Ce ne face sa ticaim, mai tare sau mai incet.

Gandul zilei de azi

Nu exista pasiune fara excese.

Blaise Pascal

Desi in principal sunt de parere ca trebuie sa existe un echilibru in toate, exista arii si domenii unde nu pot decat fi de acord cu dragul de domn Blaise Pascal... Bine spus! Chapeau!

Gandul de azi:

Pentru un barbat pasiunea e un torent, pentru femeie, un abis.

Concepcion Arenal

Foarte frumos spus. Imi place tare mult.

Stiu ca am creat undeva un loc special pentru Gandul zilei dar nu il mai gasesc, asa ca pe cel de azi il trec aici pana mai investighez pe unde mi-am pierdut topic-ul.

Daca pe produs scrie "marime universala" inseamna ca produsul
nu-i vine nimanui.

Legea lui Glaser

Nice!

Merita retinut si extrapolat putin. Food for thought cum ar zice dusmanu'.

Hai sa incercam sa ne inchipuim oameni cu proprietatea de marime universala

Scary thought! Think about it!

Totul s-a spus, dar nu de toti.

Stanislaw Jerczy Lec

Ma gandeam eu asa...deci noi -uneori nu mereu, poate cel mai adesea-
Percepem ceea ce proiectam.

Stiu ca aceste concepte deja sunt clare si teoretizate si so on and so forth, dar incerc si eu sa inteleg, si poate mai inteleg si altii cu mine.

Noi suntem prin definitie fiinte subiective si din cate inteleg subiectivam si realitatea, oamenii etc. Pe de o parte e bine, pe de o parte nu prea...

E bine atunci cand subiectivul imbogateste realitate, o coloreaza, filtreaza, modifica si modeleaza, o recreaza, e rau atunci cand proiecteaza niste aspecte negative in ea. De genul sunt deprimat, totul imi pare invariabil gri.

In cazul oamenilor nush ce sa zic, e bine, nu e bine cu proiectiile astea, tind sa cred ca nu prea e bine, caci ma gandesc vad pe cineva asa cum vreau eu sa il vad, nu cum este in realitate, in consecinta imi setez niste asteptari false bazate pe premise false si se poate foarte bine sa MA DEZ-amagesc. Cel mai bine e sa nu setam asteptari.

Asta imi aduce aminte tare mult de:
http://www.psihoterapie.net/povesti/poveste-despre-un-cal-fermecat-si-un...

E un concept foarte interesant acesta cu perceptiile si are aplicabilitate, dar in acelasi timp momentan inca il iau cu un dram de sare, ma mai gandesc, mai studiez si va anunt cand am o idee ceva mai clara.

De ce cu sare? Pai pentru ca sunt in negare si pentru ca imi place sa cred ca totusi suntem capabili si de ceva obiectivitate, adica sa vedem lucrurile asa cum sunt, nu neaparat cu un ochi critic dar oarescum neutru. Subscriu vorbei ca perfectiunea este stradania catre obiectivitate dar daca nu putem fi foarte obiectivi macar sa fim asa un pic de samanta.

Pana una alta poate imi mai ziceti si voi ce credeti de perceptii si proiectii...as fi foarte interesata sa mai aud si alte pareri.

Ma gandeam aseara la liberul arbitru (ce imi place sintagma asta, very nice, dar sa revenim) free will, sau pe limba mea posibilitatea de a alege, nu dreptul ci posibilitatea, imi pare destul de importanta aceasta distinctie, e fain frumos sa ai niste drepturi dar e si mai bine cand ai posibilitatea de a le exercita.

Am asa un feelin' uneori, si va rog sa ma combateti daca sunt in eroare, ca noi cumva uitam sa ne exercitam tocmai acest liber arbitru, destul de vehiculat de altfel.

M-am gandit si la cauze , de ce nu il exercitam si preferam, sau alegem sa facem responsabil pentru parcursul nostru un destin, o soarta, niste forte improbabile din exteriorul nostru?

Pai sa vedem: o idee ar fi ca inca de mici suntem centrati spre exterior, spre obiecte, alti oameni etc. si nu avem prea mult exercitiu in a ne cunoaste, asculta, descoperi si in consecinta ajungem sa consideram ca cel mai probabil viata noastra, golul din noi (am mai auzit si termenul de vid interior, dar eu raman la ale mele) vor fi implinite de altceva, de altcineva.

O alta idee ar fi ca sensul vietii ne scapa si faptul ca ne scapa ne bulverseaza in asa maniera incat devenim inapti de a trai ca noi (i.e. fiinte umane cu abilitatile si capacitatile noastre), astfel ca devenim timorati, superstitiosi, pierduti undeva pe cararile propriei vieti.

Si liberul arbitru? Where did free-will go?
Asupra acestui punct cred ca suntem cu totii de acord, si religia, si stiinta, si filosofia, fiinta umana are posibilitatea de a alege.

Poate sa aleaga CUM isi traieste viata, cu CINE isi traieste viata, nu poate sa aleaga CAT TIMP si asta e bine in opinia mea, da un oarecare je ne sais quoi de livin' on the edge fiecarei zile, which is pretty cool.

Hai ca aici limbajul meu macaronic a luat-o putin razna. It has a life of it's own what can I say!

Ma amuz uneori sa vad ca noi am ajuns atat de departe dar totusi cumva la nivelul intelegerii de sine suntem in pozitia de a reinventa roata...de ce anume suntem in aceasta pozitie? Raspunsul este evident si l-am scris si mai sus asa ca nu il mai repet.

Oricum, ca sa nu ma lungesc, avem posibilitatea de a alege fapt, real si de necontestat, ca doare ca nu doare, asta e partea a doua, nu avem de ce sa dam vina pe destin, soarta, Dumnezeu si alte entitati, noi ne construim viata oricum te-ai uita la ea, daca e sa decupam carnea dupa oase, pana la urma aproape tot parcursul vietii poate fi redus la alegere (in afara de boli, acolo nu ma bag desi si acolo am cateva de comentat bazat pe tipul de boala, dar aia e alta discutie).

Ahhh si legat de sensul vietii, nu vreau sa va dezamagesc dar nu exista, nu, nu exista un sens al vietii, daca vrem putem noi sa ii dam un sens, dar ea in sine nu are sens, e simplu nu? Asa ziceam si eu.

Am citit ceva undeva, God knows where ca nu mai stiu, dar merge aici de minune:

Viata nu este o problema ce trebuie rezolvata, ci o experienta ce merita traita. Cool, huh?

Walk the talk and live the walk.

Ma gandeam acum la ce am scris mai jos si ma amuzam in sine ca uneori scriitorii spun multe dar nu mereu si fac ceea ce spun, adica sunt teoreticieni buni dar stau prost cu practica.

Si mi-am adus aminte de Cioran pe care cineva l-a intrebat de ce nu se sinucide daca tot o predica atat si el a raspuns ca e prea las pentru asta.

Si mi-am adus aminte de Maupassant care dupa ce a murit un critic a spus ca este unul dintre putinii scriitori care chiar a trait cum a scris si la fel a si murit. Mai pasional el asa de felul lui, fomei, bani, chestii epitaful lui scris chiar de el este: Am ravnit la tot dar nu am gasit placere in nimic. I have coveted everything and taken pleasure in nothing. Cam nasol asa eu ravnesc la foarte putine dar ma bucur de tot. Asa ca una pentru mine mon cher Guy.

Ce vroiam eu sa spun de fapt prin toata aceasta tirada dezlanata este ca eu traiesc asa cum scriu, ceea ce scriu, si evident asa panuiesc sa si mor dar nu prea curand ca mai am cateva chestii de facut.

Pentru ca hiperactivitatii mele ii plac lucrurile rotunde si bine conturate, m-am gandit sa si sumarizez aceasta zi fabuloasa in felul ei acid.

Cuvintele zilei: Furibund si deontologie.

Culorile zilei: Verde, always green, si ceva mov.

Ritmurile zilei: Godsmack albumul Faceless tot, da tot, pentru ca ziua asta merita.

Sentimentul zilei: Trapped. Mama ei de treaba si din nou dorinta de a fugi as far as my legs can take me.

Si evident soare, si evident ras, si evident remarci caustice, si evident incredere, si evident lumina, si evident vise, si evident asocieri, si evident imagini, e evident... caci eu altfel nu pot exista decat ca mine, in tot ce se intampla bun sau nebun.

Just another day in a man made troubled paradise...

Ce facem cand avem zile proaste? Dar din alea, asa, de orice ai face, oricum ai da-o nu ai cum sa o scoti la capat?

Vorba englezului When it rains, it pours! sau imi mai place si aia a romanului La omu' sarac nici boii nu trag!

Zile din alea de oricum le intorci obiectiv tot iti vine sa te cateri pe pereti, mama ei de viata.

Deci ce facem cand avem zile proaste?

Tehnicile de relaxare nu functioneaza ca nu am timp sa ma gandesc la ele, partea plina a paharului e bine de avut in vedere dar cumva nu ma incalzeste cat as vrea eu, poate ar trebui sa incerc o tarie, ceva cu mai multe grade

Obiectiv e o zi foarte proasta, subiectiv e o zi de mierda, si intre cele doua pe undeva e inca o alta zi.

F*****! S*****! etc. ****** etc. *****

Trebuie sa recunosc cu nerusinare ca imi place sa ma uit la tele-shoppin'

Imi plac tehnicile evidente de marketing si manipulare.
Imi plac imaginile alb-negru cu BEFORE, si cele colorate si cu happy-shiny people de dupa- AFTER.

Imi place cum incearca sa ma manipuleze si sa imi induca ideea ca daca as avea aia, daca as face aia, daca as manca aia, as fi asa de fericita si implinita si bla bla bla, si totul la doar...99,99999999
Ma amuza si amenintarile latente din reclame Daca nu te dai cu X vei mirosi ca un porcusor , vei avea fire albe, vei avea riduri, vei avea matreata, vei avea pete, vei avea celulita, bla bla bla.

Ideea ca vidul existential sau viata vor fi umplute si satisfacute de obiecte, si mai multe obiecte, si mai multe si tot asa. Ideea ca totul trebuie sa fie cat mai usor, cat mai fara efort, cat mai within reach, ca nu trebuie sa lupti sau sa te zbati, tot ce tre' sa faci e sa platesti. Numa ca vedeti dvs. ajungem sa platim mai mult decat doar bani.

Ma amuza foarte tare si daca nu ar fi asa penibil poate m-ar pune pe ganduri, dar vorba aia, ce isi face omu' cu mana lui...

Suntem in criza. Stiti asta, o vedeti, o simtiti, dar sunt unii oameni care vad criza si ei, o urasc, o simt, si apoi povestesc cu mine despre ea, si ne impartasim frustrari, si ne certam cu oameni ce nu sunt prezenti, si suntem pasionali si rebeli, suntem aprinsi si revoltati de nedreptatile si prostia pe care le vedem in jur, si prin toata aceasta nebunie lipsita de principii si ghidata de interese, noi ramanem cu capul pe umeri, nu ne abatem de la principiile noastre si mergem inainte, ce o fi, o fi.

Nu avem nimic pe lume decat pe noi insine si asta ne e suficient, si asta ne face sa nu ne pierdem intr-o lume pe care o simtim fara busola.

Imi plac oamenii astia care stiu sa isi traiasca criza, care inca se bucura, care se agita, care au preocupari minore, care nu viseaza la averi si interese, care pur si simplu traiesc ei ca ei in lumea asta absurda in care traim noi.

Si pentru ca imi plac am vrut sa va povestesc despre ei, deoarece ei, eu, noi suntem exemplul clar ca chiar si criza poate fi traita fain si sunt convinsa ca mai sunt inca multi altii ca noi out there si gandul la ei imi da o senzatie de bine si de relaxare.

There are still PEOPLE out there.

Multumesc mult dragii mei pentru pasiunea voastra!

Nu cred ca exista in mine vre-un cotlon neravasit si studiat si analizat si indosariat frumusel si apoi pus intr-un dulapior cu o eticheta frumoasa pe el.
Cam stiu ce si cum, cam stiu pe unde, cam stiu de unde, cam stiu de ce si de aceea cand apare cate un sentiment 'nou' ma amuz si il savurez.

Par exemple, totdeauna mi-au placut oamenii inalti, evident pentru ca si eu sunt inalta si ma simteam mai apropiata de ei, un criteriu pur aiurea, dar totusi real, asta nu insemna ca am ceva cu oamenii scunzi, Doamne feri!

Dar azi mi s-a intamplat o chestie foarte draguta, m-am nimerit in metrou intre doua tipe care amandoua erau mai inalte ca mine.
Una sa fi avut vreo 1,84 sau 1,85, iar cealata 1,81 sau 1,82 si m-a amuzat ca imi placea sa stau intre ele

In timp ce eu mustaceam acolo mintea mea evident ca lega punctele, de ce imi place, de unde vine, ce experiente anterioare ma fac sa simt asa, etc., introspectionism la nivel inalt
Mi-am aflat raspunsurile de care aveam nevoie, am catalogat si arhivat si am continuat sa mustacesc intre cele doua doamne sau domnisoare.

Imi plac sentimentele noi si cel mai mult imi place sa le inteleg

Cu capu' mai sunt si eu

O dimineata ca toate celelalte.
Oameni, ochii cat cepele, ganduri disparate, buna dispozitie.

Ma urc in ultimul autobuz spre munca, ma asez confortabil si Dii calutii mei! Cand! Monotonia mea bine dispusa este scuturata din radacini de un tusit sec. Nu bag de seama, se mai intampla...

Cand! Se repeta...un tusit sec si zgomotos...Se mai intampla imi spun si imi continui sirul gandurilor introspective...dar...

Zece minute mai tarziu tusitul continua, deja nu ma mai pot concentra si subtil incerc sa aflu sursa sunetului puternic si ritmat. Era o doamna care statea fix in spatele meu, care la interval de cateva secunde tusea zgomotos si apoi isi dregea gatul.
Cat sa o mai tina...se opreste in curand...sper...

Dar nu, doamna continua sa tuseasca, si continua, si continua, si tusea fix langa urechea mea stanga, ma mai mut dar nu aveam cum sa eludez tusea continua.
Deja incep sa ma agit, incerc sa empatizez Nici dansei nu ii e usor, tre' sa fie la fel de enervant cum e pentru mine sa imi pacane timpanele, poate chiar mai...
Incerc sa fiu viteaza Adaptarea la conditiile de mediu, survival of the fittest, e bine sa stim sa facem fata frustrarilor... Incerc sa ma motivez Mai e putin...trece...e doar o etapa...

Incerc sa ma gandesc la orice altceva dar zgomotul intermitent pana la urma gets the better of me si incep sa fierb. E ca picatura chinezeasca, tusit- curatat gatul, si tot asa pret de trei sferturi de ora. Timpul meu intern, subiectiv, relativ o ia razna si am senzatia ca nu mai ajung odata, si doamna tuseste in continuare netulburata...

Intr-un final dramatic aud tusea indepartandu-se:Finally!!!

Din ciclul: Fa-ma mama cu noroc si arunca-ma in foc!

Azi, 17 Martie, irlandezii de pretutindeni sarbatoresc ziua Sfantului Patrick, St. Paddy's Day, unul dintre the saints patrons ai Irlandei.

In aceasta zi toti cei care nu sunt irlandezi dar au o afinitate sau afectiune pentru Irlanda se auto-proclama:

Irish for a day!

Cum si eu sunt unul dintre oamenii care au un mic pitic verde traind in ei, si eu azi sunt Irish for a day! si imi exprim aceasta allegiance to the Irish people and culture purtand haine verzi si o insigna mica cu steagul Irlandei pe haina (caci trifoiul deja il am pe tricou ).

Imi plac irlandezii (cultura) pentru povestile lor, pentru muzica lor, pentru pragmatismul lor si pentru pasiunea lor.

Cand am mers in Irlanda nu am vazut leprekauns si fairies pe strada ci doar in magazinele de suveniruri. Pe strada am vazut foarte multi emigranti, polonezi, romani, spanioli, rusi dar foarte putini irlandezi get beget.

Am constatat ca stiu foarte bine sa isi vanda cultura si ca sunt buni la marketing, poate ar trebui sa luam lectii

Sunt mult mai reci ca noi si credeti sau nu, beau mai mult ca noi

Au foarte multi street performers la care este o incantare sa stai sa te uiti.

M-am dus intr-o farmacie si doamna de acolo m-a intrebat:
"Are you ok?" Si eu crezand ca ma intreaba daca ma simt bine i-am raspuns ca dap. Si deja ma intrebam in sinea mea daca par bolnava cumva. Pana cand o batranica draguta de langa mine imi spune ca de fapt farmacista ma intrebase daca vreau ceva. Ahhhhh..., now I get it
Nu ai voie sa fumezi pe nicaieri si cand zic nicaieri inseamna nicaieri.
Nu ai voie sa pui nimic pe balcon caci strici imaginea blocului
Totul este foarte curat si gasesti cafea to go in aproape orice magazinas. Pub-urile sunt pline, intunecate si zgomotoase.

Este o tara foarte frumoasa, verdele irlandez chiar exista daca mergi in afara oraselor, si eu ca a gullible tourist care aleg sa fiu, fac pariu ca pe acolo pe undeva exista si leprekauns I just know it!

Si azi va urez in the Irish way:

May the lilt of lush laughter lighten ever road,
May the midst of Irish magic shorten every road.
May you taste the sweetest pleasures
that fortune ever bestowed,
And may all your friends remember
all the favors you are owed.

Dance as if no one were watching,
Sing as if no one were listening,
And live every day as if it were your last.

"One of life's primal situations; the game of hide and seek. Oh, the delicious thrill of hiding while the others come looking for you, the delicious terror of being discovered, but what panic when, after a long search, the others abandon you! You mustn't hide too well. You mustn't be too good at the game. The player must never be bigger than the game itself."

"Genius is childhood recaptured."

"Depression moods lead, almost invariably, to accidents. But, when they occur, our mood changes again, since the accident shows we can draw the world in our wake, and that we still retain some degree of power even when our spirits are low. A series of accidents creates a positively light-hearted state, out of consideration for this strange power."

"It is always the same: once you are liberated, you are forced to ask who you are."

"There is no aphrodisiac like innocence."

"The world is not dialectical -- it is sworn to extremes, not to equilibrium, sworn to radical antagonism, not to reconciliation or synthesis. This is also the principle of evil."

"At male strip shows, it is still the women that we watch, the audience of women and their eager faces. They are more obscene than if they were dancing naked themselves."

"Smile and others will smile back. Smile to show how transparent, how candid you are. Smile if you have nothing to say. Most of all, do not hide the fact you have nothing to say nor your total indifference to others. Let this emptiness, this profound indifference shine out spontaneously in your smile."

"We have dreamt of every woman there is, and dreamt too of the miracle that would bring us the pleasure of being a woman, for women have all the qualities -- courage, passion, the capacity to love, cunning -- whereas all our imagination can do is naively pile up the illusion of courage."

"The sad thing about artificial intelligence is that it lacks artifice and therefore intelligence."

Mi-a mai venit o idee , ce surpriza va veti spune, dap la fel zic si eu avand in vedere cat de rar mi-se intampla

Ideea mea este sa facem un schimb de experienta, fetele cu baietii, desi nu stiu cat succes va avea avand in vedere ca suntem multe fete, dar putem incerca. Evident este nevoie si de ajutorul expertilor nostri, caci ce va povestesc eu e doar dintr-o perspectiva pur persoanla, din ce am observat in jur, concluzii empirice ale experientelor mele.

Ca sa ma intelegeti. Cineva povesteste ceva din prisma genului sau, iar altcineva povesteste acelasi ceva din prisma genului sau. Nu exista limita la povestitori sau povesti.

Incepe partea feminina daca tot am deschis subiectul
Rog colegele sa adauge orice cred ele necesar, ce scriu eu e doar un punct de vedere si totdeauna e bine sa avem cat mai multe.

Eu va povestesc ceva despre femei care am constatat pe propria piele si la propriile prietene, sper ca baietii sa profite de aceasta oportunitate de a sonda in fiinta femenina caci stiu sigur ca noi vom profita de orice tips and tricks primim.

Ce am constatat eu despre femei? Sa va povestesc.

Eu am niste prietene destul de inteligente, sincer, tipe pe treaba lor, profi, organizate, femenine toate cele, tipe pe care eu le admir si le indragesc dar cand se indragostesc povestea se schimba radical.

Cascati urechile largi baieti

Cand se indragostesc aceste tipe super chill si super stapane pe sine sufera instant o regresie in starea de 'liceu'. Mie imi pare absolut genial si amuzant sa ne intalnim in unul din aceste momente, cand una dintre noi are a liking pentru ca avem cele mai amuzante conversatii.

-Asa a zis?
-Pai sigur te place...
-Crezi?
-Si ce a mai facut?
-Serios?
-Si cum e?

Etc. etc. etc. zici ca suntem niste gasculite care trancanesc on and on and on in cercuri despre acelasi subiect. Si imi pare absolut genial, caci ma uit la noi si fiecare in felul ei e foarte buna in ceva, dar in acele momente nu mai conteaza, suntem ca niste adolescente cu googly eyes care poarta conversatii monosilabice.

Si observand asta am inceput sa ma intreb, oare la barbati cum e? Fac la fel ca noi? Ei cum reactioneaza?

Ce ziceti? Anyone in the mood for an experience exchange?

Mi-a venit o idee, acuma sa vedem daca o si explic coerent, ca la mine in cap e destul de clar

Mi-a venit o idee de un mic exercitiu care ne poate ajuta sa capatm o oarecare perspectiva legata de anumite situatii din viata noastra, intr-un fel sa ni-le explicam noi noua insine pentru a le intelege, pentru a le putea accepta, pentru a vedea unde am gresit, pentru a sti ce sa nu repetam in viitor.

Here goes nothing

Ideea mea porneste de la Modelul actantial al lui Julien Greimas, care este un model de studiu narativ. Asta inseamna de analiza literara a povestilor, romanelor, nuvelelor etc.

Greimas spune ca baza narativa poate fi impartita in sase actanti grupati in trei opozitii binare. Asta inseamna ca orice poveste, sa spunem, poate fi structurata in sase roluri grupate in trei perechi de tipuri opuse.

Acestea sunt:

Subiect- Obiect, se refera la dorinta

Emitator- Receptor, se refera la comunicare

Ajutor- Oponent, se refera la asistenta sau opozitie

Exercitiul ar fi sa luam situatia care ne confuzeaza, angoaseaza, doare etc. si sa o facem o mini poveste pe care apoi sa o analizam avand in minte acest model pentru a ne putea da noua insine o alta perspectiva.

Intrebari posibile:

- Ce am fost? Subiect in aceasta relatie sau am fost un obiect? (Rolurile pot alterna dar fiecare schimbare afecteaza intr-o anumita masura starea de fapt, trebuie tinut cont si de asta.)
- Am emis sau am receptat comunicare? Am fost deschis, am ascultat, am fost ascultat, a existat comunicare?
- Am oferit/ cautat solutii sau am gasit probleme? Am fost deschis in adresarea conflictelor si solutionarea lor?

Etc. intrebarile pot fi nenumarate pana cand ne clarificam situatia, o intelegem, invatam din ea, o acceptam si ne eliberam de ea lasand-o sa devina parte din noi.

Asta in opinia mea e un exercitiu de facut noi cu noi insine si cred eu poate fi aplicat la nenumarate situatii (viata personala, munca, conflicte cu noi insine, etc.).

Nu stiu daca mi-a iesit explicatia, sincer, daca aveti intrebari va rog sa imi spuneti ca asa poate o mai clarific, oricum ma mai gandesc si mai completez, pana atunci:

Daca arta imita viata, de ce nu am imita si noi teoriile literare?

O corporatie si corporatistii sai in criza economica.

Corporatiile sunt companiile acelea mari care cresc repede, se extind pe bani imprumutati si cand vine criza se scofalcesc ca sub un soare neindurator reducand costurile reducand oameni reducand bugete, maximizand resurse.

Corporatistii si corporatistele, ca sa fim politically correct, sunt acei oameni pe care ii recunosti usor dupa costumele fortate, dupa decolteurile camasilor albe, dupa ochii rosii de facut exceluri, procesat, sinergizat, facturat, optimizat, dupa fata confuza si mirata cand nu iti exprimi admiratia pentru potentialele lor cariere.

Acum e criza in corporatia din povestea noastra, acum se reduce tot ce se poate si nu se poate reduce, acum bate vantul in birourile open-space si oamenii (caci acum sunt oameni, visul corporatist a fost redus si el impreuna cu toate celelalte) se privesc incarcand sa isi ghiceasca gandurile.
Unii privesc cu jind si teama printre jaluzelele trase la fostii colegi cum traverseaza parcarea in drum spre o noua provocare.
Altii se gandesc cu teama la nasterea omului renascentist corporativ caci acum toti trag in aceeasi directie, desi nici unul nu stie care e aceea, si toti fac de toate, marketing, sales, HR, toti suntem in aceeasi barca, asa a zis Sefu', trebuie sa tragem cu totii.
Unii ii multumesc lui Dumnezeu ca inca mai au un loc de munca si isi accepta conditia umili.
Acum supravietuirea corporatiei e singurul scop.

Acum ca au mai ramas doar cativa sunt bagati toti intr-un singur loc, intr-un birou open-space ce le va facilita comunicarea, va intari spiritul de echipa, se vor simti ca un tot unitar corporativ (?), o celula de criza, dar ei doar se privesc cu teama, acesti oameni care sunt prinsi intre lumi si intre posibilitati.

Cei care au ramas, cei care au plecat, cei de pe urma si cei dintai.

E liniste acum, nu se mai vorbeste, nu se mai discuta. Acum se reimpart task-uri si se fac strategii, acum nu mai suntem oameni suntem o celula de criza ce lupta pentru supravietuire.

"S-o credeti voi Noi deja ne-am regrupat si ne-am gandit!
In noul nostru open space ne vom face bannere:

Dept Marketing 2 oameni: Nume si Nume
Dept Sales 4 oameni: Nume, Nume, Nume, Nume
etc. (restul de 5 dept din acealasi birou)

Noi chiar credem in re-branding

Vom fi si renascentisti ca deh suntem latini, vom accepta si scaderea de salariu, si vantul care sufla virtuos prin birouri, si reducerile de si de si de si de.
Si vom fi de toate in modul nostru subversiv, prozaic si crizat, caci noi acum suntem cei de pe urma.

Noi suntem cei maximizati, exploatati, la creme..."

Asa se incurajau oamenii din corporatia crizata, ei pe ei, unii pe ceilalti, si toti erau de acord cu un singur lucru:

Ce bine ca maine e Vineri!

Intrebarea zilei de ieri a fost ceva de genul: La ce visezi cel mai mult? Initial ma gandeam la ce visez ziua, la ce visez noaptea... cand? Dar pana la urma m-am decis la noapte o alegere personala ce vreti

Eu nu visez mereu noaptea dar si cand visez, visez nu gluma, visele mereu au fost speciale pentru mine si unora le dau semnificatii, unora nu, depinde de ceea ce imi spun ele si ma fac sa simt. Exista si vise care nu au nicio semnificatie si sunt pur si simplu faine, acestea sunt visele in care zbor, sar, ma catar, merg pe apa (oh da am avut si din astea ), merg la cativa centimetri deasupra pamantului, etc. you got the point.

Am avut o perioada in care aceste vise disparusera, but now they are back, thank God! Ca tare faine sunt.

Cel mai recent vis din seria descrisa mai sus va povestesc acuma, sa va amuzati si voi, ce doar eu

Am visat ca vroiam sa merg in America (the US of A, ca sa zic asa) dar romanii nu aveau drept de viza, deloc, nu exista posibilitatea ca noi sa mergem acolo legal, si daca nu exista am decis sa merg fraudulent (ca deh te da afara pe usa, intri pe fereastra ). Si am luat un avion (imaginati-va ceva gen WW2, ca asa era imagistica in vis, nori, un avion vechi, culori terne), dar avionul nu ma putea duce pana acolo, nu putea decat sa ma lase pe Podul Brooklyn, am coborat pe o sfora pe pod si acuma trebuia sa sar, alta posibilitate nu exista (de ce anume, nu stiu, asa era in vis).

Si gandeam in vis cum naiba sa sar eu de asa de sus ca imi e frica si apa era foarte mare iar distanta la fel. Pana la urma m-am decis si am sarit, si simteam caderea si aerul in jur si cand am ajuns jos am aterizat in picioare si apa imi era pana la genunchi si am avut asa un sentiment de relaxare amestecata cu fericire, uimire si multumire de sine (toate in vis) Si apoi ca sa incheiem apoteotic m-am visat locuind intr-o garsoniera in Brooklyn si band cafea (fiecare cu ce-l doare )

Cool dream huh? Si mai am dar nu va povestesc

Si nu, nici sa vreau nu as fi putut inventa asa ceva

Silentium Amoris (The Silence of Love)

Oscar Wilde

As oftentimes the too resplendent sun
Hurries the pallid and reluctant moon
Back to her sombre cave, ere she hath won
A single ballad from the nightingale,
So doth thy Beauty make my lips to fail,
And all my sweetest singing out of tune.

And as at dawn across the level mead
On wings impetuous some wind will come,
And with its too harsh kisses break the reed
Which was its only instrument of song,
So my too stormy passions work me wrong,
And for excess of Love my Love is dumb.

But surely unto Thee mine eyes did show
Why I am silent, and my lute unstrung;
Else it were better we should part, and go,
Thou to some lips of sweeter melody,
And I to nurse the barren memory
Of unkissed kisses, and songs never sung.

It has always seemed to me that when an artist shows his work to the public, he has the right to keep the inner struggle of his own private life to himself (which is directly and inevitably connected with the peculiar difficulties involved in producing a work of art), unless he wants to confide them to a very intimate friend. [...]

An artist's work and his private life are like a woman in childbirth and her baby. You may look at the child, but you may not lift her chemise to see if it is bloodstained. That would be very indelicate on the occasion of a post-partum visit.

Letter from Vincent van Gogh to Theo van Gogh
The Hague, c. 11 March 1882

Azi, fara nici un motiv, mi-am adus aminte ceva si am inteles ceva

Acum multi ani am citit un eseu scris de Diderot despre Geniu, si acolo Diderot spunea ca Geniul nu are cum sa fie Geniu daca nu constientizeaza ca este Geniu.

Nu am inteles ce vroia sa spuna, nu am inteles asta foarte mult timp dar azi am inteles, cred , sper cel putin.

Cred ca la ce se referea Diderot cand a spus asta era la constientizarea propriei persoane, la constientizarea capacitatilor noastre, bune si rele, la acceptarea lor, la devenirea omului care suntem.

Acceptarea si constientizarea propriei persoane ne dau puterea, claritatea, capacitatea, sa facem ceea ce simtim ca avem menirea sa facem.

Imi pare o completare faina la imaginea din rubrica Psihoterapie altfel de azi. Sper sa va placa

Every Man His Chimera - Charles Baudelaire

Under the vast grey sky, in an endless dust-bowl with no sign of a path or a blade of grass or a thistle or a nettle anywhere, I came across some men who were all walking along with their heads bent down towards the ground.

Every one of them was carrying a huge Chimera on his back , as heavy as a sack of flour or coal or a Roman soldier's pack.

But the monstrous freaks they carried were not merely an inert mass, far from it: they were hugging and throttling their man in the grasp of their powerful elastic muscles, clinging with their huge claws on the man's chest, their fantastic heads rising above the man's face like one of those hideous helmets which warriors wore in the olden days to strike more terror into the enemy.

I questioned one of these men, asking him where were they going. He replied that he had no idea, any more than the rest of them, but obviously they must be going somewhere , as they were compelled by some irresistible desire to plod on and on.

A curious point, worth noting, is that not one of the pilgrims seemed at all irritated by the ferocious creature dangling from his neck and clinging to his back; they all seemed to regard their monster as being part of their own body. Not one of their haggard, grim faces showed the least sign of despair, but under the sinister dome of the sky their feet sank in to the dust sands as desolate as the heavens above, and they slogged along with the resigned faces of men condemned to an everness of hopeless hope.

So the procession went filing past me, to vanish into thin air on the horizon, at the point where the earth's curve eludes the curiousity of the human eye.

For a few moments I racked my brains in an effort to solve and understand this mystery; but very soon an irresistible Indifference came over me, overwhelming me even more than they were by their chimeras.

E mai frumos in franceza.

CHACUN SA CHIMÈRE

Sous un grand ciel gris, dans une grande plaine poudreuse, sans chemins, sans gazon, sans un chardon, sans une ortie, je rencontrai plusieurs hommes qui marchaient courbés.

Chacun d’eux portait sur son dos une énorme Chimère, aussi lourde qu’un sac de farine ou de charbon, ou le fourniment d’un fantassin romain.

Mais la monstrueuse bête n’était pas un poids inerte ; au contraire, elle enveloppait et opprimait l’homme de ses muscles élastiques et puissants ; elle s’agrafait avec ses deux vastes griffes à la poitrine de sa monture ; et sa tête fabuleuse surmontait le front de l’homme, comme un de ces casques horribles par lesquels les anciens guerriers espéraient ajouter à la terreur de l’ennemi.

Je questionnai l’un de ces hommes, et je lui demandai où ils allaient ainsi. Il me répondit qu’il n’en savait rien, ni lui, ni les autres ; mais qu’évidemment ils allaient quelque part, puisqu’ils étaient poussés par un invincible besoin de marcher.

Chose curieuse à noter : aucun de ces voyageurs n’avait l’air irrité contre la bête féroce suspendue à son cou et collée à son dos ; on eût dit qu’il la considérait comme faisant partie de lui-même. Tous ces visages fatigués et sérieux ne témoignaient d’aucun désespoir ; sous la coupole spleenétique du ciel, les pieds plongés dans la poussière d’un sol aussi désolé que ce ciel, ils cheminaient avec la physionomie résignée de ceux qui sont condamnés à espérer toujours.

Et le cortége passa à côté de moi et s’enfonça dans l’atmosphère de l’horizon, à l’endroit où la surface arrondie de la planète se dérobe à la curiosité du regard humain.

Et pendant quelques instants je m’obstinai à vouloir comprendre ce mystère ; mais bientôt l’irrésistible Indifférence s’abattit sur moi, et j’en fus plus lourdement accablé qu’ils ne l’étaient eux-mêmes par leurs écrasantes Chimères.

Sexual desire is preoccupied with youth, and the tendency to regard ever-younger girls as fair game was simply a return to the norm; a return to the true nature of desire, comparable to the return of stock prices to their true value after a run on the exchange.

Nonetheless, women who turned 20 in the late Sixties found themselves in a difficult position when they hit 40. Most of them were divorced and could no longer count on the conjugal bond -weather warm or abject - whose decline they had served to hasten.

As members of a generation who - more than any before - had endorsed a cult of youth over age, they could hardly claim to be surprised when they, in their turn, were dismissed by succeeding generations. As their flesh began to age, the cult of the body, which they had done so much to promote, simply filled them with disgust for their own bodies - a disgust they could see mirrored in the gaze of others.

The men of their generation found themselves in much the same position but this common destiny fostered no solidarity. At 40, they continued to pursue young women - with a measure of success, at least for those who had attained a certain position, whether intellectual, financial or social.

For the women, their mature years brought only failure, masturbation and shame.

Atomised - Michel Houellebecq

Ironic, isn't it?

"Totusi nu ma plang de mizeria aceea si nu mi-e rusine de umilintele din trecut. O viata usoara m-ar fi facut poate mai las, mai putin pasionat si, la urma urmei, mai sarac. Amaraciunea continua a celui care nu are si nu poate avea m-a tinut departe de altii si a trecut spiritul meu prin laminorul durerii, care l-a facut mai curat, mai fin si mai demn."

Giovanni Papini- Un om sfarsit (44)

I like to dream.
I like to think that we are all beautiful inside,
I like to hope,
I like being alive the way I am.
I like feeling the air with my fingers.
I like the water when it’s dry.
I like the smell of feeling in the spring.
I like the heat of burning in my heart.
I like the spirit when it’s dark.
I like the torment of my life
I like the light falling from within
I like the music of it all
I like the spectrum of the people
I like the sadness of the windows
I like the shallowness I see
I like the madness of the being
I like the blindness of the days
I like the ride we need to take
I like to think at thoughts of things.

In our day and age nu se mai intreaba: 'Ce carti citesti?' ci 'La ce te uiti la televizor?'
That's evolution for ya' !
Sau nu

Am 'vazut' 5 variante ale acestei povesti. WTF!?!
Pentru femei, pentru comunitatea de culoare, pentru business men (2), pentru business women... From the 80s, from the 90s... Si o variatie a aceleiasi teme... Si mai sunt, stiu eu, ca am mai vazut.
Acuma nu ma pot decide daca este lipsa de originalitate sau poveseta este mult prea buna, probabil amandoua, dar ce pot spune cu siguranta e ca: Ce e prea mult, e prea mult!
Hai sa mai variem zic oricum nici unul nu se compara cu cartea, asa ca tot ea ramane de baza. Parerea mea.

Azi am inteles din vremea din Baneasa cum arata cuvantul luciditate.
Soare stralucitor, atmosfera nemiscata si clara, iar aerul rece si intepator. O lumina rece si cristalizata. Cerul jos cu nori albi, aproape invizibili.
Ca o nemiscare clara, luminoasa si rece fara orizont, asa arata cuvantul luciditate.

"Caring for things that don't care for you, that's what makes you human."

Love

"There is an invincible taste for prostitution in the heart of man, from which comes his horror of solitude. He wants to be 'two'. The man of genius wants to be 'one'... It is this horror of solitude, the need to lose oneself in the external flesh, that man nobly calls 'the need to love'."

Marriage

"Unable to suppress love, the Church wanted at least to disinfect it, and it created marriage."

The artist

"The more a man cultivates the arts, the less randy he becomes... Only the brute is good at coupling, and copulation is the lyricism of the masses. To copulate is to enter into another -- and the artist never emerges from himself."
"Style is character"

Pleasure

"Personally, I think that the unique and supreme delight lies in the certainty of doing 'evil' -- and men and women know from birth that all pleasure lies in evil."

Nature

"I should like the fields tinged with red, the rivers yellow and the trees painted blue. Nature has no imagination."

Politics

"I have no convictions, as they are understood by the men of my century, because I have no ambition... However, I have some convictions, in a nobler sense, which cannot be understood by the men of my time".

Hostile take-over.
Recurring occurrences of theme.
The power of nesting.
On to the next!
Oh well, whatever...
I live therefore I don’t.
Merging realities.
The miscellaneous of locus communis.
I do, do you?
Silence of the unheard.
Green grass growing grimmer.
The damaged untouchables.
Sans raison, sans soupir, sans effort.
Le jeu, le joueur, le jour.
Le conte qui compte !
The meaning of being meant.
Free flowing fragments of feeling.
The naivete of the wishful.
Genetically transmitted desire.
The ermeticity of la conscience morale.
The poetry of silence.
The silence of poetry.
Giving up to giving in.
Think twice!
Just jazz.

"A cockroach is an insect that is flat in shape with large legs, and Gregor is anything but flat: he is convex on both sides, belly and back, and his legs are small. He approaches a cockroach in only one respect: his coloration is brown. That is all. Apart from this he has a tremendous convex belly divided into segments and a hard rounded back suggestive of wing cases. In beetles these cases conceal flimsy little wings that can be expanded and then may carry the beetle for miles and miles in a blundering flight. Curiously enough, Gregor the beetle never found out that he had wings under the hard covering of his back. (This is a very nice observation on my part to be treasured all your lives. Some Gregors, some Joes and Janes, do not know that they have wings.)"

...care vorbesc tare.
Intre ei, la mobil, etc.
Imi dau o stare de nervozitate pregnanta care nu trece decat atunci cand dispare stimulul negativ, respectiv vorbitul foarte tare sau tipatul.
Evident am probleme si cu zgomotele foarte puternice, dar nu imi dau aceeasi stare de nervozitate.
Shell shock

N.B.: Acest lucru nu se aplica in cazul Pub-urilor, Cafenelelor, etc,
locurilor unde stiu ca asa e normal sa fie, alea chiar ma relaxeaza. Go figure!

Imi displac enorm hainele alea cu puf sau blanita la gluga.
Bine, imi displace puful, nu haina in sine si incepe sa ma manance nasul numa cand le vad.
Hate'it!

Mie nu-mi plac oamenii falsi si prefacuti, acei oameni care vor sa afiseze o imagine care nu este cea reala, nu-mi plac increzutii si infumuratii, nu-mi plac ipocritii si parsivii. Oamenii falsi cred ca-s cele mai periculoase fiinte.

La mine cred ca am mai spus ce nu imi place, nu vreau sa repet acum, caci incerc sa schimb

La viata nu-mi place caci uneori este nedreapta si are niste reguli foarte ciudate dupa care se ghideaza!

Nu imi plac oamenii care merg in cerc iar ei sunt centrul.
Nu imi plac oamenii care vad probleme in loc de solutii.
Nu imi plac oamenii care hiperbolizeaza nimicurile.
Nu imi plac oamenii care au o pasiune pentru obsesie.
Nu imi plac oamenii care zic ca pot mai mult dar nu fac.
Nu imi plac oamenii care traiesc in trecut.
Nu imi plac oamenii care nu inteleg ca viata nu e o repetitie.
Nu imi plac oamenii care nu vad dincolo de ei.
Nu imi plac oamenii care nu isi asuma vina.
Nu imi plac oamenii care isi plang de mila.
Nu imi plac oamenii care sunt perversi si rai.
Nu imi plac oamenii care nu pot iesi din ei insisi.
Nu imi plac oamenii care sunt fara pasiune si inerti.
Nu imi plac oamenii care nu vad copacii din cauza padurii.
Nu imi plac oamenii care se inchid in momente.
Nu imi plac oamenii care nu privesc in perspectiva.

De ce nu imi plac? Pentru ca stiu ca se poate si altfel.

A little knowledge is a dangerous thing.