Vreau sa divortez dar totusi nu ma pot rupe , nu stiu cum sa procedez pt a-mi putea reface viata?

 

Buna ziua,
Am 30 de ani, anul acesta se fac 10 de cand m-am casatorit, de aproximativ 1 an de zile, am luat decizia ca numai are rost sa traim impreuna, el inca nu stie, imi este teama sa-i comunic, el nu asculta absolut niciodata ceea ce spun, de sentimentele si dorintele mele,

abia anul acesta sa zic ca am constientizat ca defapt ceea ce ma determinat sa ma marit totusi la o varsta destul de frageda, 21 ani, a contribuit si caracterul tatalui meu, si atunci si acum ma am o problema, el este o persoana negativista, nu prea pot comunica cu el, este foarte nervos, si acum am fost la med de familie sa-i povestesc despre starile lui prin care trece acum si ia recomandat un consult la pshiatru cu tulburari de comportament,el nu stie ca eu am fost cea care a determinat acest consult, si cum spuneam, am plecat pt ca nu vroiam sa mai traiesc in acea casa, nu-l mai suportam, imi era rusine sa mai ies din casa si sa dau ochii cu vecinii din cauza scandalurilor pe care le facea,

a baut foarte mult pana acum 3 ani jumate cand a avut un accident vascular ischemic, pe mama a batut-o foarte mult, injura si tot felul de apelative, si cred ca si tot ceea ce am trait si simtit in copilarie (noaptea ma trezam sa ma bag intre ei sa nu mai dea in mama, o luam imbrate si ii spuneam ca o sa fie bine), poate din aceasta cauza la inceputul casatoriei m-am multumit cu faptul ca nu ma bate si nu ma injura, dar cu timpul am aflat ca viata poate fi si altfel, nu conteaza numai astra intr-o casatorie, am nevoie de iubire, intelegere, respect, comunicare pe care la randul meu sa le pot oferii, am discutat cu partewnerul meu despre asta dar el imi spune ca sunt prostii.

As dori din suflet un sfat cum sa-mi depasesc aceasta teama si sa-i spun ca de azi fiecare merge pe drumul lui in directii diferite.

Va multumec.

Cu stima,

Cristina


Draga cristina,

Sunt multe de spus legat de ceea ce povestesti tu.

Trecutul cu un asemenea tata a lasat urme afectivul tau si modelele de relatie pe care ti le-ai creat nu sunt cele mai benefice pentru tine.

Nu am inteles bine, de unde ai plecat si pe cine a trimis medicul de familie la psihiatru: pe sotul sau pe tatal tau. Relatarea ta nu este foarte clara. Legat de hotararea ta de-a divorta, eu consider ca este cazul sa-i spui sotului tau si sa iti asumi consecintele acestei vesti.

In mod sigur nu vor din cele mai placute, si cu cat amani mai mult cu atat iti va fi mai greu sa-i spui iar tu vei fi mai nemultumita. Daca intr-adevar doresti ceva mai mult de la viata, sunt sigura ca vei gasi forta sa te desprinzi din actulala realtie care nut e implineste.

Nu poti incepe o relatie noua daca nu o inchei pe cea in care esti acum. In mod cert ai dreptul la implinire si bucurie, e sufiecient doar sa incepi sa actionezi in acest sens. Eu iti propun sa discuti cu un terapeut.

Succes!

Nusa Bugeac
psiholog


Alte raspunsuri date de Nusa Bugeac

Trackback URL for this post:

http://www.psihoterapie.net/trackback/4006

si eu vreau sa divortez......

si eu sunt inntr-o situtie asemanatoare............numai ca la mine am eu impresia (nu de specialist) ca sotul meu are 2 personalitati, pentru ca acum tipa, injura, face urat si dupa 15 min se poarta de parca nu s-ar fi intamplat nimic. nu stiu ce sa mai fac, el e genul de am singuratic , care nu comunica...... si daca ii zic asta zice ca nu e adevarat, ca mint eu, si ca vb prostii. din 2009 incerc sa ii fac pe plac, dar am ajuns la capatul puterilor, si de ex duminica imi zicea ca merge el sa bage actele de divort, iar luni se porta de parca nu ar fi zis nimic, venea ma pupa, ma lua in brate, dar eu am ajuns sa nu il mai suport, si nu pot sa ii raspnd la lingusirile lui, iar din cauza asta ne certam rau de tot. as vrea sa ii zic ca gata se termina definitiv, sa imi traiesc viata in liniste, sa incerc sa fiu si eu fericita, ca asa nu sunt, chiar deloc........sper sa reusesc ca altfel inebunesc.

divort

Vreau sa divortez si nu stiu cui sa ma adresez.

Unde trebuie sa merg si ce sa fac?multumesc

vreau sa divortez

Buna,ma cheama Elena si am 31 de ani,sint de nationalitate Romana dar locuiesc in Spania de 8 ani.Sant casatorita de 12 ani si am o fetita de 11 ani,am ajuns la capatul puterilor si vreau sa ma despart de sotul meu.E o lunga poveste casnicia mea cu mai multe intamplari urate de cat frumoase,am trait asa crezand ca e mai bine ptr fica mea dar acum imi dau seama ca am gresit,am vrut sa o protejez dar i-am facut mai mult rau.De ce spun asta:trebuia sa pun capat cind ea era mica si nu intelegea ce se intimpla,am asteptat sa creasca ca ea sa poata inteleaga decizia mea fara sa imi dau seama ca iam prelungit durerea zi dupa zi,ascultand mereu insultele si bataile pe care sotul meu mi le adresa.Acum nu mai vreau sa traiesc asa si caut un sfat:MA POT DIVORTA IN SPANIA?

re: ma pot divorta in Spania

Din cate stiu eu, daca dvs. sunteti casatorita in Romania trebuie sa mergeti in localitatea de domiciliu pentru a putea divorta. Va puteti informa la consulat legat de aceasta problema.

Mult succes!

Vreau sa divortez dar....

Draga Kristina,

Nu vreau sa incerc sa iti dau sfaturi si crede-ma ca nu e bine sa accepti sfaturi in situatia in care te afli. Inteleg prin ce treci pentru ca si eu am trait asta.

In primul rand, daca vrei sa iei o decizie incerca din toate puterile sa o iei singura. Nu cauta in exterior persoane care sa iti intareasca decizia, care sa iti de argumente ca ceea ce vrei sa faci e bine. Spun asta pentru ca mai tarziu e posibil sa regreti ca ai asultat "incurajarile altora" si nu ti-ai ascultat instinctul si rationamntul tau.

Acum, daca tu esti decisa sa renunti, incearca te rog sa te gandesti la cateva aspecte:
- il iubesti sau...l-ai iubit vreodata?
- ce ti-a placut la el...doar faptul ca era opusul tatalui tau? (gandeste-te ca poate sunt mai multe lucruri care-ti plac la el si poate tu te-ai limitat/multumit cu faptul ca "nu e ca tata" si nu te-i straudit sa vezi si alte lucruri placute la el)
- divortul chiar e o solutie? (Gandeste-te ca si o alta relatie va avea si ea incercarile si greutatile ei. Va trebuis a lupti si cu acelea. Nu vei gasi totul de-a gata)
- ceea ce-ti lipseste tie e foarte multa afectiune (incerci sa compensezi afectiunea neprimita de la tata. Poate ceea ce i-ai cerut sotului tau a fost acel gen de afectiune paterna, protectia si intelepciunea unui tata. Intreaba-te daca intradevar cunosti afectiunea de sotie/iubita
- frica pe care o resimti si fuga de conflict cred ca isi au originea tot in relatia cu tatal. Toata viata ai fost un "arbitru" care incearca sa mentina pacea si sa eviti agresivitatea in relatii. Dar un anume grad de agresivitate si un conflict usor sunt vitale pentru o relatie. Tu te vei simti implinita si vei putea spune ce gandesti iar el (chiar daca va reactiona negativ la inceput) va incepe sa te asculte, inteleaga si sa te respecte in final. Ce se poate intampla? Se va supara. Ok. Si tu nu stai suparata toata ziua? Smile
- afectiunea pe care o resimti de la altii nu te ajuta. In momentul in care esti suparata pe el, pe relatie tinzi sa cauti in exterior afectiune si intelegere si fiecare farama pe care o primesti te pucura si in acelasi timp te invenineaza pentru ca te gandesti: uite asta vreau si de asta nu am parte. Nu incepe o alta relatie pana nu o vindeci sau nu te vindeci de relatia existenta.

Daca esti decisa sa incepi ceva nou.
- acordati timp sa plangi/sa te vindeci sa te cureti de tot ce ai trait pana acum.
- inceara sa fii sincera cu noul partener, spune-i ce gandesti, ce simti (daca vei face asta d la inceput ti se va parea firesc si usor sa-i spui ce te deranjeaza sau ce ti-ai dori)
- inceara sa-l iubesti ca femeie nu ca fiica si renunta la a te raporta la relatia parintilor tai.

Iti spun toate acestea pentru ca si eu am trecut prin asta. Acum sunt ok. Viata nu e perfecta si istoria se mai repeta...dar viata e frumoasa daca vrei sa fie frumoasa. Nu mai privi viata ca pe un spectacol incearca sa joci in acesta poveste. E posibil sa-ti placa.

Post new comment

CAPTCHA
Verificarea de mai jos este necesara pentru a preveni spamul. Va multumim
z
M
Q
t
Enter the code without spaces and pay attention to upper/lower case.

programari pentru hipnoza si psihoterapie in Bucuresti: tel. 072.321.3.321, 075.321.3.321 sau 021.321.3.321

pentru programari in alte orase decat Bucuresti consultati lista de cabinete de psihologie si psihoterapie