E cazul sa divortez?

Povestea mea pare sa se complice la nesfarsit, in mare parte din cauza mea, cred...
M-am casatorit acum 6 ani cu un coleg de facultate, de care nu eram foarte indragostita la acel moment.Iubirea a venit oarecum pe parcurs, mai ales ca soseam cu un “bagaj“ destul de greu dintr-o relatie anterioara- un fel de iubire-pasiune neconcretizata si neconsumata pina in acel moment.Ne-am reintalnit peste cativa ani, pe cand eu eram deja casatorita si am pus punct atunci, realizand ca nu era omul la care eu visasem atata timp in taina.

Problema vine acum din relatia actuala in care eu nu ma simt implinita in nici un fel ca femeie.

Casnicia mea e in agonie de vreo trei ani si eu nu pot face nimic ca sa o salvez:am intrat intr-un soi de letargie din care nici nu pot renunta, nici nu pot merge mai departe.
Dupa ce am fost pe punctual de a divorta de cateva ori, sotul meu m-a intrebat zilele trecute daca nu am obosit sa car de 5 ani atatea probleme in spate...

Am ramas perplexa

Spun asta pentru ca pina in acest punct am tot incercat sa-mi salvez casnicia in fel si chip: am schimbat orasul, cariera, am devenit mai toleranta, mai suportiva, am refuzat sa ma mai cert, am cam disparut din relatie pentru a-l lasa pe el sa se simta important, insa reprosurile nu inceteaza.

Mi se reproseaza ca nu stiu sa ascult, ca nu stiu sa valorizez. Mai mult am incetat sa ma mai simt dorita, facem sex din ce in ce mai rar, iar rolurile noastre sunt mai mult casnice.
Ne-am inchis oarecum si din cercul de prieteni, am refuzat sa mai iesim, am devenit foarte circumspecti in privinta celor din jur.
Prin natura meseriei sotul meu e destul de mult timp plecat, moment in care eu ma simt extrem de singura. Am incercat sa discut cu el aceste aspecte, insa el priveste totul ca pe o ofensa adusa lui. Mai mult, se dedica trup si suflet profesiei care, se pare, nu-I ofera prea mari satisfactii.

I-am dat de inteles ca nu-mi place ceea ce face, ca as vrea sa-mi ofere mai multa atentie si suport in rezolvarea problemelor familiei. Pe moment se conformeaza, imi face mici cadouri, apoi revine la vechile obiceiuri si reprosuri.Se inchide in carapacea lui, refuza sa mai discute sau daca o face e numai pentru a-si impune propriul punct de vedere si a victimiza.

Mi-a promis chiar ca va merge la psiholog, insa dupa numai cateva sedinte a renuntat.
Peste toate acestea se mai suprapune si lipsa copiilor, motiv de neimplinire pentru amandoi.
De curand am suferit o interventie chirurgicala care mi-a Indus o menopauza precoce.

Inutil sa mai spun ca sunt mai mereu deprimata.Simt ca nici macar nu ma mai gaseste suficient de atragatoare.
Am apelat la mici trucuri:am incercat sa petrecem mai mult timp de calitate, ne-am inscris la cursuri de dans, insa in scurt timp neintelegerile au reaparut.

Simt ca as vrea linga mine un barbat de care sa ma simt mandra, care sa-mi ofere atentie si sa ma faca sa ma simt din nou atragatoare.

Desi am numai 30 ani, si toata lumea imi spune ca arat foarte bine, eu ma simt de 40 si nu stiu cum am ajuns in acest punct.
Oare asa arata orice casnicie dupa un anumit timp? Daca da, de ce am impresia ca traiesc viata altei persoane?

Va rog sa nu ocoliti raspunsul!
Multumesc!

La intrebarea daca sa divortezi sau nu va trebui ca in final sa iti raspunzi tu insati, nimeni nu poate raspunde la aceasta intrebare in afara de tine. Insa nu cred ca "divortul" este intrebarea. "Divortul" este doar un posibil raspuns, un capat de drum, certificarea faptului ca o relatie s-a incheiat in mod "oficial".

Cred ca cea mai dificila intrebare la care va trebui sa iti raspunzi in aceasta perioada este ce anume vrei de la relatia ta. Vrei sa scufunzi corabia sau vrei sa o salvezi?

E o intrebare dificila la care nu este tocmai usor sa iti raspunzi dar este esential pentru tine sa iti clarifici acest lucru. Pentru ca in functie de acest raspuns vei putea sa iti clarifici tot ceea ce vei face in continuare.

Daca decizia ta va fi sa salvezi corabia atunci vei avea nevoie de multa rabdare, de colaborarea sotului tau si probabil pentru o perioada si de asistenta unui psihoterapeut specializat in probleme de cuplu.

Nu exista decizie "corecta" sau "incorecta" in acest caz. Pentru fiecare decizie ai anumite avantaje si un pret de platit. In conditiile in care vei pastra relatia vei avea probabil tot timpul o anumita insatisfactie. In conditiile in care vei renunta la relatie vei traversa o perioada de 'doliu' apoi de readaptare la 'lumea reala'. Iti sugerez sa evaluezi pragmatic optiunile pe care le ai.

Nu stiu ce decizie vei lua insa sunt convins ca vei lua in final cea mai buna decizie pentru tine.

Iti urez mult curaj in continuare.

Dorin Victor Vasile
psiholog clinician - psihoterapeut

Alte raspunsuri date de Dorin Victor Vasile

Cand ne evaluam propria persoana, fizic sau psihic, ne raportam atat la cei din jur, cat si la propriul nostru sistem de valori sau preferinte...unele persoane te evalueaza intr-un fel, altele in alt fel..dar ce conteaza cel mai mult este cum o faci tu..in timp, inveti sa te accepti cu tot ce ai, si bun si rau, si sa fi tu mandra de unicitatea ta...pana la urma toti avem preferinte si criterii diferite in a aprecia atractivitatea si alte caracteristici.

Invata sa te apreciezi mai intai tu pe tine..in timpul in care te simti singura, gandeste-te ca esti tu cu tine insati, e o oportunitate de a explora mai adanc acele lucruri cu care poate nu esti inca impacata..e o oportunitate de a castiga si mai multa incredere in valoarea ta, in raport cu criteriile tale personale....

Doar tu poti sa iti clarifici sentimentele si dorintele, e un drum pe care il parcurgi singura, dar poti fi ajutata de un psihoterapeut daca drumul ti se pare prea dificil.

Alexandra Ghiran
psiholog

Alte raspunsuri date de Alexandra Ghiran