Certuri si jigniri dese!

De cand iubita mea a ramas gravida, anul trecut, au aparut certurile. O sa fiu mai pe scurt.

1. I se parea ca orice femeie de langa mine(colege de munca, noi lucram in acelasi loc) este sedusa de mine, ca prea sunt toata ziua prin preajma mea. Imi zice ca eu fac tot timpul ceva ca altfel nu stateau ele pe langa mine.

2. Ma jigneste in toate felurile si pe mine si familia mea. O apuca crizele, incepe sa vorbeasca fara sa se mai opreasca si ma face in toate felurile, ca sunt delasator, absent in relatie, puturos, impiedicat, neatent etc, etc. Tin sa mentionez ca de cand am cunoscuta, eu am renuntat la toate pasiunile mele si la job-ul meu pentru a lucra in domeniul ei, sa fim aproape unul de celalalt, altfel am fi fost tot timpul departe unul de celalalt. In casa ajut la orice, de la facut mancare, reparat diverse, cumparaturi pana la splat pe jos si altele. Cand nu e nervoasa ma lauda si-mi spune ca sunt un om cum nu il avea in vise, si ca daia s-a hotarat sa pastram si copilul care acum are 2 luni.

Problema este ca ne certam atat de rau, incat stam in camere separate, nu vrea sa discute cu mine, imi spune ca s-a saturat.

Am inghitit atatea de la ea, si-a cerut scuze de mai multe ori, dundu-si seama ca ii merge gura pe dinainte, ne impacam dar peste cateva zile iar ne certam. Nu ma mai simt bine, parca stau langa ea numai ca avem un copil dragalas care nu are nici o vina si nu merita asa ceva.

Cand era gravida am apelat la un psiholog, mi s-a spun ca eu nu am ce face, si ca oricum m-as schimba ea se va comporta la fel si ca vindecarea trebuie sa vina din partea ei, sa caute in trecutul ei care este problema. Cand a fost vorba sa mearga mai mult ea la psiholog, a renuntat sa mai faca asta, nu a mai vrut sa se duca.

Nu stiu ce sa mai fac, imi vine sa-mi fac bagajele sa plec de multe ori, dar am un copil dragalas, am renuntat la prea multe si am luptat prea mult, ca sa o iau de la capat. Va rog sa ma ajutati. Multumesc.

In primul rand felicitari pentru rabdarea si responsabilitatea pe care ti-ai asumat-o in familia ta...iubita ta este o norocoasa

Ma gandesc insa ca poate ai sacrificat prea multe din tine..intradevar in orice relatie e nevoie uneori de compromisuri, dar si de respect pentru spatiul personal al fiecaruia..De multe ori femeia este cea care isi sufoca partenerul, dar in cazul vostru am impresia ca tu te-ai sufocat singur de la inceput, fara presiunile ei...si ai nevoie si tu, la fel ca si ea, de intimitate..

Familia se numara printre cele mai importante lucruri din viata unui om..la fel si pasiunile, visele, nevoile personale, pe care tu ai ales sa le neglijezi in favoarea celor pe care le ai in comun cu partenera...e greu sa gasesti o cale de mijloc, dar nu imposibil.

Ca sa te simti implinit, e nevoie de echilibru..intre toate planurile fiintei tale. Cand iubim pe cineva, resimtim si intuim starea celuilalt..cand nu ii este bine partenerului, ne afecteaza si pe noi..poate ma insel dar s-ar putea ca iubita ta sa perceapa faptul ca tu nu esti implinit (din cauza numeroaselor sacrificii pe care le-ai facut pentru relatia voastra) si reactiile ei("crizele")sa fie pe undeva legate si de starea ta.

Ai putea sa incepi sa te ocupi un pic si de tine, de pasiunile tale..sa iti acorzi atat tie, cat si ei, mai multe momente de independenta, in care sa *respirati separat unul de celalalt si sa va ocupati de propria persoana. De asemenea, poate ar fi util sa faceti o lista cu toate sarcinile familiale si sa le impartiti in mod egal, in asa fel incat amandoi sa aveti o parte din responasabilitati...sa existe un echilibru.

In privinta certurilor, cred ca ar fi bine sa te detasezi, sa o lasi pe ea sa se descarce (sa te jigneasca, sa-ti spuna ce vrea ea..sa nu intervii, doar sa o lasi sa isi manifeste sentimentele, asa cum alege ea pe moment sa o faca, fara a reactiona sau a le judeca)..si abia dupa ce se calmeaza sa discutati, calm, cu intelegere, sa incercati sa clarificati problema si eventualele solutii.

Intradevar..vindecarea ta trebuie sa vina din propria ta persoana..vindecarea iubitei tale la fel. Dar de relatia voastra sunteti amandoi responsabili, nu doar ea, sau doar tu.

Inteleg intr-un fel de ce a refuzat sa se mai duca la psiholog..poate ca a simtit ca tu si cu psihologul o considerati pe ea vinovata de toata situatia dintre voi doi. Tu cum te-ai simti intr-o astfel de postura?

Poate ar fi bine sa mai incercati o terapie de cuplu, dar una care sa accentueze contributia fiecaruia din voi la relatie, in mod egal.

Alexandra Ghiran
psiholog

Alte raspunsuri date de Alexandra Ghiran