Sunt casatorita de aproape un an cu un barbat diagnosticat cu depresie si anxietate.
Am stiut asta de la inceput, avea momente cand se retragea in garsoniera lui si statea singur, am acceptat. Problema e ca dupa casatorie lucrurile s-au deteriorat, a schimbat medicul, tratamentele se schimba si ele tot timpul, ceea ce ma face sa cred ca probabil doctorul e confuz, nu reuseste sa-i stabileasca un diagnostic clar.
A si recunoscut, de altfel, ca nu-i spune tot ce simte, doar ce crede el ca e necesar. Nu accepta sa merg cu el, nu accepta psiholog, nu accepta nici o schimbare. Pleaca din ce in ce mai des, e din ce in ce mai nervos, mai agitat, mai irascibil, a devenit si violent. Incearca sa ma faca sa ma simt vinovata, face anumite lucruri care stie ca ma deranjeaza intentionat, se poarta urat.
Am inceput sa cred ca de fapt sunt doua posibilitati:
1. ori nu e deloc bolnav, asa e el, un om dificil, egocentric si s-a purtat frumos inainte de casatorie pentru ca situatia mea materiala si sociala este mult peste a lui, iar eu sunt un om generos. Treaba e ca ia un pumn de pastile destul de tari si atunci e posibil sa fie valabila varianta 2, adica
2. Boala se agraveaza pentru ca nu e tratata corespunzator. asta pentru ca nu-i spune psihiatrului tot ce simte, pentru ca nu vrea sa "sape" in sufletul lui cu ajutorul unui psiholog ca sa afle ce i-a provocat prima cadere.
Am avut sentimente puternice pentru el si am incercat in tot felul sa-l conving sa lupte. Nu poate sau nu vrea. Simt ca eu sunt la capatul puterilor si nu cred ca mai pot face ceva pentru relatia noastra. Nu vrea sa comunice cu mine sub nici o forma.
Credeti ca mai e ceva de facut si n-am facut? V-am spus, l-am iubit, imi dau sema ca probabil sufera groaznic si se autodistruge si n-as vrea sa-mi reprosez peste un timp ca n-am facut totul. Dar simt ca nu mai pot, mi-am complicat existenta intr-un mod ingrozitor si viata mea se transforma intr-un cosmar.
Ce sa fac? E totusi sotul meu, dar nu vreau sa ma transform intr-o victima.
Nu stiu cum ai putea sa il ajuti pe sotul tau sa aibe o viata linistita, in afara de faptul de a-i fi alaturi, de a-l accepta asa cum este el acum (tulburat) si de a-i arata si de a-i spune ca ai incredere in el, ca lucrurile s-ar putea imbunatati daca se hotareste el.
Presupun ca el e tratat de un psihiatru..si cred ca si el isi da seama ca tratamentele, pastilele, nu ii rezolva problemele. Acestea ii pot trata simptomele, dar nu si cauza lor, de aceea cred ca poate lua toate pastilele din lume fara sa isi rezolve intraevar situatia. si cauza, cee ce e in interior si despre care nu vorbeste, ii provoaca teama..si de-aia refuza schimbari care ar presupune sa isi infrunte, sa se confrunte cu aceea teama..
Poate are impresia ca un psiholog l-ar forta sa se deschida, l-ar manipula. ai putea sa ii spui ca un psihoterapeut bun respecta intimitatea si toate drepturile clientului, ca nu va fi niciodata fortat sa spuna ceva..si va vorbi numai despre ce vrea el, sotul tau...si ca nu are absolut nimic de pierdut..nici macar nu ar fi o schimbare, doar o incercare..o alta *pastila. cine stie, poate asta ar fi mai buna.
Nu stiu cate sanse exista ca voi doi sa aveti o viata linistita..in orice relatie sunt 2 oameni implicati, si ea functioneaza prin eforturile amandurora.
Stiu insa ca tu ai putea sa ai o viata mai linistita, atunci cand te vei hotari ca asta vrei tu, pentru tine. Si vei stii ce sa faci atunci.
Alexandra Ghiran
psiholog
Curaj.......
Da-ti voie sa fi linistita, fericita, implinita. Trebuie sa ai curaj sa ceri mai mult de la viata pentru tine, nu trebuie sa regreti deciziile luate si sa te acuzi singura ca esti egoista, nu nu esti egoista deloc esti curajoasa, realista.
Bafta si felicitari pentru curaj!
I-am aratat atata incredere
I-am aratat atata incredere cata pot arata unui om, pentru ca asa am simtit, am fost alaturi de el, am fost intelegatoare...atat cat pot eu...
Vorbesc la trecut dupa cum vedeti. Am renuntat. In seara asta i-am spus ca nu cred ca relatia noastra poate sa mearga. Voi avea toata viata imaginea lui in momentul ala, pierdut.
Nu mai stiu ce as putea sa fac. Am nevoie de lucruri atat de simple ca sa ma simt bine! Imi vine sa urlu...
renuntare
daca simti ca ai facut tot ce puteai sa faci, ca nevoile tale nu mai pot fi implinite de el, poate ca ai luat decizia cea mai buna pentru tine..si in acest caz nu ai ce sa regreti...
da, e dureros..si pentru tine, si pentru el...si o sa mai doara..orice proces de vindecare implica si suferinta.
ai incredere in tine, in ceea ce simti cu adevarat, si sper sa gasesti mereu curajul de a face ce e mai bine pentru tine, pentru ca asta e una din caile pentru a ajunge la liniste
Post new comment