?De mai multi ani sufar de o boala cronica, care nu are sanse sa se amelioreze.
De la boala am facut apoi o depresie persistenta. As vrea un sfat daca se poate
Exista multe tipuri de boli cronice si fiecare il solicita pe bolnav in moduri foarte diferite. Diabetul solicita intr-un fel, astmul in alt fel si asa mai departe. Fiecare boala cronica modifica viata bolnavului intr-un mod diferit de al altei boli cronice.
Asa cum din pacate stiti deja o boala cronica consta intr-o serie de batalii, unele castigate, altele nu. O persoana care sufera de o boala cronica are momente de speranta, momente de triumf si momente cand parca totul s-a terminat si are impresia ca nu mai este nimic de facut.
Una din temerile constante cu care este asociata o boala cronica este incertitudinea. Boala cronica, sau mai bine zis efectele bolii cronice pot fi sporadice, pot fi permanente, pot fi stationare sau se pot agrava in timp. Toate aceste particularitati ale bolilor cronice le face sa fie atat de diferite unele de celelalte.
Boala cronica aduce cu sine in timp inevitabil anumite limitari, il forteaza pe bolnav sa renunte la activitati care inainte ii faceau placere iar in unele cazuri poate schimba total stilul de viata. Este firesc ca toate aceste schimbari nedorite aduse de boala cronica sa aiba si efecte psihologice. Stresul, sentimentele negative, sentimentele de inferioritate, de izolare sociala pot creste anxietatea si tristetea ducand adeseori la depresie. Depresia este din pacate unul dintre "insotitorii" fideli in bolile cronice. Cel mai adesea chiar de la inceput.
Studiile arata ca in cazul pacientilor diagnosticati cu diferite boli cronice riscul cel mai mare de a avea simptome de depresie apare in primii doi ani.
Depresia poate complica apoi la randul ei boala cronica (si conditia generala a bolnavului).
Ce ar fi de facut?
In bataliile pe care le aveti de dat cu boala cronica nu sunteti singura. In afara de medici va poate sta alaturi un psihoterapeut care sa va ajute in situatiile cu care va confruntati.
Persoanele care au boli cronice au tendinta sa se izoleze de cei dragi tocmai atunci cand au mai multa nevoie de acestia. Relatiile stranse va vor oferi (macar o parte) din siguranta de care aveti nevoie.
N-am sa insist aici pe importanta de a comunica cu oameni cu probleme asemanatoare. Puteti primi sfaturi bune, puteti ajuta, puteti impartasi din experientele personale cuiva care va intelege si care are nevoie de ele.
Nu va neglijati nici pe dvs, nici hobby-urile pe care le aveti, nici alte lucruri importante.
Aceste activitati repetitive va ofere un cadru stabil care sa contrabalanseze sentimentul de incertitudine pe care boala cronica l-a adus in viata dvs.
Amalia Lungu
psiholog
nustiu sigur cit o sa mai pot rezista
am 21 de ani,deja de vrio 6 ani decind ma confrunt cu o problema care ma macina si ma seaca de puteri si de sperante,iar pe zi ce trece e tot mai grav si mai grav.
Nustiu unde o sa ajung si ce o sa fac cind o sa ajung acolo, cind no sa mai pot lupta si cind in cele din urma ea ma va invinge. Citeodata am momente cind imi doresc sa.....
sa nu mai vad ce-mi face, dar un lucru stiu ca nu o sa ma las fara lupta.
mai am vreo sansa?
Da. Dupa 28 de ani traiti impreuna iata-ma singura. El din 22 de ani din cunununie a avut-o si pe Duhnea Silvia, vaduva martira de revolutie cu trei copii. Sunt deja 3 ani de la despartire sI nu-mi revin. De sfaturi sunt satula. VORBE. Cu durerea ce fac ca m-a daramat de tot. La sevici numai probleme, copiii, unul de 21 si altul de 17 asteapta de la mine o mama echilibrata si puternica. De unde????? In tratament cu antidepresive de mai bine de un an si nici un rezultat, eu urlu la fel. Urlu. Ce urlu? Urlu dupa sotul. prietenul, jumatatea mea (dealtfel foarte buna pentru oricine* dar in realitate nu au fost nuciodat, au fost numai niste vise ce mi=au fost inoculate si de care n-am sa mai scap niciodata. Sa iau viata in piept si sa merg mai departe. Mai departe? Ce? Viata mea s-a redus a-l astepta. El si=a trait viata eu l=am asteptat si atat. nu mai am nici o sansa a trai, nu mi-a mai ramas decat sa plang.Toate cunostintele fiind din paetea lui au fugit de mine. Nu am unde sa ma duc. Pana si pe strada am impresia ca-lvad. Stau in casa, ca e vacanta si plang, plang, plang. Exista , oare cineva sa ma inteleaga?
Post new comment