"Construieste ceea ce cauti"

Mereu ne regasim in ochii celorlalti...si mai ales cand apar conflicte mai mici sau mai mari..atunci reactionam dupa primul impuls...apoi regratam..ne cerem iertare..si constientizam ca am gresit si ne re-educam. Mai greu e atunci cand in urma unui conflict una din parti este prea orgolioasa..si impacarea chiar si cu tine insuti devine mai anevoioasa.

In fiecare zi cresc
In fiecare zi invat

In fiecare zi descopar
In fiecare zi vibrez

In fiecare zi colorez
In fiecare zi povestesc

In fiecare zi ma mir
In fiecare zi privesc

In fiecare zi zambesc
In fiecare zi rad

In fiecare zi ascult
In fiecare zi inteleg

In fiecare zi ma agit
In fiecare zi murmur

In fiecare zi oglindesc
In fiecare zi rezonez

In fiecare zi intreb
In fiecare zi cred

In fiecare zi visez
In fiecare zi vad

Exist. In fiecare zi.

...as schimba lumea.

If I had it my way, I would change the world.

As face un cer mai inalt si mai luminos
As face in asa fel incat sa fie muzica peste tot, oriunde
As pune zambete si ganduri pe fetele oamenilor
As picta apa albastra si peste tot natura ar fi verde aprins
As pune culoare in obraji si foc in ochi

Oamenii ar merge drepti si cutezatori
La stiri oamenii ar vorbi normal uitand de hiperbola
Oamenii nu s-ar mai plange si ar vedea ca ei sunt solutia
Natura ar fi peste tot chiar si in cel mai adanc beton
Pe strada oamenii ar dansa nu ar merge
Peste tot ar fi picturi murale si naturale
Cladirile ar fi calde, colorate si pline de povesti

In lumea mea toti ar fi titani
Lumea mea s-ar putea deschide si lua orice forma
In lumea mea cuvintele ar avea mereu intelesuri infinite
In lumea mea existenta ar fi cea care ne poarta
In lumea mea ne-am trai viata pentru a o povesti
In lumea mea muzica, povestile, culoarea
In lumea mea zambetele, sentimentele, rasul
In lumea mea nimic nu ar fi imposibil si totul ar fi improbabil
In lumea mea zborul, gandul, visul
In lumea mea soarele ar izvori din interior
In lumea mea nimic si nimeni nu ar trebui

In lumea mea...

Eu insami, sunt tot ceea ce vreau si pot fi, si eu nu trebuie sa fiu nimic din ceea ce nu imi doresc.

Din ciclul: Hai sa distorsionam realitatea dupa bunul plac!

Autumn Testament

[...]
Matilde Urrutia, I'm leaving you here
all I had, all I didn't have,
all I am, all I am not.
My love is a child crying,
reluctant to leave your arms,
I leave it to you for ever -
you are my chosen one.

You are my chosen one,
more tempered by winds
than thin trees in the south,
a hazel in August;
for me you are as delicious
as a great bakery.
You have an earth heart
but your hands are from heaven.

[...]
Your eyes widen from south to south,
your smile goes east and west;
your feet can hardly be seen,
and the sun takes pleasure
in dawning in your hair.
Your face and your body come from
hard places, as I do,
from rain-washed rituals,
ancient lands and martyrs.
The Bio-Bio still sings
in our bloodstained clay,
but you brought from the forest
every secret scent,
and the way your profile has of shining
like a lost arrow,
an old warrior's medal.
You overcame me
with love and origins,
because your mouth brought back
ancient beginnings,
forest meetings from another time,
dark ancestral drums.
I suddenly heard myself summoned -
it was far away, vague.
I moved close to ancient foliage,
I touched my blood in your mouth,
dear love, my Araucana.
[...]

Sometime when we've stopped being,
stopped coming and going,
under seven blankets of dust
and the dry feet of death,
we'll be close again, love,
curious and puzzled.
Our different feathers,
our bumbling eyes,
our feet which didn't meet
and our printed kisses,
all will be back together,
but what good will it do us,
the closeness of the grave?
Let life not separate us;
and who cares about death?

O intrebare pe care o aud frecvent, daca am regrete, pareri de rau, etc. Ei bine nu, I don't do regrets

De ce? Pentru ca nu le vad rostul Sincer.

In tot ceea ce am facut am dat tot ce am putut da, si atunci cand am facut bine, si atunci cand am facut rau (i.e. gresit) pentru a nu avea ce regreta mai tarziu. Si aparent tehnica functioneaza caci nu am nimic pe care sa il regret desi am eu asa un feelin' ca e si un dram de survival, se poate ca uneori sa aleg sa nu regret ceva, dar the bottom line aceeasi este, fara regrete.

Intotdeauna ma gandesc la consecinte si intotdeauna mi-le asum, ergo no regrets. Simplu, nu? Si oricat de calculata as parea nu sunt, sunt chiar intempestuoasa, dar imi asum si acest lucru.

Dar din nou aceasta maniera de a fi imi creeaza probleme caci par oarecum lipsita de sentimente.

Par exemple daca un om incearca sa se sinucida, nu ii iese, ramane cu ceva traume fizice si regreta viata anterioara 'accidentului' provocat, imi pare rau dar eu il denumesc tont ...

Daca cineva se imbolnaveste si incepe sa se planga de cum nu s-a bucurat de viata si acuma e bolnav si regreta tot ceea ce nu a facut etc, imi pare rau dar tre'sa iti asumi si vina, tu nu te-ai bucurat...

So you see nu sunt un om foarte dragut dar sper ca macar imi intelegeti punctul de vedere daca nu ma placeti (ceea ce este perfect in ordine, imi asum si aceasta potentiala consecinta) si veti incerca sa evitati regretele, cause they are not good for you
dar traitul in schimb este foarte bun

Traducere a: "Hell forces action."

Am citit asta acum cateva zile intr-o carte si a rezonat in mine mai mult caci o inteleg si pentru ca sunt unul dintre oamenii norocosi care au avut sansa de a face o calatorie, acolo, in Iad.

In urma acestei calatorii in timpul careia m-am pierdut doar pentru a ma redescoperi altcineva am dezvoltat o teorie, care evident nu are aplicabilitate peste tot, pentru toti, dar ea exista.

Teoria mea este ca exista trei stadii, fericire care este cea mai de sus, 'iad' care este cea mai de jos, si intre cele doua zona in care ne cam petrecem noi toata viata.

Ce incerc eu sa le explic oamenilor este ca zona dintre fericire si 'iad' este un lux, asa cum este si lamentarea, asa cum este si mila de sine, asa cum este si bajbairea, caci daca inca iti permiti sa te lamentezi insemana ca nu ai ajuns atat de jos pe cat poti ajunge, caci cand ajungi acolo, in 'iad', nu ai decat doua optiuni, ori actionezi ori te dai batut.

In 'iad' nu mai ai posibilitatea de a te plange, de a medita la propriul marasm existential, it's: Do or die.

Eu am fost suficient de norocoasa, de ce anume nu stiu, dar sunt recunoscatoare pentru asta sa ajung acolo in 'iad' si sa am puterea sa actionez, putere care nu a venit decat din mine si care dintr-un salt m-a mutat in stratul de sus.

Se poate spune ca fericirea mea este ciudata, caci nu are nici o baza materiala sau interactionala, e doar fericirea de a sti cine esti, de a exista, de a sti ca poti merge foarte departe, de a sti ca limitele cel mai adesea sunt ceva ce ne impunem noi noua insine, de a sti ca lumea poate fi redescoperita zi de zi, ca nici o zi nu este ca cea care a precedat-o, ca plictiseala este ceva fabricat de noi.

Cel mai bine ar fi sa nu ajungem in 'iad' pentru a afla toate acestea, dar uneori suntem mult prea incapatanati si set in our ways pentru a vedea ca fericirea este la indemana, este in fata noastra, este in noi, este in fiecare detaliu al vietii, este in fiecare zi.

Eu sunt perfect constienta ca poate veti avea dificultati in a ma crede si/sau intelege, dar eu tot ce pot face e sa va expun si un alt punct de vedere in speranta ca poate va va ajuta cat de putin.

Afterall, ce e cristalizarea daca nu e impartasita

In dimineata asta am mai avut a realisation, asta insemnand o constientizare.

Uitandu-ma la oamenii din jur, la realitatea din jur, studiind totul ca pentru prima data, deschizand ochii in fiecare zi asupra lumii ca si cand ar fi prima, am inteles ca eu imi duc fiecare zi ca si cum as fi un turist.

Un turist care vede totul pentru prima data, care se mira, pozitiv sau negativ, de tot ceea ce il inconjoara, un turist care in fiecare zi vede ceva nou si ceva plin de inteles.

Poate de aceea zilele mele sunt bogate si lipsite de angoase, pentru ca in fiecare zi ma opresc sa miros trandafirii fie ca miros bine sau nu, si unii si altii sunt parte din viata, si toti merita vazuti.

Poate cu totii am beneficia de acest mic exercitiu, sa privim in jur, sa privim cu adevarat, sa respiram adanc, sa iesim din noi si sa ne vedem lumea.

Poate perspectiva mea va ajuta sa va creati o alta perspectiva.

Just a tourist of life.

(from As You Like It 2/7)

All the world's a stage,

And all the men and women merely players:

They have their exits and their entrances;

And one man in his time plays many parts,

His acts being seven ages. At first the infant,

Mewling and puking in the nurse's arms.

And then the whining school-boy, with his satchel

And shining morning face, creeping like snail

Unwillingly to school. And then the lover,

Sighing like furnace, with a woeful ballad

Made to his mistress' eyebrow. Then a soldier,

Full of strange oaths and bearded like the pard,

Jealous in honour, sudden and quick in quarrel,

Seeking the bubble reputation

Even in the cannon's mouth. And then the justice,

In fair round belly with good capon lined,

With eyes severe and beard of formal cut,

Full of wise saws and modern instances;

And so he plays his part. The sixth age shifts

Into the lean and slipper'd pantaloon,

With spectacles on nose and pouch on side,

His youthful hose, well saved, a world too wide

For his shrunk shank; and his big manly voice,

Turning again toward childish treble, pipes

And whistles in his sound. Last scene of all,

That ends this strange eventful history,

Is second childishness and mere oblivion,

Sans teeth, sans eyes, sans taste, sans everything.

So you see so let's chill back and relax

The then and The now and The forever

Just a word from the wise, from those that played this game before we came into existence, for those that have eyes to see, ears to listen, minds to judge, souls to feel

The game is the same, the rules are the same, the stage is the same, the outcome is the same, only the players are different, and ONLY the players can make a difference.

Sa sti CINE esti

Sa sti CE vrei

Sa sti ca TU esti cel ce alege

Sa sti ca TU iti faci propriile reguli

Sa sti ca TU poti modela norma, nu sa te modelezi dupa ea

Sa sti ca TU arunci zarurile

Sa sti ca TU poti face sa fie primavara in fiecare zi a anului

Sa sti ca TU cu fiecare pas iti creezi drumul

Sa sti ca TU vei fi TU orice ar fi

Sa sti ca TU alegi ce poti face si ce nu

Sa sti ca TU esti singura persoana care iti poate impune ceva

Sa sti ca TU esti diferit si sa te mandresti de unicitatea ta

Sa sti ca TU vei muri si vei lasa dar nu vei lua

Sa sti ca TU acum traiesti si fiecare zi e a ta

Sa sti ca TU nu ai scuze fata de tine

Sa sti ca TU doar TIE iti datorezi ceva

Sa sti ca TU alegi sa traiesti ca tine sau nu

Sa sti ca TU iti raspunzi tie din tine

Sa sti ca TU esti TU si TU alegi sa fi TU!

Sa fi TU pionul, regele, nebunul atunci cand ALEGI TU sa fi

Sa fi TU creatorul propriei vieti

Sa fi TU cel care isi controleaza jocul

Sa fi TU eliberandu-te de tine si de ceilalti

Sa fi TU cel care gaseste nu care cauta (dupa Picasso)

Sa fi TU cel care intreaba si provoaca

Sa fi TU cel care iti raspunde la intrebarile despre tine

Sa fi TU singura ta nevoie de validare

Sa fi TU cine esti TU!

Sa sti ca poti muta muntii ( de asta exista dinamita )

Sa sti ca poti trisa sistemul si sa o faci

Sa sti ca esti uman si atunci cand te gandesti la tine (doar esti tot om, nu? )

Sa STI! Sa ALEGI! Sa FI! TU! IN timpul vietii TALE!

Noaptea estetului
-studiu-

-Bon soir Christophe.
-Au revoir Christine.

Calca in intunecimea serii ridicandu-si gulerul ca sa indeparteze frigul.
“Christophe, Christine. Christine, Cristophe.”
Ii placea cum sunau numele lor impreuna, desi poate ar fi trebuit sa il cheme Christian, Chretien sau poate Cretin. Christine et le Cretin, zambi la gandul titlului noii povesti din viata sa si il alunga din minte.
Noaptea il ingloba si pasii i-se auzeau surd pe trotuar.
Christophe! Si oamenii astia Christophe?
Privi la siluetele ce treceau pe langa el, agale sau alene, sau ce stie el, incet, cu pasi rari, nenumarati, nepasatori.
La ora asta nu se mai grabeste nimeni.
Ii place moliciunea oamenilor seara, sunt pasnici, obositi, umani.
Ii place ca nu le vede decat siluetele conturate de stralucirea opaca a luminilor stradale.
Asa, fara detalii, fara trasaturi ii par aproape frumosi, pot fi oricine, pot apartine oricarei lumi, ingeri si demoni topiti intr-o singura rasa de contururi dansante in aerul palid al noptii.
Pescarusi... Aude pescarusi... Pescarusi?!? Aici?!?
In mijlocul orasului pescarusi. Ii priveste curios si mut.
Ce anomalie! Ce ciocnire de lumi!
Poate inainte aici a fost o mare, poate acum e si nu isi dau ei seama, poate va fi si pescarusii doar au venit mai devreme.
Pescarusii se invart deasupra unei turle proiectate timid pe cerul noptii.
O biserica... Aici e o biserica! Nu o vazuse pana acum, copacii si tufisurile dese o ascundeau in totalitate de ochii nestiutori ai trecatorului, doar turla proiectata pe cer trada existenta-i ascunsa.
Dar cine se mai uita azi in sus? Nici o idee.
Trage aer adanc in piept si inchide ochii, si vede in continuare noaptea care il inglobeaza.
O strada uitata de inserare, siluete apartinand oricarei lumi, pescarusi prevestind mareea, un locas nevazut pe pamant si deschis pe cer.
Toate astea si el. El si Christine. Ei pe o harta. Toate pe un glob miscator plutind in nestire.
Deschide ochii si noaptea e tot acolo, si frumosul e tot acolo, si pacea e tot acolo.
Trage aer in piept si isi zambeste multumit.
Ce bucurie sa deschizi ochii uneori, sa vezi, sa dai pe afara de staticul lumii, sa il faci parte din tine constientizand ca tu deja esti parte din el.
Simtea cum e un om, un singur om, doar unul, si unicitatea lui ii indrepta postura, ii apasa pasul si ii ridica privirea cu incredere.
Muschii i-se contractara involuntar ca pentru a tine sentimentul de comuniune cu sine insusi, cu universul, cu intelegerea, inchis acolo in plexul solar, sa nu scape, sa nu se disipeze, sa nu dispara lasandu-l prada goliciunii din nou.
Dar. Dar privi in jur. Dar privi in sine si intelese, si se vazu, si se relaxa, si incepu sa respire din nou existenta.
Nu am de ce sa imi fie teama, acesta sunt eu.
Acesta. Sunt. Eu.
Zambi multumit.
Isi zambi, zambi noptii, cerului inundat de pescarusi, credintei ascunse si isi lasa pasii sa il poarte mai departe.
De data aceasta inainte, agale, alene si de ce nu, incet.

Nu stiu daca va mai aduceti aminte dar exista un documentar numit The Secret , este un documentar motivational despre gandirea pozitiva.

Cand a aparut la inceput a fost un adevarat buzz cu el si toata lumea imi povestea incantata despre el, cat de genial e si ce revelatie le-a provocat. Evident nu m-am uitat la el si, si pe cei care au suferit asa o iluminare brusca nu i-am privit cu ochi buni
Cumva imi pare ceva fishy la un om care poate fi iluminat asa peste noapte, but what the hell, whatever works for you putina iluminare nu strica nimanui.

Am avut oameni care au gandit pozitiv sa ajunga mai repede la munca prin trafic si a functionat!!! Duhhhh De timp subiectiv ai auzit? Am avut oameni care si-au pus poze cu barca visata pe perete, o vizualizau pozitiv ca sa se concretizeze in viitor, mult succes zic

Evident the buzz a trecut, prietenul meu cu traficul tot imbufnat ajunge la munca, celalalt cu barca nu mai are poza pe perete, deci a fost o revelatie de scurta durata short lived, ca sa zic asa

Dupa un an, doi zic ia sa ma uit si eu la minunatul documentar mai mult de 10 min nu rezist, o poveste occidentala revelationala ieftina si cusuta cu ata alba, nici macar nu incerca sa ma manipuleze in mod profesionist si incep sa ma gandesc din nou la prietenii mei cum au putut fi asa de usor iluminati ... evient ca le-a trecut la fel de repede dar tousi ...

Acum reversul Mai sus am avut o incercare de modificare din exterior, dar ce se intampla cand aceasta are loc din interior, din noi ? Stiti ce se intampla? E durabila

Spre exemplu eu sunt un om pozitiv, caustic, dar pozitiv, nu am fost mereu asa, dar asa am ajuns spre norocul meu si stiti care e faza faina cu pozitivismul asta ca acum vad ca mi-se intampla mult mai multe lucruri faine/ amuzante/ ego strokes etc. dar stiti ce cred eu ca ele se intamplau si inainte dar eram eu prea ocupata sa fiu nefericita si pesimista si nu le vedeam

Azi stiti ce mi s-a intamplat intr-un magazin de haine asistentii de vanzari au imbracat un manechin in stilul in care eram eu imbracata mi s-a parut genial si nici macar nu au fost subtili

Si fac pariu ca inainte nici nu as fi observat asta caci as fi fost prea absorbita in mine Uneori e bine sa mai iesim si pe afara din noi insine caci cine stie ce vedem... poate avem surprize placute... poate culegem povesti incredibile

Ca sa sumarizez Raspunsul e in noi, iluminarea vine din noi, iar lumea e asa cum ne uitam noi la ea

Am vazut de curand un concurs de dans -si nu, nu era Dansez pentru tine - si ce faceau oamenii aia acolo era fascinant, era arta.

Era o armonie perfecta intre trup si cerintele omului de la trupul sau, care se concretiza in niste dansuri incredibile, si evident I got to thinking

Am inceput sa ma gandesc la noi si la trupurile noastre, cati dintre noi se gandesc la trupul lor alta data decat atunci cand ii cer sa faca ceva. Ca o constatare personala am observat ca de obicei oamenii isi blameaza trupul pentru ceva, ca nu e asa, ca aia e nush cum, il acoperim, ii mascam imperfectiunile dar doar rareori am vazut oameni care sa fie in comuniune cu trupul lor, care sa ii acorde importanta necesara.

Ii cerem trupului sa faca foarte multe dar oare cat ii dam si lui? Cat grija avem de el, inauntru si in afara? In afara am eu asa un feelin' ca mai mult decat inauntru, caci pana la urma aia se vede nu? Iar noua ne pasa asa de tare de ceea ce se vede... poate prea mult

Stiti ca mintea nu exista ea de sine statatoare, mai exista si creierul care este un organ, care influenteaza starea mintii, dezechilibru chimic, alea, alea, aici intru in ape inselatoare caci nu ma pricep si nu vreau sa spun prostii, dar sper ca am evidentiat ceea ce vroiam sa spun si anume ca si corpul nostru are nevoie de noi nu doar noi de el

Corpul nu este doar un vehicul sau ceva ce folosim pentru a atrage, este un partener care daca este tratat corect, ne trateaza corect, daca nu... nu

Uneori iarba creste fara sa o udam noi

Uneori vantul bate in directia noastra fara sa il simtim

Uneori lumina ne mangaie obrazul chiar daca o confundam cu intuneric

Uneori crestem in ciuda eforturilor noastre de a ramane mici

Uneori dansam fara sa auzim muzica lumii

Uneori soarele rasare fara sa il rugam noi

Uneori apa ne ineaca doar pentru a ne purifica

Uneori frumosul suntem noi, in noi

Uneori culorile prea aprinse ne ranesc doar pentru a ne colora

Uneori viziunea absurdului are doar menirea reconstruirii

Uneori cuvintele se vor doar note mute

Uneori ceea ce nu intelegem nu e decat devenire

Uneori e bine sa nu ne fie frica

Uneori e bine doar sa ascultam

Uneori e bine doar sa ne urmam pasii

Uneori e bine doar sa existam ca noi insine prin noi insine

Uneori... e bine ca nimic sa nu aiba sens

Si atunci..., uneori..., ne bucuram de nemiscarea ochiului furtunii.

Veti fi fericit cu o alta persoana in masura in care impartasiti aceleasi valori, atitudini, ambitii si convingeri. Cautati pe cineva care gandeste si simte la fel ca dvs. in privinta celor mai importante subiecte ale vietii.

Brian Tracy

Sunt de acord cu domnul Brian Tracy, ce spune dansul acolo are sens si valabilitate.

Problema mea e alta, toate persoanele de sex opus pe care le-am 'cunoscut' si aveau aceleasi valori, atitudini, ambitii si convingeri sunt scriitori morti, unii chiar de foarte mult timp asa ca...in our day and age, se pare ca voi fi singurica mult timp de acum incolo, caci eu una nici nu sunt dispusa la compromisuri doar asa sa nu mai fiu singura. Bu-hu-hu.

Oricum teoria suna bine, pacat ca practica ne omoara

Uneori am asa senzatia ca uitam, sau pierdem din vedere, ca viata este un proces, o calatorie, in continua schimbare, ca noi suntem in continua schimbare, si pierzand acest lucru din vedere nu ne mai acordam timp, nu ne mai acordam timp sa crestem, sa ne schimbam, sa ne descoperim, sa aflam cine suntem, ce suntem, ce putem face, ce nu putem face.

In viata, in realitate nu suntem niciodata stuck in a moment we can't get out of , noi suntem cei care ne inchidem acolo, care ne blocam la posibilitati si la noi insine. Viata e continua pana cand murim, caci oh da, murim , de aceea poate uneori e bine sa ne oprim, sa respiram adanc si sa ne acordam putin timp, timp sa ne intelegem propria persoana, sa ne acceptam propria persoana, sa ne dam seama cine suntem si ce vrem. Care sunt asteptarile noastre in aceasta calatorie numita viata? Poate ar trebui sa nu mai fim asa de duri cu noi insine, sa nu mai asteptam asa de mult de la ceilalti si sa ne acordam permisiunea de a fi insine.

Nimeni nu e perfect, din fericire nici nu trebuie sa fie, cu totii ne cream propriile cai, propriile aspiratii, nu ni-le dau altii, putem doar sa le aflam prin intermediul lor. Poate ar trebui sa ne asumam mai mult, sa traim mai mult, sa descoperim mai mult, noi insine, nu altii pentru noi.

Citesc acum o carte in care un personaj balacareste femeile de numa, un exemplu:

It was an autumn afternoon and the teacher had shown the boys how to make necklaces out of leaves. The girls, most of them in white dresses, sat on a small bank watching, their faces already betraying a hint of the dumb resignation of women.

Si mai sunt si altele dar limbajul este cam colorat si descriptivul cam agresiv pentru aici.

Ce vreau sa spun este ca noi femeile (unele, ca sa nu generalizez), avem o chestie, indusa probabil de educatie, societate, etc. ca nu putem fi complete decat daca ne completeaza un barbat. Unele vor stramba din nas, dar daca ne uitam deep-down, sa fim sincere

Cunosc tipe absolut faine din toate punctele de vedere, dar care nu sunt multumite de ele insele deoarece nu au gasit acel barbat care cumva le-ar face mai femei decat sunt. Le inteleg sincer, dar pe de alta parte ma si enervez pe ele, deoarece e ca si cum isi pun frana dezvoltarii, cresterii (nu ma refer la cariera), ar renunta la tot pentru aceasta dragoste fantastica dar care rareori se dovedeste a fi ceea ce visau ele. Si lipsa acestei iubiri le da angoase teribile si efectiv se blocheaza in chestia asta, in nefericirea de a fi singure.

Probabil e un model mostenit, ca femeia nu e nimic fara un barbat langa ea, ca nu esti completa fara el, dar eu am ajuns sa cred ca nu e asa, si am ajuns sa cred ca acest lucru constituie un handicap pentru femei. Disponibilitatea asta a noastra la sacrificiu. E ceva complicat la care mintea mea ii da tarcoale incercand sa o inteleaga.

Si ce e amuzant e ca in majoritatea cuplurilor din jurul meu, femeia este elementul puternic, sincer. Ea impinge de la spate, ea se gandeste la toate, ea organizeza, si tot ea se preface mica si vulnerabila pentru a il face pe el sa se simta alfa, cand poate nu e decat beta, sau poate omega.

Asa ca doamnelor capul sus si hotarate inainte

23. La Solitude - Fr.

Un gazetier philanthrope me dit que la solitude est mauvaise pour l'homme; et à l'appui de sa thèse, il cite, comme tous les incrédules, des paroles des Pères de l'Église.

Je sais que le Démon fréquente volontiers les lieux arides, et que l'Esprit de meurtre et de lubricité s'enflamme merveilleusement dans les solitudes. Mais il serait possible que cette solitude ne fût dangereuse que pour l'âme oisive et divagante qui la peuple de ses passions et de ses chimères.

Il est certain qu'un bavard, dont le suprême plaisir consiste à parler du haut d'une chaire ou d'une tribune, risquerait fort de devenir fou furieux dans l'île de Robinson. Je n'exige pas de mon gazetier les courageuses vertus de Crusoé, mais je demande qu'il ne décrète pas d'accusation les amoureux de la solitude et du mystère.

Il y a dans nos races jacassières des individus qui accepteraient avec moins de répugnance le supplice suprême, s'il leur était permis de faire du haut de l'échafaud une copieuse harangue, sans craindre que les tambours de Santerre ne leur coupassent intempestivement la parole.

Je ne les plains pas, parce que je devine que leurs effusions oratoires leur procurent des voluptés égales à celles que d'autres tirent du silence et du recueillement; mais je les méprise.

Je désire surtout que mon maudit gazetier me laisse m'amuser à ma guise. «Vous n'éprouvez donc jamais, -- me dit-il, avec un ton de nez très-apostolique, -- le besoin de partager vos jouissances?» Voyez-vous le subtil envieux! Il sait que je dédaigne les siennes, et il vient s'insinuer dans les miennes, le hideux trouble-fête!

«Ce grand malheur de ne pouvoir être seul! ...» a dit quelque part La Bruyère, comme pour faire honte à tous ceux qui courent s'oublier dans la foule, craignant sans doute de ne pouvoir se supporter eux-mêmes.

«Presque tous nos malheurs nous viennent de n'avoir pas su rester dans notre chambre,» dit un autre sage, Pascal, je crois, rappelant ainsi dans la cellule du recueillement tous ces affolés qui cherchent le bonheur dans le mouvement et dans une prostitution que je pourrais appeler fraternitaire, si je voulais parler la belle langue de mon siècle.

23. Solitude - Engl.

A philanthropic journalist told me that solitude is bad for man; and in support of his thesis, he cited, like all unbelievers, the words of the Church Fathers.

I know that the Devil gladly frequents arid places, and that the Spirit of murder and lewdness becomes marvelously inflamed in solitude. But it could be possible that solitude is only dangerous to the idle and rambling soul that peoples it with its own passions and illusions.

It is certain that a talkative man, whose chiefest pleasure consists of speaking from the heights of the pulpit or the tribunal, would run a serious risk of becoming a raging madman on Robinson's island. I do not require of my journalist the courageous virtues of Crusoe, but I do insist that he not indict lovers of solitude and mystery.

There are, amongst our chattering races, individuals who would accept capital punishment with less repugnance if they were allowed to make a long speech from the scaffold, without having to fear that the drums of Santerre would cut them off in an untimely manner.

I do not pity them, because I realize that their oratory effusions procure for them delights equal to those that others draw from silence and meditation -- but I scorn them.

I especially wish that my accursed journalist would let me amuse myself as I wish. "Don't you ever feel," he says to me, speaking through his nose in a very apostolic manner, "The need to share your pleasures?" You see how subtly envious he is! He knows that I disdain his own pleasures, and he comes along trying to insinuate himself into mine, the hideous kill-joy!

"That great misfortune of not being able to be alone! ...," said La Bruyère somewhere, as if to shame all of those who run off to lose themselves in the crowd, fearful, undoubtedly, of not being able to tolerate themselves.

"Almost all of our misfortunes come to us from not having been able to stay in our room," says another wiseman, Pascal, thereby recalling to their meditation chambers, I believe, all of those madmen who seek happiness in movement and in a prostitution I might call "fraternitary," if I wished to speak the lovely language of my century.

Le Spleen de Paris

In romana nu am, sorry.

Shifted Meanings

The joy that a pink candle gives
The smoothness of a wax rose
The perfect detail of a lifeless petal
The bright color of fake scent
The perfect black of a delicately twisted wire
The warmth of an object that feels like home
The light brown of a chair that welcomes you
The faded smile of a plastic snow man
The spirit of a poem in dark little symbols
The pale light through ever drawn curtains
The stinging smell of perfume and tobacco
The softness of winter slippers
The heat of heavy bed covers
The protection of a huge red soft bathrobe
The silence of objects
The comfort of knowing they will be there for you
The tranquility of rediscovering
The power of nesting
The retreat in a warm soft scented hideaway
The coming to terms
The teachings of the past melted in an ever present future
The non realization of old dreams and the birth of new ones
The beauty of paper
The fear of the unknown
The overwhelming feeling of being overwhelmed
Just living, not wanting
Just being, and judging
Self preservation.

Sau ca sa folosesc o alta limba preferata (sic!): On Rules and Regulations
In ultimele zile ceva mi-a dat o stare de unease, pana in seara asta nu am identificat exact ce era, dar uite ca m-a lovit, greu da' bine Nu e nimic nou, nu e nimic vechi, e doar obisnuita angoasa legata de conformitate si dogmatism.
In ultimele zile m-am lovit de aceeasi problema in mai multe aspecte ale vietii mele, in viata mea personala, in viata mea virtuala (i.e. aici), in viata mea sociala. Problema fiind? Cum nu ma potrivesc eu 'regulilor' si nici ele mie. Cum trebuie sa fim toti o apa si un pamant, cum nu trebuie sa tulburam ape sau sa ridicam praf.
Nu pot sa vorbesc despre restul, nu am cum pentru ca nu sunt in pantofii lor, nu stiu ce vad ei, ce fac ei, ce vor ei, eu nu pot vorbi decat din punctul meu de vedere, care nu este nici gresit, nici corect, care nu are nevoie de validare sau invalidare, caci este doar al meu, asa vad eu problema.
Nu inteleg si ma depaseste de ce 'trebuie' sa fiu ca ceilalti, sa nu ies din rand, sa vorbesc ca ceilalti, sa rad ca ceilalti, sa gandesc ca ceilalti, sa incerc in mod voit sa fiu placuta, sa ma integrez, sa follow the trend. Imi pare rau, de fapt nu imi pare dar zic si eu asa sa dea bine , dar eu nu pot si nici nu vreau sa fac asta.
Vorbesc in ce limba ma pot exprima, ca le amestec nu e o alegere consitenta, asa vin ele, free flowing bits of thought, ma imbrac asa cum ma simt eu bine, zic ceea ce consider eu ca am de spus.
Nu cred in generalitati si cenzura, nu cred in trenduri si faux- pas (except fashion itself as a faux-pas, of course ).
Evident ca imi asum niste 'riscuri' facand asta (i.e. being who the f**k I think I am), riscul de a nu fi placuta, riscul de a nu fi inteleasa, riscul de a fi singura dar what the hell every job has it's risks.
Unul dintre lucrurile pe care le dispretuiesc cel mai tare la societate este subminarea asta a individualitatii prin dogma si conformism. BS!

In consecinta: Welcome to my world like it or not

Don't hate the player, hate the game

And now I am happy again Gosh that felt goooood

'Stupoarea catatonică este o stare apatică, lipsită de mişcare, în care persoana nu reacţionează la stimulii externi. Activitatea motrică este aproape inexistentă. Indivizii aflaţi în această stare nu au contact vizual aproape deloc sau deloc cu cei aflaţi în preajmă şi/sau pot fi muţi şi rigizi.'
Cel mai ciudat lucru dar poate si cel mai minunat, pentru ca I became alive after that.
E ceva ce nu vreau sa uit deoarece prin intermediul acestei experiente am facut cunostinta cu mine.
Poate asa ma intelegeti mai bine, poate asa intelegeti de ce rad tot timpul, because I 'died' and came back as myself.
The epiphany of the self. Cristalizarea fiintei si a vietii.
Asa ca vedeti uneori raul poate fi foarte bun, depinde ce alegem sa facem cu el si cu noi

"Qui ne sait pas peupler sa solitude, ne sait pas non plus etre seul dans une foule affairee."

Cine nu stie sa isi populeze singuratatea, nu stie nici sa fie singur in mijlocul multimii agitate.

Orice cal de curse ajunge martoaga, so we'd better just enjoy the ride while it lasts.

"Cel care nu iti va intelege tacerea probabil ca nu iti va intelege nici cuvintele"

Elbert Hubbard

Sometimes or most often the most beautiful things come through or with pain.
Confusion, the dreamin’, the hopin’, the knowin’ too soon.
I know, I don’t know, I think, I don’t think, beauty of thought, of feelin’, of bein’
One sound, one word, one breath, one beat, one pain, one dream, one life, one scream, the last.
The same, always different, always willin’, always goin’, always comin’, forgetin’, rememberin’
Seein’, shuttin’, smilin’, soothin’
The note, I, I don’t know…the death of the voice, the rebirth of sound, the kingdom of silence.
No reason, no purpose, no way, no today, no tomorrow, no thought.
Hearts don’t exist, feelings do, people aren’t but ideas of beings.
I, I know what blindness feels like.
I, I know what desperation feels like.
I, I know what beauty feels like.
I, I know what disappointment feels like.
I, I know what becoming what we weren’t is.
Victim of prejudice, survivor of gender.
I would do this for ever.
I, I know how I, I don’t know.
The cards we’ve been dealt with.
Learning not to wait, learning to be.
Learning to exist as a human.
Bonding ties that can be broken easily.
Always bein’ ready to break away.
When nothing else but you seems real you embrace reality and delete all the rest.
Ask a question. Play a game. Coffee? I told you so.
Above, beyond, down under, deep, not here, not there, not anywhere.
One day it will all be over and it will be too soon.
I, I know how I feel, I, I don’t know how I feel.
It is all but a matter of principle.

Per aspera, ad astrae.

"I think like a genius, I write like a distinguished author, I speak like a child."

"I know more than I can express in words, and the little I can express would not have been expressed, had I not known more."

"I don't belong to any club or group. I don't fish, cook, dance, endorse books, sign books, co-sign declarations, eat oysters, get drunk, go to church, go to analysts, or take part in demonstrations."

"My loathings are simple: stupidity, oppression, crime, cruelty, soft music. My pleasures are the most intense known to man: writing and butterfly hunting."

"To return to my lecturing days: I automatically gave low marks when a student used the dreadful phrase "sincere and simple" — "Flaubert writes with a style which is always simple and sincere" — under the impression that this was the greatest compliment payable to prose or poetry. When I struck the phrase out, which I did with such rage that it ripped the paper, the student complained that this was what teachers had always taught him: "Art is simple, art is sincere." Someday I must trace this vulgar absurdity to its source. A schoolmarm in Ohio? A progressive ass in New York? Because, of course, art at its greatest is fantastically deceitful and complex."

"Let the credulous and the vulgar continue to believe that all mental woes can be cured by a daily application of old Greek myths to their private parts."

"I don't think in any language. I think in images."

O Rose, thou art sick!
The invisible worm,
That flies in the night,
In the howling storm,

Has found out thy bed
Of crimson joy;
And his dark secret love
Does thy life destroy.

I used to be a butterfly,
That wished to fly, towards the sun,
And die.

And now, I am a butterfly,
That flied, towards the sun,
And died.

And now, I see, that butterflies
Can, with torched wings
Own, whole skies, of suffering.

Me gustas cuando callas porque estás como ausente,
y me oyes desde lejos, y mi voz no te toca.
Parece que los ojos se te hubieran volado
y parece que un beso te cerrara la boca.

Como todas las cosas están llenas de mi alma
emerges de las cosas, llena del alma mía.
Mariposa de sueño, te pareces a mi alma,
y te pareces a la palabra melancolía.

Me gustas cuando callas y estás como distante.
Y estás como quejándote, mariposa en arrullo.
Y me oyes desde lejos, y mi voz no te alcanza:
déjame que me calle con el silencio tuyo.

Déjame que te hable también con tu silencio
claro como una lámpara, simple como un anillo.
Eres como la noche, callada y constelada.
Tu silencio es de estrella, tan lejano y sencillo.

Me gustas cuando callas porque estás como ausente.
Distante y dolorosa como si hubieras muerto.
Una palabra entonces, una sonrisa bastan.
Y estoy alegre, alegre de que no sea cierto.