Simt ca nu fac nimic cu viata mea

Am 23 de ani, si simt ca nu fac nimic cu viata mea. Nu am prieteni apropiati, am dificultati in a mentine relatii stabile, am incercat de cateva ori sa ma angajez, si desi la inceput sunt entuziasmata si ma implic mult, la primele obstacole dau inapoi si renunt.

De cand ma stiu am fost o fire depresiva, si singurele momente cand sunt cu adevarat fericita si linistita sunt cand am o relatie care merge bine. Evident asta nu tine foarte mult. (cea mai lunga relatie a fost de 2 ani si 4 luni, apoi una de 9 luni, restul in jur de 2-3 luni).

Am avut si probleme cu parintii (tatal alcoolic si abuziv, fizic si verbal, a plecat in strainatate cand aveam 5 ani, dar pastram legatura prin telefon si internet, desi si eu si mama si fratele meu am vrea sa nu mai auzim de el). Nu am rabdare si nici vointa sa fac nimic constructiv, nu pot sa ma concentrez sa invat, imi iau examenele greu si mai mult bazat pe noroc.

Stau toata ziua si ma uit la seriale ca sa nu ma mai gandesc la nimic, cand nu am la ce sa ma uit ma apuca plansul si ma simt groaznic tot timpul.

Momentan sunt intr-o relatie care e destul de dificila. Mai avem putin si facem 3 luni, el e cu un an mai mic decat mine. Desi e deosebit de inteligent e o fire destul de rece, si asteapta de la mine sa fiu mai puternica, si abia fac fata. Tin foarte mult la el dar simt ca nu am sprijin din partea lui. Poate ca nici nu ar trebui sa am nevoie, si incerc sa consider asta o motivatie sa ma tin eu pe picioarele mele dar mi-e greu.

Mama ma preseaza sa-mi gasesc un loc de munca, dar o parte din mine nu vrea, nu vrea nimic. Intru acum in al 2lea an de master la psihologie (daca imi iau restantele..) si mi-e frica de tot.

Sincer nu stiu ce sa fac sa ies din starea asta. Sunt extrem de confuza si speriata. Uneori as vrea sa pot sa plec undeva departe sa nu mai stiu de nimeni si nimic.

Sunt destul de iresponsabila, si mi-e frica sa ma duc la un terapeut, desi stiu ca in starea curenta sunt mai mult decat incapabila sa profesez ca psiholog. Help..

Vehrim,

daca tu nu faci nimic cu viata ta, cu siguranta ea face cu tine o serie de lucruri.

O parte dintre acestea te avantajeaza, cum ar fi facultatea si studiile postuniversitare pe care le desfasori. Apoi relatiile pe care le dezvolti cu cei din jur, relatii pe care desi tu le resimti ca fiind nesatisfactoare, dezvaluie un potential afectiv si o capacitate de deschidere demne de valorificat, si nu de neglijat.

Cateva din lucrurile care ti se intampla acum sunt in defavoarea ta pentru ca nu sunt rezultatul unor decizii pozitive, orientate spre un scop bine definit, ci mai degraba al lipsei deciziilor ferme. Asteptand acea zi in care te vei simti mai bine si mai increzatoare in fortele tale, risti sa pierzi un timp pretios din viata ta. Acesta este punctul in care este nevoie ca disciplina sa intre in joc si sa preia conducerea.

Ai avantajul ca te afli pe un taram profesional din care poti sa iti extragi multe informatii teoretice si practice cu privire la modul de functionare al psihicului.

Spui ca iti este frica sa mergi la terapeut. Foarte bine, in felul acesta ii vei intelege mult mai bine pe viitorii tai clienti, cand vor ezita sa intre intr-o terapie.

Nu diminuarea fricii te va motiva sa faci ceva in directia asta, ci dorinta de a prelua controlul asupra vietii tale interioare si exterioare, astfel incat sa fii multumita de ceea ce faci cu viata ta.

Mult succes, Vehrim!

Simina Munteanu
psiholog clinician

Alte raspunsuri date de Simina Munteanu