cred ca sufar de depresie de ani de zile simt a nu mai am nici un rost de fiecare data camd mi s a intamplat ceva rau acest sentiment s a acutizat, acum cred ca nu mai am de ce sa traiesc, pana acum un rimp credeam ca pot face fata oricariu lucru, aveam incredere in mine dar acum simt ca nu se mai poate, tot ce a depins de mine am fcaut dar ce sa fac cu atitudinea celorlalti fata de ce gandesc si cum ma port.
au fost momente cand eram mai bine dar aceste stari vin si pleaca de 3 ani traiesc paralela cu viata mea, merg la munca dar asa sa ma duc am impresia ca altcineva imi traieste viata, nu am nici un sprijin de nici unde sunt singura si am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai des la suicid, am fost la psihiatru si mi s a recomandat sertralina, dar nu as vrea sa iua, asta mi ar intarii sentimentul ca nu valorez nimic si ca daca as fii mai puternica as putea sa ies singura din asta.
parintii mei au depins intodeauna de mine si acum ca nu mai pot toti ma iua de buna, eu tin o casa cu 4 persoane in timp ce ei se plang se lamenteaza si imi paseaza mie toate responsabilitatiile.
in viziunea lor sunt o proasta si o vagaboanta care merita sa sufere, ma jicnesc si imi spun ca numai eu sunt de vina, am avut 3 relatii care m au darmat cu oamenei care nu stiau ce vroiau sau vroiau decat sa profite si pt faptul ca am facut aceste alegeri gresite am intratt in impas in loc de incurajare sunt tot eu invinovatita, acasa trebuie sa spun unde merg de ce si cu cine ma vad, nu inteleg cu ce am gresit sa merit toate astea.
m am saturat sincer as vrea sa se termine totul odata sa uit sau nu mai exist, ultima lovitura a fost cand incepusem sa ma vad cu cineva care, cand a aflat ca am mai avut si alte relatii a spus ca nu mai poate sa ne vedem si ca el cauta altceva, o fata virgina ca numai pe una asa o poate iubii, nu am iesit din casa pana la 24 ani sperand ca asa voi capata respectul barbatului care va fi cu mine dar n a fost asa...
mi s a sus ca nu valoreaza nimic si ca am fost proasta ca am stat asa pana la varsta aceea, ca am fost cuminte nu a fost bine ca am avut alte relatii nu este bine, ce sa mai fac, nu mai pottttt
Pentru a fi cu adevarat puternic, este necesar ca in anumite momente dificile din viata noastra sa ne permitem “luxul” de-a fi slabi. A fi slab nu este un capat de lume, este o stare trecatoare pe care daca stii cum sa o abordezi o poti depasi cu fruntea sus.
In orice moment ai de ce sa traiesti. Singura ta responsabilitate pe acest pamant este sa cresti, sa te dezvolti, sa evoluezi, sa intelgi viata si sa-ti cauti starea de bine. Accepta ca acum esti slaba, iti este greu si cauta suport specializat. Suportul specilizat nu insemana neaparat medicamente, desi uneori pot fi de foarte mare folos pentru o perioada de timp. Poti apela la ajutorul unui terapeut sau poti merge la grupuri de dezvoltare personala.
Din tot ceea ce relatezi, tu singura ti-ai dat voie sa ajungi in acesta situatie. Asuma-ti responsabilitatea ca tu ai facut toate alegerile care te-au adus in acest punct. Acest lucru nu insemana ca nu esti buna de nimic, o proasta sau o vagaboanda. Ai facut tot ce ai stiut tu mai bine in acele momente considerand ca asa ti-ar fi bine. Parintii nu au de ce sa depinda de copii. Nu esti responsabila pentru viata parintilor tai. Ei merita intreg respectul si admiratia, insa tu ai viata ta. Ii ajuti in masura in care poti, insa tu esti pe primul loc.
Tu esti persoana cea mai importanta din viata ta. Daca tu nu esti bine, nu mai poti face nimic pentru cei din jurul tau. Gaseste-ti intai echilibrul si starea de bine si apoi asuma-ti responsabilitatea pentru oricine altcineva.
Invata in primul rand sa te iubesti si sa te respecti tu pe tine si apoi vei vedea ca in jurul tau apar oameni care sa te iubeasca si sa te respecte. Valoarea ta este inestimabila iar cei din jur pot spune orice, e dreptul lor. Doar tu stii care iti este valoarea indiferent de afirmatiile celor din jur.
Da-ti voie sa te iubesti si in viata ta vor aparea oameni plini de iubire si respect.
Nusa Bugeac
psiholog
Post new comment