De mica ma simt mai inferioara atat sub aspect material cat si fizic in comparatie cu alte persoane, care dupa parerea mea se bucura de o viata mai buna. Imi e frica sa ma deschid integru fata de cineva, caci atunci cand se intampla asa ceva brusc imi e jena de mine si de tot ce fac.
Am 16 ani si ma simt mica si inutila, fara de prieteni, pentru ca aproape toti din adevaratii mei prieteni au plecat sa invete in alte tari. Am mari complexe si de aia nu sunt prea sociabila...nu pot face nimik cu mn. Am ajuns sa fac sfortari ca sa comunic cu oamenii.
Intru in depresii din ce in ce mai des si din cauza nesatisfacerii de sine. Cum as putea sa trec peste aceasta? Uneori simt ca ma urasc pe mn...
Complexele de inferioritate vin din faptul ca ne-am creat in mintea noastra cu ajutorul celor din jur (educatori, parinti, media, prieteni, etc) un anumit model de ce, cum , in ce fel ar trebui sa fim si sa ne comportam. Daca nu suntem conform acelui model, nu suntem buni, nu suntem valabili. Si asa apare suferinta. Ne este greu sa intelegem ca suntem buni si minunati exact asa cum suntem si ca tot ce avem de facut este sa ne bucuram de viata.
Intai si intai ar trebui sa stai putin de vorba cu tine si sa iti faci portretul ideal, asa cum ai dori tu sa fii, asa cum te-ai considera tu perfecta daca ai fi asa. Apoi vezi cum esti in acest moment si sa compara cu sinceritate cele doua portrete. In acest moment esti in punctul in care iti dai seama ce ai de lucrat pentru “perfectionarea” ta.
Urmatorul pas important este sa te accepti asa cum esti in acest moment, cu bune si cu rele si de aici sa incepi procesul de “imbunatatire”. Tu esti minunata asa cum esti in acest moment, doar ca inca nu-ti permiti sa te lasi sa vezi acest lucru. Asa ca tot ce ai de facut este sa-ti permiti sa descoperi perfectiunea si frumusetea care sunt in tine.
Primul pas pe care-l poti face sa sa vezi ce-ti place la tine. Incepi cu acele mici chestii care-ti plac la persoana ta. Apoi poti incepe sa faci lucuri pentru tine, chestii care sa-ti aduca stare de bine. Ca de ex: sa citesti o carte, sa mergi la un teatru sau un film, sa faci o baie cu spuma si apoi sa te dai cu un ulei frumos mirositor, etc. incepand sa te accepti asa cum esti si sa-ti permiti mici bucurii personale, sunt primii pasi spre starea ta de bine.
Daca iti este dificil sa faci aceste lucruri de una singura, apeleaza la un ajutor specializat, cum ar fi un terapeut sau un consilier pentru dezvoltare personala. Eu sunt sigura ca tu poti si sigura sa-ti dai voie sa infloresti. E suficient doar sa-ti permiti!
Nusa Bugeac
psiholog
complex de inferioritate
iti recomand sa incerci sa raspunzi in scris, la intrebarea "cine sunt eu". ti-ai pus vreodata intrebarea asta?
am o banuiala ca atunci cand vei incerca sa raspunzi la ea, nu te vei defini pe tine ca fiind un obiect fizic (inaltime/greutate/defecte/calitati), care poseda bani, haine de firma sau mai stiu eu ce. mai degraba cred ca vei spune ca esti inteligenta, amabila, prietenoasa, ca iti plac anumite lucruri (filme, carti, muzica), ca ai vise si dorinte..
omul are o forma (fizica, situatie materiala, statut) si un fond (personalitatea, ceea ce il face unic..). forma ne este data; nu e corect ca unii oamenii au norocul de a se naste bogati sau de a avea un fizic perfect...invata sa accepti ceea ce nu poti schimba. din pacate, societatea incurajeaza formele *ideale lipsite de fond, incurajeaza superficialitatea. exprimarea ta ma face sa cred ca nu esti atat de superficiala.
fondul evolueaza, se transforma..cunosti in fiecare zi lucruri noi despre tine si despre realitatea din jur.
in timp, fondul poate influenta forma. o sa termini liceul, o sa faci poate o facultate, o sa te angajezi si daca iti vei urma visele poate vei castiga destui bani pentru a avea situatia materiala pe care ti-o doresti.
cat priveste fizicul, o sa iti povestesc putin despre mine, care am un defect fizic destul de evident. in sc.generala eram complexata de acest aspect, colegii radeau de mine si imi spuneau porecle. am inteles totusi ca acel defect nu ma caracterizeaza, eu sunt altceva, si caracasa (fizicul) in care stau e doar atat..o carcasa. din liceu si pana acum, am avut multi prieteni care luni de zile nu au observat, nu au perceput acel defect, desi repet, este foarte evident. asta pentru ca prietenii respectivi, nu vedeau in mine carcasa, ma vedeau pe mine, asa cum ma vad si eu: o personalitate unica..
pot sa iti arat o poza cu mine, si ma vei caracteriza ca avand un defect fizic, parul si ochii de o anumita culoare, ca apartinand unei anumite clase sociale etc. insa daca stai de vorba cu mine, sunt convinsa ca vei vedea altceva. care dintre cele doua imagini este autentica? poza, statica, sau personalitatea reala, dinamica, asa cum se manifesta ea intr-o conversatie?
Post new comment