresc eu,aici vb de haine.

Dar am vazut ca atunci cand muncesti pentru niste bani parca iti e cam greu sa dai foarte multi bani pe niste haine de firma,cand gaseam aceleasi haine si la magazine care nu erau de firma,si erau foarte ieftine.acu chiar sunt incantata cand gasesc ceva sa imi cumpar si vad ca e la reduceri si arata si misto,adica sta bine pe mine.

Probabil ca depinde foarte mult si de mediul din care provenim,si de ce fel de persoane suntem inconjurati,cum suntem noi crescuti.Oricum acu stiu foarte bine ca si daca as lucra eu nu as da prea multi bani pe nste haine,foarte rar am dat si cat lucram...am vazut ca nu are nici un rost.

Cred ca cel mai mult bani am dat pe o rochie care costase vreo 300 de lei,si aia mi s-a parut foarte scumpa dar a meitata si acum sunt mandra de ea,altfel cam greu sa dau eu 200-300 de lei pe niste blugi cand ii pot lua cu 70-80 de lei si arata la fel de bine ca si ceilalti si poate chiar mai bine cand ma gandesc ca chiar am dat putini pe ei,imi plac mai mult.