Am nevoie de indrumare pentru ca simt ca nu mai am putere

?

M-am casatorit la inceputul acestui an. Din iubire. Imediat dupa casatorie am plecat cu sotul meu din tara. Din iubire.

Sotul meu nu est roman. Am crezut amandoi intr-o iubire foarte mare, intr-o legatura foarte puternica.

La o saptamana dupa ce am ajuns in tara sotului meu, acesta, a venit cu lacrimi in ochi la mine si mi-a spus ca nu stie ce se intampla cu el, insa simte ca nu ma mai iubeste asa cum ma iubea inainte de casatorie. Pentru mine a fost un soc extrem de puternic. A fost la psiholog. Psihologul i-a spus ca, probabil, a avut foarte multa nevoie de iubire si afectiune si intelegere si bunatate si toate acestea le-a gasit la mine si a fost atat de fericit incat a crezut ca ma iubeste, dar se pare ca nu a fost asa.

Si asa a inceput chinul. Timp de cateva saptamani nu m-a mai privit, nu mi-a mai vorbit, nu m-a mai atins. Am fost mai rau decat o mobila. Nu am inteles si niciodata nu voi intelege cum de un om atat de bun, de bland, de iubitor, s-a putut purta asa. Am discutat, l-am intrebat ce se inatmpla, am plans. A spus ca el se simte bine singur, ca nu stie ce se intampla cu el. A vrut sa ma intorc acasa pentru o perioada. I-am replicat ca am luptat prea mult amandoi pentru a fi impreuna, pentru ca acum sa renuntam atat de usor la acest lucru. Ca suntem datori fata de noi insine, fata de relatia noastra.

Am ramas in continuare aici. Au urmat 3 luni bune si frumoase. S-a purtat frumos cu mine, a fost bland, chiar daca nu atat de afectuos ca inainte de casatorie. L-am ajutat si il ajut cu tot ce se poate. Fac totul in casa, totul este frumos si aranjat. Am fost sa-i cunosc familia si toti m-au indragit din primul moment.

De o saptamana si jumatate insa, a redevenit omul de acum mai bine de trei luni. Nu ma priveste deloc, nu vorbeste cu mine. Cand l-am intrebat ce se inatmpla a spus ca acelasi lucru ca atunci cand am venit aici. Imi spune ca sunt tot ce si-a dorit in viata asta, ca sunt buna si blanda si intelegatoare si frumoasa si rabdatoare si vesela si ca atata iubire nu a mai primit niciodata ( a mai fost casatorit si are 3 copii care stau cu noi) si simte ca ii explodeaza capul pentru ca nu intelege de ce simte asa cum simte. L-am vazut inscriindu-se pe siteuri, cautand sa cunoasca alte femei si scriind acolo ca vrea sa fie fericit. M-a durut si ma doare cumplit acest lucru.

Am fost atat de fericiti inainte de casatorie cum nu se poate descrie in cuvinte. Iar eu nu m-am schimbat deloc. Spune mereu ca este vina lui dar ca tot ce vrea este sa fie singur. Cand vrea sa fie singur il las in pace. Vrea sa plece cu amicii lui, pleaca, nu ii spun nimic, nu ii reprosez cand se intoarce foarte tarziu. I-am zis ca am ales sa am incredere in el. Il iubesc mai mult decat ma iubesc pe mine si stiu ca asta nu este un lucru bun.

Sunt vesela, chiar daca uneori nu pot fi vesela..cum sa fi vesel cand omul pe care il iubesti atat d emult nu se uita la tine si nu stii cu ce ai gresit? Ma intreb uneori daca sunt atat de respingatoare incat sa nu ma poata privi, insa stiu ca nu sunt..si atunci? Nu suport sa-l vad trist...se simte vinovat pentru ca m-a adus departe de casa, pentru ca am last familia, serviciul, totul, pentru a fi cu el. Stie ca sunt unica si ca ar trebui sa multumeasca zilnic pentru ca suntem impreuna si totusi..este atat de rece in ultima saptamana...toata viata mea am dorit sa daruiesc iubire si sa primesc macar putina..nu am vrut nici averi, nici altceva..doar sa iubesc si sa fiu iubita...si nu pot intelege de ce trebuie sa trec prin asa ceva..am nevoie de indrumare...sa ma duc acasa? sa-l las liber?

probabil ca asa voi face daca intr-un final voi vedea ca nimic nu se schimba...moare sufletul in mine fiecare secunda cand il vad trist si ca nici macar nu ma priveste..si ma intreb unde s-a dus iubirea aia imensa si unde s-au dus toate planurile noastre si toate iluziile si gandurile frumoase. IL IUBESC. Nu ma pot supara pe el, nu ii pot reprosa nimic. Pur si simplu il iubesc.

Si vreau sa-i fie bine...insa ma doare sufletul atat d erau, pentru ca simt ca nu pot trai fara el...simt..este ac si cum o forat nevazuta si-a batut joc de mine, de noi...si nu este corect..pentru ca nu ma consider un om rau...si am momente in care nu mai pot..pur si simplu nu mai pot....dar trebuie sa zambesc si sa am rabdare...ce sa fac? pentru ca nu stiu pe ce cale sa apuc...sa mai am rabdare sa treaca perioada asta?

Ce sa fac?
Multumesc

Probabil ca el este de religie musulmana(?). Si probabil ca este la o varsta mijlocie (40?).

Nu uitati de crizele existentiale care apar la un moment dat in viata unui om; se vede ca baiatul si-a cam pierdut sensul in viata; si tipul de "EU primitiv" (din cand in cand inconstienti de scopuri, dar introiecteaza cat pot) pe care musulmanii il au, faciliteaza, mai ales la barbati, aparitia acestor crize; o sa-si regaseasca el calea, daca e pt dumneavoastra.

Doar presupun ca ar fi din populatia musulmana, imi cer scuze daca presupun gresit. Nu aveti altceva de facut, decat sa stati relaxata...mergeti la psiholog, daca stiti limba, ca sa invatati niste tehnici de relaxare (si nu numai atat).

Oricum, decentrati-va de pe situatie (faceti cate ceva, dati sens lucrurilor diferite pe care le faceti- presupune efort de vointa) pt o perioada (daca vreti sa luptati cu problema si sa-i dati un timp de gratie, ca sa-si revina baiatul); diferente de cultura vor fi mereu...depinde de alegerea pe care o faceti!

Posibil ca va veni dupa dumneavoastra cand ii va trece.

Va doresc multa rabdare si putere de detasare de pe probleme!
Kablan Hilda
psiholog clinician - psihoterapeut

Alte raspunsuri date de Kablan Hilda