Jampolski-nu judecati daca nu vreti sa fiti judecati

Buna!
Nu ma judeca daca nu ma cunosti.
Cred ca asta ai fi vrut sa spui

Nu judeca daca vrei sa nu fi judecat ascunde in fapt o teama, o teama de a ti fi frica de cineva, inseamna a nu avea curajul sa i spui celuilalt in fata ceea tu crezi despre el.

oricum cuvantul acesta a judeca este prea greu, am putea folosi sinonime, sa zicem a sfatui, a persuada, a convinge etc.

Pai daca tu consideri ca ai o parere buna despre tine si mai multa lume iti spune acelasi lucru, adika tu intelegi ca esti ancorat in realitate si reusesti sa i intelegi pe ceilalti, nu ar trebui sa ti fie frica sau teama de a le spune verde in fata acelora care nu ar fi de acord cu tine.

si mie mi se intampla la fel
chiar acum o ora am avut o repriza de emotii negative de am crezut ca fac infarct, eu le spun verde in fata tot ce simt pentru ei, iar unii se simt amenintati, ca de e firesc doar instinctul de conservare este puterni, iar cand te simti amenintat ataci si ti rade in fata, ceea ce eu nu suport. desi am posibilitatea de a ma razbuna pe persoanele repsective intr un mod "legal", las PROVIDENTA SA SI URMEZE CURSUL, DOAR EA DA FIECARUIA CE MERITA. ceea ce ni se intampla noua in viata, referitor la astfel de rautati, daca am privi exhaustiv, trecem mai usor peste aceste "razbunari" gandind ca daca tu crezi in Dumnezeu accepti si prezenta Diavolului pe acest pamant, precum yin si yang. Daca incerci sa vezi prin aceasta prisma un rautacios pus sa ti faca rau, vei vedea ca te vei simti mai bine si nu i vei mai da satsifactia pe care el o cauta, aceea de a simti ca te a ingenuncheat.

Asa cum spunea Iisus: Iti da o palma, intoarce i obrazul si lasa Providenta Dumnezeului sa i dea doua palme.

viata are un mod ciudat de a -i da fiecaruia ce merita, atentie pacatele parintilor se rasfrang asupra copiilor. stii cat adevar este in chestia asta. toti o simtim la un moment dat in existenta noastra scurta.

Bunicul meu are 82 de ani si are o vorba Vezi ca viata-i scurta, fii nepasator cu cei rai, ocoleste i sau tine i mai aproape decat pe prieteni, ca vei ajunge la varsta mea si ti vei fi dat seama ca viata e ca un fir de ata, oricand se poate rupe, si te intrebi de ce sa fim rai pe acest pamant?

da, trebuie sa ajungem si la nivelul acesta ...dar usurel...provocam dinamicile ...care apoi devin necontrolabile....

dar multa flexie, fente, stop cadru-n interjectie - blocare-n fixatie ....nu sta drept tinta....nu sta simetric ....devi predictibil ....frange-te putin .....reflexia ....poate fi o baza

....danseaza...cu cat dansezi mai frumos ....cu atat este mai bine.... miscarea este irepetabila ......reconfigurarile ....continue ...

....la fel si cuvantul ....tonurile de "culoare ".

....asociaza culori cu starile tale ....si cuvintele tale .....sunt rosu de suparare ...."ti-e iti place rosul?"....

inca nu stim sa interpretam un gest ......sau un sunet .....sau imagine....forma .....culori ......

ratiunile sufletului trebuie sa umple trupul ......si unde-i prea multa minte ....nu este bine .....

oricum trebuie sa facem Act de gandire proprie .....nu putem fi niste copii mici care nu stiu nimic .....

zic eu .....

m-a entuziasmat postul tau..simt nevoia sa completez: da, cred se poate accepta necritic totul fara a devenii o leguma...prin asertivitate, cunoastere si acceptare de sine..dezvoltare personala cred judecam, criticam in altii ceea nu vrem sa acceptam in noi insine...si mi se pare gresita ideea de a nu-i judeca pe altii pentru a nu judecat..pentru ca daca tu ajungi la acel stadiu nu inseamna ca si cei din jur vor ajunge automat acolo. eu vreau sa nu-i judec pe ceilalti pentru ca vreau sa fiu impacata cu mine, sa-mi accept natura mea umana

hm....a-ti iubi dusmanii pare a fi o contradictie in termeni..ca orice om, am avut multe experiente dureroase, tradari minciuni atacuri gratuite egoiste etc...si totusi nu am simtit niciodata ura fata de astfel de persoane..din simplul motiv ca nu i-am privit niciodata ca dusmani, ci oameni la fel ca mine, care urmaresc acelasi lucru ca si mine: sa le fie mai bine..da, mi-au facut rau, dar ei s-au simtit bine facand asta..daca i-as uri, ar trebui sa ma urasc si pe mine.

sa-i iubesc? ce e iubirea? cum sa-i iubesc cand nu ma iubesc pe mine? idealurile sunt admirabile, dar periculoase in momentul in care apar imperativele..*trebuie sa...credinta mea este ca nimic nu *trebuie..ca nu exista absoluturi.. etc. nu *trebuie sa fi prieten cu cel care ti-a facut rau..nu trebuie sa intelegi pe toata lumea sau sa iubesti pe toata lumea.. .iubirea este un termen vag, abstract si are valente diferite in functie de contexte diferite. cine sustine ca ii iubeste pe cei care ii fac rau cu siguranta ca nu simte acelasi lucru pe care il simte fata de mama sa, sau fata de prieteni, partener de viata etc...

confuzii apar cred atunci cand se incearca sa se generalizeze situatiile particulare...apoi, iubirea si ura sunt o singura moneda cu doua fete..vin la pachet..omul cred ca incearca in permanenta sa-si mentina echilibrul pe o sarma ghimpata, osciland intre extreme absoluturi si alte iluzii...si toata treaba asta cu dusmanii, lupta bine/rau..mi se pare doar un joc, pe care unii il iau foarte in serios..

e mai usor asa decat sa accepti necritic totul...pentru ca totul pare haos..un joc aduce structura, reguli, siguranta... si cum sa acceptam necritic totul, cand suntem conditionati sa facem asta..de familie, de gene, de instincte..societatea inca nu poate sa functioneze altfel