Am gresit ca am parasit barbatul care il iubeam?
Submitted by eva on Sat, 11/28/2009 - 01:05
Nu incetez sa ma intreb daca daca am luat cea mai buna alegere atunci cand l-am parasit,desi il iubeam. Am trait impreuna patru ani si am crezut ca este sufletul meu pereche. Dar ne-am lasat coplesiti de rautatea oamenilor,de responsabiltati,de griji...si am uitat de noi. Simteam cum el se schimba si treptat o faceam si eu.
Mie nu imi pasa de ce se intampla in jurul nostru,daca noi ne iubeam. Singura mea ´pretentie´ era el. Si eram fericita. El are un suflet minunat,dar contactul cu oameni(in special la serviciu) rai,fara principii,fara valori morale,il scarbea,il nemultumea si devenise ursuz,cum ii spuneam eu. Eu ii spuneam ca s-a schimbat si stiu ca simte la fel ca inainte, dar nu vrea sa imi arate.
Stiam ca eu sunt sufletul lui pereche,ca are vise marete, ca are ambitii si ca vrea sa traiasca intr-o lume mai buna. Am gandit ca intr-un fel eu sunt vinovata ca a mai ramas decat o umbra din tot ce simtea el,sau mai bine zis,viata alaturi de mine sau viata in doi. Simteam ca ´noi´ nu mai suntem acei ´noi´ care stiau un secret pentru a fi fericiti pe care nu il mai stia nimeni,´noi´ nu mai aveam o iubire ca in povesti,nu ne mai bucuram de iubirea noastra, ´noi´ nu mai eram speciali,´noi´ nu ne mai simteam unici. ´Noi´ eram oricine! ´Noi´ eram banali,eram mediocri,eram niste batrani plictisiti si cred ca eram si penibili caci in acelasi timp ne consideram suflete pereche. Ne certam mereu sau cel putin vorbeam in contradictoriu. De obicei nu erau lucruri importante.
Nici unul din noi nu mai suporta situatia si in acelasi timp stiam si ca ne iubim cum probabil nu o sa mai iubim vreodata. Am decis sa plec caci ma simteam singura(traiam cu familia lui si foarte departe de a mea)si credeam ca o sa innebunesc. Pregatirea si plecarea propriu-zisa s-au desfasurat mecanic si asa traiesc de atunci,adica mai mult de o jumatate de an.
Am considerat ca noi am avut ceva perfect,iar odata ce s-a stricat,oricat am incerca sa reparam,nu va mai fi la fel. Ma vrea inapoi,dar nu mai stiu sa fiu ca inainte,pana si iubirea imi pare de neinteles. Desi il iubesc,nu mai pot sa ii ofer nimic.Asta nu e mandrie,dar pur si simplu nu ma simt capabila. Mi-a spus ca el si-ar dedica toata viata sa ma faca fericita si stie ca ar reusi.
Culmea e ca si eu stiu asta. Si de cand l-am parasit,nu mai stiu daca ceea ce decid,ceea ce gandesc sau spun e de fapt ceea ce imi doresc. Ultima oara cand am vorbit i-am spus ca nu pot sa ma intorc la el,chiar cu riscul de a fi nefericita toata viata.Nu aveam puterea sa o iau de la capat.
Acum mi-e dor de el si as vrea sa ii trimit un mail,dar imi este teama pentru ca stiu cat rau i-am facut si poate asta i-ar aduce o speranta. Dar asa cum i-am spus ca nu il voi parasi niciodata si am facut-o,nu vreau sa il asigur ca il consider sufletul meu pereche si probabil sa nu mai fim vreodata impreuna. nu cer sa mi se arate ce cale sa urmez,dar poate anumite raspunsuri ma pot ajuta. poate sunt oarba,poate mi-a prea multa teama. mereu m-am considerat slaba daca spun ceea ce simt...asta a fost un gest disperat!
Cuvintele pot fi considerate etichete, lipite pe borcane in care punem noi semnificatii, trairi, asteptari etc.
Consider iubirea ca un borcan in care introducem sentimente profunde, trairi, idealuri...putem cred sa-i atribuim si calitatea de *perfect.
Relatia este alt borcan, cu alt continut...relatia insa nu este niciodata *perfecta...poate fi mai mult sau mai putin functionala, poate implini nevoile partenerilor in diferite masuri, ne poate face mai mult sau mai putin bine.
Asa pot sa imi explic de ce ai hotarat sa inchei relatia, desi iubirea exista inca. In borcanul relatiei au aparut crapaturi..puteti sa incercati sa le lipiti cumva...asta ar presupune eforturi de ambele parti..normal ca nu o sa fie la fel...dar cred ca nici la inceput nu a fost *perfecta.
Viata e dinamica, se transforma permanent..si relatiile la fel. Poate dilema ta este ca nu stii ce tip de relatie va functiona mai bine acum..una strict de prietenie, una mai intima cam cum ati avut initial..orice alegere implica plusuri si minusuri si doar tu poti sa calculezi pentru tine ce ar fi mai avantajos.
S-ar putea ca o vizita sau mai multe la un psihoterapeut, individual sau cuplu, sa ajute mai mult..sunt multe instrumente pe care le poti folosi atat pentru tine, cat si pentru relatie.
Alexandra Ghiran
psiholog
Alte raspunsuri date de Alexandra Ghiran
(772)
- 428 reads
email
twitter
eu cred ca-ti este frica sa
eu cred ca-ti este frica sa pierzi alternativa dar si sa pierzi ce ai avut, egoismul te va face sa suferi poate nu din povestea asta dar norocul nu-l tine mult pe egoist !
Abia acum am observat ceva in
Abia acum am observat ceva in finalul intrebarii tale : "mereu m-am considerat slaba daca spun ceea ce simt" - parerea mea este ca e exact invers, o persoana puternica are curajul de a spune ceea ce simte. Poate si de asta au fost certuri intre voi. E foarte foarte important ca el sa stie ce simti, si rostind cuvintele cu voce tare nu-l ajuta numai pe el, ci si pe tine.
Urmeaza calea care are o inima
Sincer cred ca daca tu il iubesti si el te iubeste, orice se poate repara. E absolut normal ca o relatie sa se schimbe in timp, mai ales in 4 ani. Se pierd anumite lucruri, dar se castiga altele, sau mai bine zis, 'nimic nu se pierde totul se transforma'. Nu poate ramane vesnic focul acela initial care face totul sa para ca dintr-o poveste, apropierea aceea perfecta in care esti asa de pierdut in sentimentul respectiv incat nu mai exista nimic in jur, in special nimic rau. In locul focului aceluia apar increderea, linistea, siguranta. E de asemenea normal ca si tu si el sa va schimbati cu trecerea timpului si in functie de circumstante, situatii, astfel ca si relatia se va schimba, nu in rau sau in bine, pur si simplu se va schimba. Acel 'voi' se va adapta la noile situatii. Depinde de voi daca vreti sa continuati sa functionati ca un singur organism cum erati pana acum jumatate de an sau nu. Rutina si starea lui de nemultumire fata de mediu nu trebuie sa te sperie, sunt lucruri care pot fi remediate destul de usor, cu mici escapade in weekend, plimbari impreuna in care sa nu discutati despre problemele de la serviciu, sau pur si simplu stat in casa seara tinandu-va in brate si povestind despre lucruri care va fac placere. Cred ca in adancul sufletului tau stii ce vrei. Daca nu faci ceea ce simti ca trebuie sa faci, o sa regreti multa vreme. Sfatul meu e sa-ti urmezi inima in cazul asta, chiar daca nu e atat de usor pe cat ai vrea. Daca stii ca te poate face fericita si e intr-adevar sufletul tau pereche, si simti ca relatia ar putea deveni ceva de durata, ceva frumos din nou, eu zic sa ai o discutie cu el. Daca nu esti fericita si preferi sa mergi mai departe, fa asta. Acum, stiu ca nu e bine sa dau un sfat concret/directie anume, dar din ce ai scris pare ca tentatia ta e sa te intorci la el dar ti-e frica sa nu ajungeti la cum era cand ai plecat. Parerea mea e ca daca gasesti asa un om, cu care sa ai asa o relatie, sa nu renunti cu una cu doua. Se gasesc rar genul asta de relatii. Eu am pierdut ceva similar si nu o sa-l uit pana mor pe omul acela. Se poate trece peste, dar va ramane intrebarea vesnica, oare o sa mai fie vreunul la fel sau mai bun? Depinde cat de dispusa esti sa-ti asumi riscuri aici..Sper ca o sa fii bine, iti urez liniste sufleteasca pentru a-ti da seama cat mai clar ce iti doresti cu adevarat. Si cel mai bine ar fi sa vorbesti asta si cu el, probabil ca e si el foarte tulburat si framantat de situatie. Sunteti prea apropiati ca sa nu discutati asta impreuna.
Post new comment