S-a intamplat acum 3 ani marele eveniment in care eu am devenit sotie. Acuma am facut marele pas de a pleca de langa sotul meu in urama multor discutii cum ca nu poate sa mearga casnicia noastra. Totul a fost de comun acord, dar doare ingrozitor de tare cand stiu ca il iubesc si ma iubeste (cred) si nu mai putem face nimik pentru dragostea noastra.
Si inca o intrebare simpla poti iubi un om cand il denigrezi la orice pas, cand povestesti numai lucruri rele despre perechea ta, ma iubeste si incearca acuma sa gaseasca tap ispasitor sau cum as putea sa iau atitudinea lui.
Mie imi zice ca ma iubeste si ca ii este greu dar oamenilor din jurul lui le povesteste numai lucruri rele despre mine.
Nu mai stiu cum sa trec peste asta poate ma ajutati.
Ai pus intrebarii tale titlul "Exista sansa pentru o casnicie cand sunt diferente uriase intre parteneri?"
Observ deasemenea din felul auto-ironic in care vorbesti de "marele eveniment in care eu am devenit sotie" o anumita amaraciune. Amaraciunea ca lucrurile nu au mers in casnicia ta asa cum ai fi vrut tu. Intrebarea pe care as vrea sa ti-o pun insa este aceea "care sunt acele lucruri care v-au adus impreuna pe tine si pe sotul tau"?
Doi parteneri sau mai precis interesele, obiectivele, normele lor nu se vor suprapune niciodata perfect. Cel mai usor este sa gasesti diferentele. Asa cum spui si tu, "diferente uriase". Cel mai greu este sa (re)gasesti acele lucruri care v-au adus impreuna si sa construiesti pe ele. Pentru ca da, asa cum probabil stii, o relatie este o constructie, si daca vrei o relatie functionala va trebui sa o construiesti, nu ti-o va face nimeni cadou. Dintr-un motiv foarte simplu, ca nu are cum.
Mai spui "stiu ca il iubesc si ma iubeste (cred) si nu mai putem face nimik pentru dragostea noastra". Oare chiar asa sa fie? Sa doriti amandoi sa faceti ceva si sa nu puteti?
Sugestia mea ar fi sa vorbiti amandoi cu un psihoterapeut specializat in probleme de cuplu. S-ar putea sa descoperiti cu ocazia intalnirilor cu psihoterapeutul ca problema sta mai degraba in comunicarea defectuoasa decat in altceva. Ca "diferentele uriase" de care vorbesti nu sunt chiar atat de mari. Si ca acele lucruri care v-au adus la inceput impreuna conteaza suficient incat sa va tina impreuna in continuare.
Amalia Lungu
psiholog
Va multumesc din suflet
Va multumesc din suflet pentru incurajari, nu stiu cum o sa trec dar trebuie sa o fac pentru binele tuturor.
Mi-e teama ca voi fi singura, inca nu am reusit sa pot sa am o viata dupa servici, si nu stiu cum sa o fac. Imi aduc aminte ca in perioada facultatii eram foarte populara, cunosteam multa lume si oricand aveam cu cine sa ies si ce sa fac, acuma sunt blocata nu reusesc sa o iau de la inceput dar sunt sigura ca in timp voi reusi.
Da Aixalexa, ai dreptate sunt mult prea multe lucruri pe care am uitat sa le fac, nu ca nu puteam dar eram preocupata de alte lucruri care erau mai importante in momentul acela.
Va trebui sa reinvat sa traiesc, pentru ca imi dau seama ca am uitat, si nici acuma nu realizez cat am uitat. Cand voi realiza atunci imi va fi mai usor sa reincep sa traiesc asa cum o faceam eu candva. Facand ca totul din jurul meu sa fie cuprins de o buna dispozitie, indiferent de situatie. Asta trebuie sa fiu si asta voi fi.
Multumesc inca o data de incurajari.
Cauta sa te redescoperi
Cauta sa te redescoperi,daca in timpul facultati erai foarte populara,nu ti-ai pierdut acea indemanare de a fi asa. Doar ti-ai pierdut increderea in tine care se recapata incet treptat si cu pasi marunti. Incearca sa faci lucruri foarte simpledar care sa iti deie o satisfactie. Iesi singura prin oras si plimbate,cutreiera magazinele ,doar uitate prin ele probeaza lucruri,nu e nevoie sa cumperi....mai cheama colege de munca pe la tine asa o data pe saptamana,sau iesiti la un suc ceva dupa munca sau intr-o zii de week-end. Incepe cu chestii de genul asta si treptat vei capata incredere in tine
Am fost la un terapeut vreo
Am fost la un terapeut vreo 10 sedinte, a fost bine un timp in care el facea lucrurile pe care ii spunea terapeuta sa le faca iar pe urma incalca toate regulile. Spre exemplu terapeuta ne-a sugerat sa negociem totul, era bine cand negociam era de acord dar pe urma tot cum vroia el facea. El zice ca de cand a fost la terapeut a inteles ca diferenta asta de caracte nu va putea sa ne mai lase sa fim impreuna.
Lucrurile pe care ne-au adus impreuna............. nu stiu atunci eu eram cea rea si autoritara si lucrurile se faceau cum vroiam eu, pe urma am vazut ca nu e bine ca il fac pe el sa sufere si am inceput sa nu mai fiu asa autoritara si zic eu ca si-a luat lumea in cap.
Am vrut amandoi dar cred ca am ajuns in punctul ala in care nimik din ce facea celalalt nu era bine. A inceput sa imi reproseze lucruri dureroase, sa vorbeasca foarte urat cu mine, chiar la sfarsit inainte ca eu sa plec a zis ca face orice sa scape de mine daca trebuie ma va si insela numai sa scape de chinu asta ca nu mai suporta.
Si asa a fost acuma e mai linistit, sufera pentru despartire dar zice ca e mai linistit psihic.
Eu nu prea pot sa ma linistescpentru ca mie imi este foarte greu, chiar nu cunosc pe nimeni aici, nu am prieteni, doar serviciul si atat.
In rest nu am cu cine sa ies, sa port o discutie, nimik. Sunt singura si simt ca o sa intru intr-o depresie, nici la servici nu ma mai pot concentra.
Va multumesc pentru raspuns!
despartire
ai putea sa-ti iei liber cateva zile, sa stai cu familia. sau poate sa incepi sa te imprietenesti cu cei de la munca ...invita o colega in oras sau asa ceva...nu e nevoie sa ai neaparat o discutie "adanca". o plimbare in parc, sau chiar o iesire singura in oras, poti intra in vorba cu persoane necunoscute
o despartire e dureroasa, e normal ca un timp sa fi trista si nelinistita..consuma-ti emotiile negative, nu le bloca..
e un nou inceput, o oportunitate de a te analiza, de a te cunoaste mai bine, si chiar de a face lucruri pe care nu le puteai face cat ai fost cu el.
poti intra si pe chat pe acest site, sunt multi oameni deschisi cu care poti vorbi.
Post new comment