Buna ziua.
Am cateva intrebari , daca aveti bunavointa sa ma puneti un picut pe ganduri cu raspunsurile dvoastra.Am 24 de ani, o relatie de aproape 3 ani,si 2 "ocazii" in care mi-am inselat prietenul; nu a fost vorba decat de sex, asta mi-am dat seama de-a lungul timpului, adica simteam o atractie atat de mare fata de un alt barbat (fie la nivel intelectual, fie pura atractie sexuala)incat intr-un final ajungeam in pat cu el (destul de repede as zice).
Am incercat sa-mi explic de ce simt nevoia sa experimentez si nu ma refer aici doar la noi senzatii fizice si procesul de flirt, ci la cunoasterea unui alt barbat, la descoperirea lu, etc, chiar daca asta mi-a adus multe remuscari si sentimente de vinovatie fata de prietenul oficial.
Dupa ce l-am inselat prima oara, la cateva luni...l-am inselat si a doua oara (desi mi-am promis ca n-o s-o mai fac), cu alt barbat, care a adus in viata mea la momentul respectiv noutate, spiritualitate, istetime si atingeri electrizante.
Oare voi insela si a 3 a oara? posibil. pana cand oare sa-mi mai 'mearga'? oare, inconstient, vreau ca prietenul oficial sa ma descopere ca-l insel si sa-mi dea el papucii, scutindu-ma astfel de durerosul gand de a fi EU cea care se desparte de el...?pt ca nu stiu cum sa fac asta fara sa-l ranesc.
Poate ca e important sa mentionez ca inainte de aceasta relatie de 3 ani nu am mai avut alte relatii 'serioase', am fost o adolescenta timida, complexata,care s-a apropiat greu de baieti. Oare incerc acum sa-mi traiesc adolescenta si flirturile pierdute, inselandu-l pe omul asta care ma iubeste la nebunie?
Va rog sa-mi trimiteti macar cateva ganduri, asa, orientative, restul o sa incerc eu sa le pun cap la cap
stau bine cu introspectia.
Va multumesc!
Astazi, joi, va invitam in chatroom la ora 09.00-10.00 la o discutie despre viata la scoala.
Discutia nu este moderata.
La ora 21.00-22.00 va asteptam la o discutie cu si despre adolescenti.
Discutia este moderata de psihoterapeuta Adriana Ciurdar
La ora 22.00-23.00 va asteptam la o discutie despre sexualitate si psihosexologie.
Discutia este moderata de psihoterapeuta Luminita Codrescu
ob servatie
e ceva ce mi-a atras atentia..daca e relavant sau nu, decizia e a ta
si anume: in tot post-ul tau, nu ai specificat ca tu il iubesti pe el..ai tinut insa sa mentionezi faptul ca el te iubeste la nebunie
Posibil...
Raspunsurile se afla in noi! Este posibil sa fi descoperit unul dintre ele....ai initiat tu schimbarea! Personal, apreciez ca nu ai redus "intimitatea" la "sexualitate" (poate si de aici dorinta ta de a "asculta" si alte ganduri). Asa numita "infidelitate" declanseaza spaime si nesigurante de baza, fie ca le comitem sau le induram. Important este sa observam experienta noastra launtrica si sa ramanem in contact cu ea, fara sa cadem in culpabilitate. Orice tradare, semnalizeaza ca ceva schioapata in relatie, iar acest "ceva" va priveste pe amandoi (nu numai pe tine!). Te-ai putea intreba, ce incerci sa eviti prin infidelitate? Ce adevar ascuns sau ce frustrare se profileaza in spatele acestui comportament? Ce insatisfactie incerci sa negi in felul acesta? Raspunsul la aceste intrebari este mai important decat gandul la suferinta partenerului, "reprosurile" lui, sau legea ne-scrisa a moralitatii....Si sa nu uitam ca sexualitatea este un punct nevralgic in aproape oricare cuplu...
Iti doresc intelepciune si liniste sufleteasca,
atena
sunt o mie de raspunsuri...
eu o sa-ti dau cateva sugestii si tu mergi in directia care ti se potriveste ( din pacate nu pot decat sa orbecaiesc pt ca nu ai dat f multe detalii)
- el te iubeste la nebunie, dar tu pe el... nu prea? a fost altceva decat iubire mai degraba flatata ca ti-a oferit atentie si protectie in timp ce tu nu stateai prea bine la capitolul incredere in sine?
- a fost bine o perioada pt ca ti-a conferit stabilitate, securitate aceasta relatie dar odata sentimentul consumat, a ramas revolta? revolta ca trebuie sa-i fii recunoscatoare pt ce a facut pt tine, revolta ca trebuie sa-i iubire in schimb dar de fapt e mai mult o obligatie?
- faptul ca undeva candva in familia ta, unul dintre parinti s-a indepartat/racit/distantat/divortat si tu ai luat vina asupra ta, ca nu meriti sa fii iubita, ca persoanele la care tii te parasesc in cele din urma iar acum prin ceea ce faci determini/declansezi aceasta despartire pt a-ti confirma teoria deja bine definita cum ca tu nu meriti sa fii iubita?
- exista o imaturitate psihica/emotionala in a-ti asuma consecintele unei relatii serioase si de lunga durata cu tot ce implica asta (casatorie, copii, rutina) si preferi varianta usoara si lipsita de responsabilitati a unei relatii noi si pasionale a unei relatii datatoare de fluturi in stomac-
-exista o nevoie mai puternica si mai profunda care nu este satisfacuta, neidentificata la nivel logic, rational si pe care instinctiv o compensezi cu aceste "iesiri in decor" care iti ofera o linistire temporara a acestor porniri ca un fel de surogat ce inlocuieste dorintele tale mult mai profunde dar care contravin normelor morale si atunci incerci sa le ascunzi dar dupa cum vezi ele rabufnesc la suprafata intr-o forma sau alta
- exista a autoresposabilizare a ta in aceasta relatie a.i. iti asumi si partea lui de suferinta in eventuqlitatea unei despartiri si atunci preferi sa ia el o decizie in acest sens pt ca tu sa fii absolvita de vina despartirii
oricare ar fi cauza .. mai important este ce iti doresti tu de la aceasta relatie si raspunsul trebuie sa fie sincer, tu cu tine, fara influente de genul: dar ce o sa zica parintii mei , parintii lui, prietenii, societatea?, cum sa-l fac sa sufere cand el mi-a daruit atatea?, cum sa renunt la un baiat asa bun, unde mai gasesc pe cineva ca el? etc etc
nu e usor sa iei o decizie, dar o data luata, or sa se limpezeasca multe lucruri
mi-ar placea sa ne tii la curent
Post new comment