Cum sa-i dovedesc iubitului meu ca poate avea incredere in mine?

 

Iubitul meu s-a intors de 2 luni din strainatate, timp in care eu am trecut printr-un viol. "Prietena" mea era singura care stia inceputul acestei povesti si care ma putea ajuta, dar s-a retras.

Acum cateva zile aflu ca a vorbit cu iubitul meu si i-a spus numai minciuni despre mine, referitor la timpul in care a fost plecat, cum ca as fi iesit in cluburi cu alti barbati si ca m-as fi dus cu acel individ de buna voie, etc. Pe langa toate astea, exista persoane care spun ca eu as fi avut peste si ca as fi fost prostituata, lucru care il confirma si cumnatul iubitului meu, care are foarte multe relatii ( spune ca as avea si dosar penal).

Toate aceste nu sunt adevarate, dar el este intr-o cumpana, nu stie ce sa creada. Toate probele sunt impotriva mea; tin sa mentionez ca avem 10 luni impreuna. Toate acestea m-au facut sa-mi doresc sa nu mai traiesc si simt ca nu mai pot face fata la toate, nu stiu cum sa fac sa ii dovedesc ca poate avea incredere in mine.

Vreau sa pot dormi si sa pot manca, am slabit foarte mult in aceasta perioada si am inceput sa am probleme de sanatate,depresii nervoase din nimicuri, frica de toate persoanele din jurul meu, inclusiv mi-e frica de el, pentru ca este violent. ( Am 19 ani ) Ce sa fac? Va rog sa ma ajutati!

Un viol este o experienta dureroasa si este greu sa treci peste asa ceva singura.. ma bucur ca ai gasit puterea si curajul de a vorbi despre asta aici. Ar fi bine poate sa vorbesti si cu alte persoane(parintii, un preot..)

Oricat de neagra ti s-ar parea situatia acum, ceva totusi cred ca poti invata: ca nu toti oamenii pe care ii consideri prieteni si in care investesti incredere te merita.. ca "probele", "argumentele" nu sunt mereu suficiente pentru a stabili un adevar..ca nu este usor sa cunosti intradevar pe cineva..ce ar mai fi?

Poti considera aceasta perioada ca una de proba pentru relatia ta..increderea se construieste in timp si presupune reciprocitate..spui ca ti-e frica de prietenul tau, pentru ca este violent..tu ai incredere in el, ca nu va fi violent si cu tine? cum ar putea el sa-ti castige tie increderea?..nu ai cum sa ceri cuiva ceva ce tu insati nu poti acorda. Amandoi aveti nevoie de timp..tu de vindecare, si el pentru a se decide ce conteaza mai mult pentru el: tu sau vorbele si *probele celorlalti

Vindecarea depinde in primul rand de tine..de puterea pe care stim ca o ai..nu o poate face prietenul tau pentru tine. Indiferent de alegerea lui, tu ocupa-te de tine, cere ajutor (asa cum ai facut si aici)..si gandeste-te ca acuzatiile nemeritate care ti se aduc si oamenii care le emit nu au valoare pentru tine..si cei care le cred nu iti merita atentia.

Poti sa intrii si pe chat-ul de acest site..si daca ai posibilitatea, intereseaza-te de un psihoterapeut in localitatea ta.

Alexandra Ghiran
psiholog


Alte raspunsuri date de Alexandra Ghiran

Trackback URL for this post:

http://www.psihoterapie.net/trackback/5680

re:cum sa-i dovedesc iubitului meu sa aiba incredere in mine

buna! peste un viol treci greu! spun asta pentru ca si eu am trecut prin aceeasi experienta ca si tine,numai ca la 17 ani(la 2 luni dupa ziua mea) s-a intamplat. incredere in mine,sincera sa fiu,nici acum nu am..mi-am pierdut-o odata cu ziua in care s-a intamplat "incidentul"..si mai ales acum ca am pierdut o buna prietena de-a mea..sincera sa fiu,abia am incredere in ai mei si in prietenul meu...da,este cam ciudat.parintii mei nu stiu nimic despre "incident" si sincer,nici nu tin sa afle.singurele persoane care stiu sunt o matusa de-a mea care este plecata in strainatate,iubitul meu (care a aflat recent,avand o relatie cu el de aproape 4 luni de zile) si fosta mea prietena.. pe langa "incidentul" asta,am mai facut si un avort cu o saptamana inainte de a implini 18 ani(eram in 3 luni si 1 saptamana)..viata mea a fost distrusa odata cu ziua in care am facut avortul..am zis ca nimic nu mai poate fi frumos in viata mea.matusa mea mi-a dat puterea de a merge mai departe si iubitul,ma sprijina..tot ce e cel mai important in viata ta acum,este sa mergi mai departe cu fruntea sus,si sa fii tu insuti.in legatura cu prietenul tau,sincer iti zic,daca e violent,nu e de tine.nu stii cand te trezesti azi cu o palma,maine cu o bataie...tu stii cel mai bine prin ce ati trecut(deobicei nu ma bag sa dau sfaturi pentru o relatie),dar daca nici dupa 10 luni nu are nici macar putina incredere in tine,lasa-l..intr-o relatie,ceea ce conteaza pe prim plan este increderea,apoi comunicarea.daca nu sunt astea,degeaba e relatie! crede-ma in ce iti spun. i-al la o discutie ca "intre amici" si puneti cartile pe fata.fara retineri,fara nimic.
te pup si ai mare grija de tine si de acum inainte sa fii tare!!!

felicitari ca ai avut curajul sa vorbesti

felicitari ca ai avut curajul sa vorbesti de acel viol, dar cumva nu cred ca ai trecut peste asta, iar cat despre increderea pe care vrei sa o regastigi, prima data ar trebui sa ai incredere din nou in tine, sa incerci sa te deschizi din nou, doar de data asta ai grija in cine alegi sa ai tu incredere in afara de tine, si in fata cui te deschizi....
Acuma, eu nu iti cunosc parinti, dar singurele persoane care te iubesc neconditionat, si care iti vor fi mereu laturi sunt parinti, cei mai buni prieteni ai tai, daca poti dai numesti asa.
Incearca sa vorbesti cu mama ta, fa-ti curaj si fao!!!
Credema ca orice ti-ar spune te-ar ajuta, pana si o tacere. Daca incerci sa faci asta vei afla si de ce te va ajuta....
Cat despre increderea iubitului tau in tine...., oricat de mult il iubesti, crezi ca el te iubeste din moment ce increderea lui in tine e zdruncinata de vorbe fara ca macar sa te intrebe? sau nu te cunoaste destul de bine dupa 10 luni de zile?
SCZ PT GRESELI, E TASTATURA NASPA Smile

In primele randuri pot sa

In primele randuri pot sa spun k am avut si eu un prieten timp de o luna perioada foarte mica da nah.Tin cont ca de la bun inceput vorbea foarte foarte frumos cu mine si dintr'o data s'a schimbat si l'am intrebat ce are de ce se comporta asa cu mine ca eu nu merit asa si nu vroia sa imi deie nici un raspuns.Puteti va rog sa ma ajutati

re:cum sa-i dovedesc iubitului meu sa aiba incredere in mine

In primul rand tin sa te felicit ca ai trecut peste acel viol.Sincer e o experienta foarte dureroasa si cam te afecteaza.Poate nu iti dai seama dar increderea in tine-adica increderea ta in tine- a fost zdruncinata cu acel eveniment.
De ce iti este frica de el? A fost vreodata mai violent cu tine? Tu iti doresti aceasta relatie? Simti ca vei evolua in bine in aceasta relatie? Simti camerita toata lupta asta? Esti pregatita sa faci fata la tot ce va iesi in calea voastra? Daca da atunci vei face fata singura,dar daca ai dubi,si iti mai e si frica de el iti va fi foarte greu.Sincer sunt sanse sa fie ceva nepotrivit pentru tine.Stiu cat de mult doare neincrederea,dar mai am eu cateva intrebari,sa raspunzi pentru tine-nu mie aici,tu sa ti le pui si sa raspunzi la ele....i-ai dat motive de a fi neincrezator in tine? l-ai inselat vreodata? Sincer daca raspunzi cu nu atunci problema nu mai tine de tine tu mare lucru nu mai poti face.Pentru ca o relatie se construieste in doi si daca el vede in tine vinovata atunci s-ar putea sa te lupti cu morile de vant.Sa stii ca ai o demnitata numai a ta,un respect al tau si nu il lasa calcat in picioare nu merita.Lupta pentru ce crezi ca merita ,dovedeste-ti tie ca ai dreptate,asta sa fie principala ta lupta nu sa le dovedesti celorlati ca nu e asa cum zic ei.Tu stii ce ai facut si ce nu,e nevoie ca si el sa invete sa aibe incredere in tine.Lui ii arati treptata ca esti de incredere ca nu te intereseaza altcineva insa asta numai in timp.E normal sa nu aiba incredere in tine.Relatia a avut si o pauza,adica nu erati voi despartiti-dar erati la distanta-si nu va cunoasteati prea bine inca,sincer dupa 8 luni cunosti doar o mica parte din cel de langa tine.E nevoie de timp si poate nici dupa o viata nu il vei cunoaste dar increderea exista pentru ca exista respect.Eu il respect pe cel din jur si eu fac la fel aratandu-i increderea mea. Cam asa vad eu lucrurile Smile

Post new comment

CAPTCHA
Verificarea de mai jos este necesara pentru a preveni spamul. Va multumim
G
s
5
F
Enter the code without spaces and pay attention to upper/lower case.

programari pentru hipnoza si psihoterapie in Bucuresti: tel. 072.321.3.321, 075.321.3.321 sau 021.321.3.321

pentru programari in alte orase decat Bucuresti consultati lista de cabinete de psihologie si psihoterapie