Am 29 de ani si am constatat recent ca am o problema. Plang foarte usor. Parintii mei sunt foarte posesivi si autoritari si vor sa-mi controleze toata viata. La cea mai mica tentativa de infruntare imi vine sa plang si nu mai pot sa fac nimic. La serviciu, cel mai mic repros din partea sefilor are acelasi efect. Uneori ma simt penibil si ma inchid in toaleta ca sa plang in voie.
Totul a culminat zilele trecute cand prietenul meu mi-a reprosat ca nu stiu sa gatesc si nici n-o sa invat niciodata. Acest lucru mi-a declansat o criza de plans de cateva ore iar el mi-a spus ca nu sunt in stare sa am o discutie pentru ca la cel mai marunt conflict incep sa plang.
Rareori raspunsul la o asemenea intrebare este unul clar si la obiect de genul Plangi atat de usor pentru ca..., cel mai adesea factorii sunt multipli si nu pot fi identificati din prima.
Se poate ca educatia primita sa fi lasat niste in urme in tine si sa te fi sensibilizat extrem de mult, astfel ca atunci cand te confrunti cu o situatie pe care nu simti ca o poti controla, sa reactionezi asa, fie o reactie nervoasa fie o incercare de a capata oarecum controlul asupra celorlalti incercand sa ii sensibilizezi tu pe ei cu lacrimile tale, adica suferinta ta.
La varsta de 29 de ani esti o femeie adulta si in plinatatea abilitatilor tale, parintii tai nu ar trebui sa mai poata sa iti controleze viata, ba mai mult tu ar trebui sa fi cea care decide ce anume imparte cu ei sau nu.
Cat despre prietenul tau comentariul facut in mod cert nu are nici un fundament in realitate. Este un lucru neadevarat, iar tu stiind acest lucru poti decide cum sa reactionezi, sa ii spui ca nu are dreptate si sa nu reactionezi emotional, sau sa te pozitionezi pe o treapta defensiva si sa incerci sa il faci sa isi ceara scuze, prin varii modalitati, plansul fiind una dintre ele. Poti invata absolut tot ceea ce iti doresti, oricand doresti, la orice varsta, cu atat mai mult acum.
Poate ar fi bine sa apelezi la suportul unui psihoterapeut pentru a incerca sa afli mai multe despre tine, sa te cunosti, sa iti dezvolti increderea in tine. In psihoterapie, de grup sau individuala, poti capata uneltele pentru a iti crea un trai mai bun si mai linistit.
Mult succes si cat mai putine lacrimi!
Astazi, joi, va invitam in chatroom la ora 09.00-10.00 la o discutie despre viata la scoala.
Discutia nu este moderata.
La ora 21.00-22.00 va asteptam la o discutie cu si despre adolescenti.
Discutia este moderata de psihoterapeuta Adriana Ciurdar
La ora 22.00-23.00 va asteptam la o discutie despre sexualitate si psihosexologie.
Discutia este moderata de psihoterapeuta Luminita Codrescu
re: de ce plang atat de usor
Hai sa iti spun un secret si eu multa vreme adica aproape toata viata pana de vreun an sa zicem am plans de fiecare data cand ma aflam in situatii dificile sau cand cineva tipa la mine. si in liceu profesorii imi reprosau ca de ce plang,ca sunt om mare de acum nu mai sunt copil.EEE plangeam ca imi era frica.Imi era frica sa vb,sa ma exprim ,sa spun ceea ce simt sa ma desfasor.Imi era frica de parintii mei-care au fost destul de duri plus ca era o familie cu totul dezorganizata-imi era frica de cei din jur ca ma critica,imi era rusine de ceea ce sunt,imi era rusine de tatal meu de fratele meu,care au si acum probleme cu alcool.Toate aceste sentimente ma copleseau nu stiam cum sa fac fata cum sa ma comport si plangeam de fiecare data.Cateodata si acum mai am tendinta sa plang,caci e un mecanism invatat in 23 de ani si a fost greu sa ma dezvat de el intr-un an de zile,dar stau si ma gandesc ce rezolv daca plang.Am invatat sa imi pastrez lacrimile pentru momentele care trebuie.Plang si acum,dar plang cand se termina o relatie din viata mea,plang cand imi este dor de cineva foarte tare,plang de fericire,sau mai plang cand sunt trista si suparata pe mine.E normal sa plangi dar sa exite motive intemeiate.Ai nevoie de timp sa te educi sa stii cum sa reactionezi. Lacrimile nu trebuie varsate pt orice lucru,ele trebuie sa apara doar cand chiar imprejurare face sa fie.Nu iti mai fie frica sa vb,incearca sa te exprimi sa iei atitudine.
Iti recomand ca si Alina mai sus sa apelezi la un terapeut.Te ajuta.Pe mine una ma ajutat, am invatat sa ma cunosc pe mine,sa ma schimb sa nu mai fiu afectata atat de tare de ce din jurul meu.Sa imi tin lacrimile pt min sa nu imi mai fie frica.Chiar daca si acum imi mai este frica cateodata cand cineva tipa la mine sau de anumite situatii nu mai plang,incerc sa ma gandesc de ce ma simt asa si ca trebuie sa infrunt acel moment. Mult succes si sper sa plangi cat mai putin de acum incolo.
Post new comment