E normal sa lupt pentru barbatul pe care il iubesc

))) am ras de m-am tinut de burta la postul dvs.
De unde atata ura fata de psihologi? Mesajul a fost unul agresiv si cred ca nu isi avea rostul. Daca nu stii sigur care e rolul unui psiholog,psihoterapeut cauta pe google si ai sa afli. Informeazate si vei afla.Un specialist nu va interveni in viata unei peroane...nu va da sfaturi,doar va sustine decizia luata de client. Il va sustine moral,il va indruma...insa deciziile le iei tu singur. Doamna care a scris postul a spus un pic din offul ei,care nu a fost prea explicit doar asa in lini foarte mari.
Daca ea vrea sa lupte ....sa lupte ./..e si normal totusi iubeste acea persoana,daca crede ca totul s-a sfarsit atunci va stii ce decizie sa iei. Noi cei de aici o putem ajuta fiindu-i alaturi in decizia ei si in a o sprijini moral,dar nu ii putem impune o decizie.
De ce crezi ca doar oamenii singuri sunt cei care vin la psiholog,psihoterapeut? De unde ideea asta? Eu vin sa va contrazic.Vin copii cu tulburari de diferite forme,vin adulti in cuplu pt rezolvarea anumitor situatii,vin adulti care sunt casatoriti dar vin separat si vin si cei fara parteneri.Vin oameni din toate categoriile sociale si din toatemediile. Cel putin cei care au un pic de educatie morala si realizeaza ca nimanui nu ii strica sa mearga cel putin o dat in viata la psiholog.

Eu zic- desigur, e o parere umila- ca raspunsul dnei psiholog tocmai asta e: luarea in calcul a unei posibilitati de ajutor pentru persoana care se "lupta" cu iubirea fata de sotul care "nu mai lupta" pentru casnicie.
Nu reiese clar din text care e problema mare (circumstanta nefasta) care a condus la impasul asta in casnicie. La fel nu pot intelege cum sotul face "totul" pentru a fi detestat, urit, etc., dar apoi se aseaza la masa negocierii si isi incurajeaza sotia sa treaca peste despartire, sa intenteze divort, poate chiar sa isi gaseasca pe altcineva.
Parerea mea sincera: dragoste cu forta nu se poate; e nevoie de doi. Si decit singuratate in doi, sau doamne-fereste si alte umiliri care sa submineze stima de sine, mai bine de unul singur. Nu zice nimeni sa "lupti" cu iubirea pentru el, chiar si despartiti fiind poti lasa sentimentele la locul lor, asa cum sunt. Timpul le clarifica pe toate, si sentimentele, si relatia, si circumstanta asta problematica si adevarul (cine a avut dreptate, in caz ca conteaza).
Nu te agata de dorinta ta, respect-o si pe a lui. Casnicia nu ar trebui sa fie o lupta pentru impunere (a sentimentelor, intiietatii), ci o completare/respectare reciproca a nevoilor (tot parerea mea umila, dupa 1o ani fericiti si 3 de calvar intr-o casnicie incheiata cu divort).
Iti doresc putere si intelepciune!
P.S. Daca s-ar impusca psihologii, cine i-ar mai trata pe cei care au nevoie de ei? Desigur, exista medicamente care te fac leguma. Optiuni exista.

din pacate eu unul nu pot lua masurile sugerate de dvs. (sa ne impuscam intre noi, psihologii), conform legii eu nu pot poseda decat cel mult arma fara glont, neletala. Spre rusinea mea nici pe aceea nu o am. Imi pare rau ca nu va pot ajuta mai mult in directia asta.

Insa, daca doriti, am putea explora impreuna de unde vine furia dvs. impotriva psihologilor. Poate ca nu v-au iubit parintii cand erati copil sau poate ca sunteti obisnuit(a) ca altii sa isi asume responsabilitati in locul dvs.

Odata ce veti afla care este problema dvs. poate ca vor scadea in intensitate si fanteziile agresive cu psihologi impuscati...