as vrea sa vorbim despre singuratate

îi nasoală rău singuratatea. Îţi spun din propria experienţă. Eşecurile, frustrările, ne fac să ne izolăm într-un turn de fildeş. Există oameni care nu au nevoie, aparent, de alţi oameni pentru a se dezvolta şi pentru a creşte.Și așa e, sunt independenți, e în natura lor să fie astfel. Oamenii singuri au un univers prea bine delimitat ca să poată fi înțeles de majoritatea mediocrilor din jur, și persoanele potrivite … eh, mai bine să nu pomenim acum de persoane potrivite. Așa că oamenii singuri se adaptează, în felul lor, circumstanțelor. Râd cu gura până la urechi și se bucură de evenimente, familie, alți oameni prietenoși. Dar când ajung singuri, gura li se deformează într-un zâmbet amar, pentru că ei știu că totul a fost ca un vis, o iluzie de moment, ceva superficial. Iar oamenii singuri se tem de superficial, deși uneori îl acceptă în viața lor, ca și când ar atârna de el. Independența lor nu se traduce prin singurătate la nesfârșit, dar apare o anumită nevoie de atenţie, o nevoie de a ști că altcineva nu are nevoie de tine, ci pur și simplu dorește să știe ce mai faci, cum te mai simți, ce simți.Și poate că le-ar plăcea și acelor oameni singuri să reprezinte o prioritate pentru cineva, să nu fie lăsați ”de căruță”. Ajunge că tot ei au tras de alți oameni … de ce să se străduiască să mențină ceva ce nu mai are sens ? În inteligența lor sfidătoare, în comportamentul lor subtil și reproșător, sunt, totuși, lași, pentru că se prefac și își ascund sentimentele. Mai adăugă și niște scorpioni trebii ăsteia și rasolul e gata.
Și-ar fi dorit să nu fie atât de inteligenți încât să prevadă și să distingă de la început caracterul tuturor, îndeosebi să vizualizeze ”ruptura”. Iar după ce au pățit-o odată, se vor închide în ei, și vor analiza cu mai multă atenție oamenii noi, privindu-i disprețuitor pe cei care fac parte din trecut, încetând prefăcătoria, aducând adevărul umilitor în față, izbind de pereți invizibili și terminând repede cu minciuna. Ei trebuie să-și educe singurătatea. Oamenii singuri sunt singuri și atât. Restul e un fals.
Eu sunt singură. De un an jumătate. Şi o să fiu mult timp, pentru că nu-mi mai permit eşecurile, sunt suspicioasă şi nu mă mai arunc cu capul înainte la toate cuvintele.
Îţi doresc numai bine.

ma intreb..ce legatura are faptul ca esti femeie cu retragerea in pustiu, sau pe varful unui munte? de ce nu si-ar putea permite o femeie asa ceva?..ce altceva nu si-ar mai permite o femeie, datorita faptului ca e..femeie?

nu cred ca singuratatea distruge ce da viata sufletului.

singuratatea te duce la un nivel de a intelege,a percepe stari,trairi si sentimente asa cum nu le poti trai in exterior ci doar in tine cand fiecare gand e pur pentru ca e primul gand nu e vorba nu e ceva deja trecut prin filtrele ratiunii cand puterea sentimentelor te coplesesc iar cand le cauti originea te afunzi intr-un abis din care nu mai vrei sa iesi unde fiecare sentiment e imens unde fiecare clipa pare o eternitate acolo unde oricat de pregatit ai fi din viata exterioara oricat te-ar aprecia altii reazilezi ca esti nimic si esti atat de neinsemnat.

numai nesimtirea razelor de soare de dimineata te opresc, te duci sa te culci din nou mai obosit decat un muncitor in fabrica,spunandu-ti ca maine va fi altfel dar e la fel si tu stii si nu intelegi lumea din jur cum poate sa isi continuie vietile de rutina cand pe tine te macina problemele existentiale ale firii umane.

citind ce am scris poate tre sa trec pe pastile poate eu sunt cel neadaptat la exterior....

Buna trc printro perioada mai grea si am inceput sa ma retrag sa stau mai mult acasa singur fara prieteni desi am o gramada de prieteni nu cred ca este un lucru bun ce sfaturi imi dati cu stima .