Buna ziua. In primul rand sa ma prezint. Ma numesc Andrei, am 16 ani si locuiesc in Bucuresti.
De felul meu, sunt o persoana foarte "fricoasa" si foarte sensibila la lucruri "rele" ca sa spun asa. Dar sociabil, bineinteles. De cand ma stiu, am fost foarte fricos de boli si de alte lucruri rele, deci, cu alte cuvinte, o persoana fricoasa si anxioasa.
Totul a inceput, de la un atac de panica, in urma cu cateva luni. Am avut impresia ca o sa mor in clipa urmatoare, din cauza unei senzatii de irealitate pe care am avut-o brusc. Era seara tarziu si nu am fost acasa ( eram plecat la mare ).
Brusc, pe langa senzatia de irealitate ( senzatie de traire a unui vis, senzatie de detasare a propriei persoane ), pulsul mi-a crescut considerabil, si nu imi dadea pace gandul ca voi face un infarct sau ceva asemanator. Eram la hotel cu si am considerat ca era necesar sa chem salvarea ( va dati seama ce stanjenitor a fost sa chemi salvarea la hotel ). Spitalul era departe de hotel, deci nu doream sa merg pe jos, imi era frica ca voi patii ceva. Va pot spune ca am fugit jos la receptie si panicat, am rugat receptionerele sa cheme ambulanta ( da, stiu, suna foarte stanjenitor ) ). Dupa scurt timp ambulanta a sosit, si doctorii mi-au prima data pulsul. Era ridicat, bineinteles, din cauza atacului de panica. Le-am explicat ce simptome am avut, dar erau foarte confuzi. Mi-au zis sa ma duc la spital pt. supraveghere si pt. analizele de rigoare. Nu m-am dus la spital ( nu prea agreez spitalele ), deh' firea mea mai fricoasa' ) si mi-au dat un calmant si mi-au recomandat, totodata, sa cumpar niste suplimente de calciu, deoarece era posibil sa fi avut o carenta mai puternica de calciu, ce s-ar fi manifestat brusc. M-am intros, dupa scurt timp, inapoi in camera. Mai statusem un pic afara pt. aer curat. A doua zi am cumparat de la farmacie niste calciu si am urmat l-am luat timp de 2 saptamani aproximativ. Treptat, parca ma simteam mai bine.
Al doilea atac de panica major pe care l-am avut a fost in urma cu aproximativ 2 luni.
Am chemat din nou salvarea si de aceasta data am fost la spital. Doctorii mi-au luat pulsul, si din nou, era mare. Le-am explicat ce am avut, si iar, nu ma faceam inteles. Le explicam cu sentimentul de frica, irealitate, dar totusi, ei nu isi dadeau seama si nu puteau da un diagnostic precis.
Am fost internat noaptea respectiva pentru a-mi face toate analizele importante ( deoarece ei chiar nu isi dadeau seama ce aveam )... am facut teste EKG, sange, encefalograma, etc. Toate analizele au iesit bune, singurul lucru de luat in seama era o carenta mai mare de Calciu si Magneziu. Le-am explicat doctorilor ca am atacuri de panica, mi-au facut chiar un control cu un psiholog. Nu prea era specialist in acest domeniu ( parere personala ), dar, in fine, pe foaia de externare din spital am fost diagnosticat cu atacuri de panica. Doctorii mi-au recomandat consiliere pshiologica... . Si cam atat a fost cu doctorii.
Am urmat tratamentul acela cu suplimentele de calciu si magneziu la recomandarea doctorului. Dar, totusi, nu a avut prea mult efect deoarece problema mea era pe plan psihic, in nici un caz pe plan "medical" ca sa spun asa. De atunci, am mai avut atacuri de panica, destul de "persistente" chiar dar stiam ce aveam ca sa spun asa si nu am mai chemat salvarea.
Dar ceea ce rau e ca din momentul primului atac de panica, viata mea s-a schimbat radical. Aproape constant am un sentiment de irealitate, de traire a unui vis, o frica constanta de a nu innebuni sau a pierde controlul. Sentimentul predominant pe care il am este cel de irealitate si se manifesta prin sentimente vechi acumulate de-a lungul timpului retraite din nou, care, practic, imi mascheaza "realitatea". Mai concret sentiment de "vis", de traire "automata" . Pot avea o discutie rationala cu cineva, stiu cine sunt, cum ma cheama, deci n-am probleme cu memoria. De adaugat faptul ca nu mai am nici sentimente placute, adica lucruri ce imi placeau in trecut acum imi par simple si fara valoare, "banale". Adica nu mai am "placeri" ).
Sa stiti ca eu noaptea am cel mai des atacuri de panica. Uneori nu ma pot culca pana la ora 3 - 4 dimineata. Mi-e frica ca nu o sa mai ma trezesc a doua zi. Ma culc la acele ore deoarece ma incurajeaza venirea diminetei. Parca mai am cateva "franturi" din vechile sentimente... dimineata era partea mea favorita a zilei . Imi da curaj. D.p.d.v al depresiei, pot spune ca e ceva, dar totusi sunt foarte rational si nu ma las dus de val .
De mentionat faptul ca in ultima vreme, de cand am acest setniment am probleme cu vederea, vedere incetosata si sensibila la lumina puternica. Eu nu am avut niciodata probleme cu vederea. Mai adaug faptul ca incerc pe cat posibil sa evit locurile unde stiu ca pot face un atac. Locuri unde de obicei le fac, incerc sa le evit si sa frecventez locuri unde ma simt bine si imi creeaza o stare pozitiva ( lucruri ce imi placeau in trecut ). Deci va dati seama cat afecteaza d.p.d.v. social acest lucru!
O sa ma duc cat de curand la psiholog ca m-am saturat
Ceea ce ar mai fi de adaugat este faptul ca mi-e frica sa mai ies din casa, mai ales seara, deoarece mi-e frica sa nu am un atac in plina strada, sau sa patesc ceva. Nasoala chestia ...Am discutat si cu familia pe tema asta dar ei imi spun sa fiu tare si sa am ganduri pozitive, sa nu mai ma gandesc la acest lucru... dar nu prea merge
Inca un lucru de mentionat:
In familie, eu nu am persoane ce au probleme psihice de orice natura.Sper ca ma puteti ajuta intr-un fel, cu niste sfaturi. Diagnosticul de atac de panica/depersonalizare l-am dat eu prin numeroase cercetari pe net, unde m-am regasit in "simptome". Am cautat ajutor peste tot. Ceea ce am eu este chiar depersonalizare ? Va rog, deci e prea mult pt. mine, vreau sa scap de acest lucru!
Cam asta ar fi. In rest e bine.
P.S: Am obiceiul de a ma pierde in discutii deci scuzati-ma daca am lungit-o cam mult )
Multumesc mult.
Salut si sanatate multa!
Andrei, senzatia de derealizare pe care o descrii tu este asociata foarte des cu atacurile de panica.
Nu am sa intru acum si aici in teorii despre atacurile de panica insa as vrea doar sa iti spun ca atacul de panica in sine nu este o boala ci este doar o "solutie" pe care insconstientul tau a ales-o/gasit-o la un moment dat. Ok, sunt de acord cu tine ca e o solutie neplacuta si tocmai de aceea e bine sa gasesti (impreuna cu un psihoterapeut) o alta.
Pe termen lung rezolvarea atacurilor de panica nu o reprezinta farmacoterapia ci psihoterapia. Psihoterapia insotita de acele schimbari - mici si constante - in viata ta, care in final vor face ca atacurile de panica sa devina inutile.
Dorin Victor Vasile
psiholog clinician - psihoterapeut
Buna Andrei.
Mi se pare si mie ca te confrunti cu prea multe, la varsta pe care o ai... Din fericire, din ce ai scris ai multe resurse pe care chiar le folosesti. Stii sa te informezi, esti sociabil, stii sa iti analizezi comportamentul, gandurile si sentimentele, te exprimi foarte bine si clar, stii sa comunici, iti doresti sa ajungi la sursa problemelor si nu te multumesti cu putin, cu lucruri superficiale, ai o atitudine pozitiva etc.
Bravo, esti pe drumul cel bun..sper sa gasesti si un psiholog (psihoterapeut) bun, competent, care sa te lamureasca si sa te ajute sa-ti folosesti si mai bine resursele. Ai toate sansele sa o faci, Bucurestiul e mare si ai de unde alege.
Dupa cum stii si tu, planul psihic, spre deosebire de cel fizic, este mult mai dinamic si mai complex..Simptomele pe care le ai sunt o forma de comunicare..ceva din tine incearca sa-ti comunice tie, si/sau celor din jur, ceva..ele nu vor disparea pana cand nu vei intelege mesajul si adevarata lor sursa.
E util intrdevar sa pui un diagnostic, dar nu se poate face asta online
Singurul sfat pe care pot sa ti-l dau eu, acum, este acela sa perseverezi, sa cauti din ce in ce mai adanc in tine, sa-ti pastrezi atitudinea..Succes!
Alexandra Ghiran
psiholog
Astazi, joi, va invitam in chatroom la ora 09.00-10.00 la o discutie despre viata la scoala.
Discutia nu este moderata.
La ora 21.00-22.00 va asteptam la o discutie cu si despre adolescenti.
Discutia este moderata de psihoterapeuta Adriana Ciurdar
La ora 22.00-23.00 va asteptam la o discutie despre sexualitate si psihosexologie.
Discutia este moderata de psihoterapeuta Luminita Codrescu
Buna seara, O sa incerc aici
Buna seara,
O sa incerc aici o explicatie teoretica a atacurilor de panica si a desfasurarii lor, si o sa gasiti in aceasta explicatie si piste sa scapati de ele. Daca nu, mergeti la un psiholog care se bazeaza pe abordarea cognitivo-comportamentala sa faceti asta inmpreuna cu el/ea
Aici ma refer strict la descrierea lui Andrei, care mi se pare completa.
Sa ne imaginam scenariul urmator: avem un atac de panica, care vine dn senin. Simtim cum inima ne-o ia la goana. Gandul: am ceva la inima, o sa fac un atac de cord. Respiram foarte repede, ne doare pieptul, avem furnicaturi in maini, etc. Gandim: o sa ma sufoc, o sa fac un atac de cord, o sa mor, devin nebun/a, etc., ne e frica de nu mai putem. Chiar ne si imaginam la spital la urgente murind sau direct in sicriu...e groaznic deci atacul asta de panica.
Cum se explica? Faceti urmatoarea chestie acasa (dupa ce cititi tot ce am scris, ca sa stiti cum sa controlati mai apoi: respirati timp de doua minute repede si adanc. O sa aveti aceleasi simptome ca ntr-un atac de panica
Deci lucrul se desfasoara asa:
1. exista un declansator: senzatie de sufocare de exemplu, sau inima ne bate mai tare.
2. avem un gand automat: "ceva nu e in regula cu mine"
3. in urma acestui gand apare o emotie: ne este frica
4. Din cauza fricii avem alte reactii corporale care se adauga in peisaj: respiratia foarte rapida, numita si hiperventilatie, aduce in corp o cantitate prea mare de oxigen si aduce dupa ea senzatia de irealitate si ca ne vom pierde cunostinta, plus batai si mai puternice ale inimii si implicit cresterea pulsului. Anxietatea pe care o experimentam ne provoaca si alte simptome ca durerea si greutatea din piept, inclestarea muschilor, etc.
5. din cauza faptului ca ne dirijam atentia asupra acestor senzatii corporale senzatiile acestea se intensifica. Cu cat te concentrezi mai tare pe senzatile corporale cu atat ele devin mai puternice.
6. Acum e acum, intre atatea senzatii puternice, incepem sa avem ganduri catastrofice gen: am sa mor, am sa ma sufoc, am sa fac infarct, am sa inebunesc, s-o iau razna, etc. Toate gandurile astea ne provoaca:
=> 7. Panica. Iar panica intensifica si ea senzatiile corporale si reluam povestea in cerc de la punctul 4.
Cercul asta trebuie oprit undeva ca sa nu se mai repete.
In primul rand, sa constientizam ca avem un atac de panica si nu probleme la inima. Asta bineinteles nu inainte de a ne face o EKG sa fim siguri
In al doilea rand, sa stim ca hiperventilatia si anxietatea provoaca majoritatea simptomelor resimtite, mai precis toate in afara de declansator.
In al treilea rand, sa stim ca daca ne concentram pe senzatii ele se amplifica.
Si nu in ultimul rand, cel mai important, sa stim urmatorul truc: daca ne concentram atentia pe altceva decat propriul corp diminuam simptomele
Putem sa facem urmatoarele lucruri cand simtim ca "vine" atacul de panica:
-atacul de panica nu vine chiar direct, intai avem o senzatie care ne sperie. putem, inca de la primul simptom, sa nu ne gandim ca e ceva in neregula, ci sa ne gandim la altceva si o sa treaca de la sine.
-daca avem deja hiperventilatie (respiratie rapida) sa respiram intr-o punga de plastic: vom reduce cantitatea de oxigen si implicit unele din simptome.
-putem sa umflam burta timp de 1 minut: or sa se incetineasca bataile inimii.
-putem sa ne gandim la ceva, sa rationalizam, sa scriem ceva, sa ne concentram pe ceva, ca sa ne indepartam atentia de la senzatiile corporale
Mai exista insa o problema: agorafobia. Cum si andrei povesteste, "mi-e frica sa mai ies din casa, mai ales seara, deoarece mi-e frica sa nu am un atac in plina strada, sau sa patesc ceva. Nasoala chestia .". Agorafobia estre deci frica de a ne regasi singuri in locuri unde am fi neajutorati: spatii deschise, in multime, sau orice loc unde nimeni nu ne-ar putea veni in ajutor in cazul in care avem un atac de panica.
Pentru asta, e bine sa incercam sa iesim: pentru orice fobie, trebuie sa ne confruntam cu ceea ce ne provoaca frica. Putem incepe prin a iesi din casa cu un prieten, putin cate putin, si cand nu ne mai e frica sa iesim cu prietenul sa incepem sa ne indepartam putin de el in multime, cat putem, apoi din ce in ce mai mult, pana ne invingem frica. Poate ca stiind cum sa ne controlam atacurile de panica ne va fi mai putin frica sa avem un atac intr-un loc nesigur, si implicit va scadea agorafobia, dar oricum principiul ramane confruntarea.
Sper sa puteti face si voi progrese. E destul de complicat, dar cand se intelege mecanismul, prindem incredere in noi si ne controlam atacurile pana la a le elimina. Daca nu, incercati cu un psiholog
Seara buna tuturor!
Cerasela
doar 16 ani are
doar 16 ani are baiatul?
excelent descrisa situatia, de la depersonalizari la somatizari. eu am 28 de ani si nu am stiut sa o verbalizez asa de bine.
andrei, esti suparat pe viata, de-aia reactionezi asa. e multa furie in tine. o sa treaca, intr-un an o sa fii ca nou
Irealitatea
Deci in primul rand numeleu meu este Cristian si spre necajirea mea , la cei 18 ani ai mei nu pot sa ma laud ca o duc chiar bine , pe mine m-a apucat acest sentiment de irealitate de la noile plante halucinogene legala...mare prostie...m-a durat cam o ora si nu stiam nimica de mine , si incercam sa caut dovezi ca "exist".Suna cam stupid , dar pe urma am aflat ca se numeste atac de panica.Au trecut 2 luni de la faza aia si simt ca nu s-a terminat , mai am unele mici impulsuri care dureaza cateva zeci de secunde , cam de 2-3 ori pe saptamana in care mah pierd in mine , si ma simt ca intr-un vis.Am cam inceput sa mah obijnuiesc cu ideea cu toate ca mai ma speri.Am citit multe pe net , si am ajuns sa ma conving ca e intr-un fel natural cea ce simt , si nu trebuie sa ma tem , pentru ca nu e altceva decat un test care ma face mai puternic cu timpul.Si eu am obiceiul in a ma pierde in discutii , deci Andrei mai ajutat sa nu ma simt singur.Ironia e ca eu nu am un mod de gandire chiar haotic si sunt foarte optimist , de ceva timp si chiar incerc sa fiu optimist tot timpul.Planuiesc sa incep luna care vine un program de sala , si multa nutritie echilibrata ,de maine nu o sa mai beau cafea , nici energizant si o sa incerc pe cat posibil sa ies din visul asta si sa traiesc cu adevarat viata , pentru ca asta e mesajul care ti-l trimite starea de panica , dorinta de a trai.ID de mess:Christy_Raperu
Salut Cristi!
Salut Cristi! Eu sunt Ionut, sunt din Bucuresti, am 22 de ani si am aceeasi problema! de 2 ani jumate ma confrunt cu aceeasi problema.. ti`am dat add pe messenger si vreau sa ajung si eu la o solutie !
Ajutati-ma
Si eu am simptomele care le are Andrei...
Parca nu as stie pe ce lume is,ca doar visez,ca noi oamenii nici nu traim,mi s-a spus sa gandesc pozitiv pentru ca eu mi leam bagat in cap si de asta am ajuns aicea.Pot sa ma tratez cu creieru?este posibil?Ce sa fac?Cu ajutorul pshihologului pot sami revin si sa incep o noua viata?
Sau o sa raman asa toti restul vietii?
Ajutati-ma va rog frumos ca nu mai pot
cunosc
parcurgand etapele lui andrei am gasit aceasta pagina, intr-adevar andrei a transpus cam toate gandurile si problemele de care sufar si eu...imi era teama sa ma duc la psiholog si sa nu stiu sa explic, la mine fenonemele acestea se intampla de ceva ani dar erau foarte rare de cateva ori pe an, acum se intampla aproape saptamanal si eu am carente de calciu si magneziu, am facut o suma de analize, care au iesit bune realizez ca problema provine de la "mansarda" cunosc atat de bine sentimentul simti ca o iei razna incerc sa lucrez cu mine, singurul lucru care ma ajuta este un stimul extern o persoana cu care vin in contact, televizorul, orice altceva ce imi distrage atentia..sper sa gasesc un psiholog bun care ma va pune fata in fata cu criza si ma ajute sa o depasesc si sa o dau uitarii...si din pacate cred ca sunt din ce in ce mai multe persoane tinere car sufera de asa ceva
.
Post new comment