Nu imi dau seama de ce face asa

El e cu o fata care accepta orice spune el. Accepta sa faca sex cand vrea el, si de cate ori vrea el .

Asta e barbatul pe care-l iubesti? care e cu alta si doarme cu ea , care mai e si alcoolic mediu sau avansat.

Ce gasesti tu la un asemenea barbat? faptul ca a fost primul in patul tau te tine asa legata de el.

Mereu primul barbat marcheaza o femeie pe viata (aproape).

Cauta si tu un baiat care te iubeste cu adevarat, nu un fraier ca asta care nu stie ce vrea, care se culca cu aia si uneori , dupa cateva luni vine si la tine sa stea si in patul tau.

In povestea ta vad ca el a fost si in patul tau, apoi s-a dus in patul ei, apoi s-a intors in patul tau si ati facut-o iarasi.

Ce-i cu tine? Cum poti sa-i oferi dragoste unui asemenea fraier?
Ca e indiferent si complicat? Asa-l vezi tu poate, realitate il arata in patul alteia si o sa mai vina uneori la tine , sa o mai faca si cu tine, doar asa sunt barbatii.

Trezeste-te la realitate, da-l naibii. Distruge-l cu indiferenta si IGNORA-L. Tu si astfel de femei daca ii oferiti atata atentie , dragoste , iertare la astfel de barbati, le dati sansa sa distruga si mai mult.

Trezirea.

Am mai clarificat unele lucruri intre timp. El mi-a spus ca este cu cealtalta fata nu il intreaba nimic, nu ii reproseaza nimic si accepta tot ce ii spune el.

Mi-a spus ca el ma iubeste si ca vrea sa fie cu mine, dar ca ii este teama pentru ca eu nu sunt ca ea, adica eu il intreb ce face, comunic cu el, incerc sa ii arat ca unele lucruri pe care le face nu sunt bune, cum ar fi: consumul abuziv de alcool atunci cand e cu prietenii si multe alte astfel de lucruri.

I-am dat timp de reflectare, adica sa decida ce isi doreste si sa imi comunice concluzia la care a ajuns, deoarece eu nu mai pot in incertitudinea aceasta. Ma afecteaza pe toate ariile.

M-am gandit foarte mult timp la toata situatia si la comportamentul lui. E posibil ca el sa se poarte asa cu femeile din cauza mamei sale? mama lui lucreaza in strainatate inca de cand el si sora lui erau mici,el avea in jur de 12 ani cam asa.

Isi vedeau mama cam de 3 ori pe an, locuind doar cu tatal, care ajunsese sa aiba relatii extraconjugale si sa consume alcool mult, la inceput cu prietenii, apoi si singur.

Nu stiu ce sa cred si ce sa nu. Incerc sa fac o legatura intre toate acestea.

Eu vreau o relatie cu el si i-am zis asta tot timpul. I-am zis ca eu nu vreau "joculete" din astea. Mi-a zis ca el nu stie ce vrea,ca sa am rabdare...dar rabdare am de 3 ani.

Ati scris ca eu astept sa imi spuna el primul clar ce isi doreste,da astept sa imi spuna pentru ca eu i-am spus de foarte multe ori ca vreau o relatie si nu ce a fost in tot acest timp. Adica bataie de joc si lipsa de respect fata de mine. Oricum m-am decis sa imi vad de viata mea pentru ca el nu ia nici o hotarare,nici o atitudine si in plus nu mai da nici un semn.

Inca nu stiu cum voi reusi,insa vad ca pana acum nu l-am mai cautat, nu i-am raspuns la mesaje pentru ca nu are rost,el este in relatie cu fata aia, e o relatie se pare ca serioasa din moment ce se afiseaza peste tot cu ea,parintii lui o cunosc. Eu ma inteleg foarte bine cu parintii lui.

Toata lumea ma considera pe mine vinovata ca nu suntem impreuna,dar nimeni nu stie povestea. Inainte eram sigura ca ma iubeste,acum zic doar ca e posibil ca el sa ma iubeasca. Daca m-ar iubit eu zic ca ar face ceva pentru a fi impreuna. Insa in cazul de fata el cauta doar ceva pentru a-si mai anima viata.

Stiu doar ca toata povestea asta s-a intins prea mult si nu m-a lasat sa fiu fericita.

Mary

Daca se poate sa mi spuneti niste ideei ceva in care sa pot sa fac in asa fel incat sa numai fiu geloasa si sa nu-mi mai fie frik noaptea cand ma pun sa dorm caci am senzatia ca nu am facut bine tema sau anumite lucruri ce se va intampla a doua zi la scoala?

Am avut si eu o experienta similara, o relatie cu un barbat pe care l-am iubit foarte mult si care era cu cineva de multa vreme (necasatorit, in concubinaj ori "uniune liber consimtita").

Ne intilneam la citeva saptamini, fiind din orase diferite, dar vorbeam zilnic la telefon si ne scriam foarte mult pe e-mail. A durat un an si jumatate, eu aveam o relatie stabila, la rindul meu, dar l-am parasit pe acela pentru ca nu mai suportam situatia.

Cel pe care il iubeam mi-a spus de curind ca nu voia decit "sa ne simtim bine, fara batai de cap si fara probleme" - ce vreti mai clar de atit? Ne-am despartit, asadar, desi eu am suferit crunt.

Cind a aflat, dupa un timp, ca sint cu altcineva, a avut o reactie foarte ciudata, m-a facut femeie usoara, a pretins ca se simte inselat, mintit, ca nu mai are incredere in mine - cu toate ca, repet, noi ne despartiseram de citeva luni. Am fost asa de miscata de "intoarcerea" lui, incit n-am reusit sa ma implic in noua mea relatie. Am crezut ca vrea sa continuam, il iubesc, ma simt in stare sa mergem mai departe chiar asa, impartindu-l cu vesnica lui partenera, cea oficiala, ori poate si cu altele. Dar el a disparut din nou, nu mai da nici un semn.

Sint singura, nu reusesc sa ma apropii de nimeni, pindesc zilnic un semn de la el, uneori il implor sa se intoarca, sa ma primeasca iar in viata lui. Sint foarte derutata, ma simt golita de sens si de resurse, am devenit apatica, retrasa, refuz sa ma mai intilnesc pina si cu prietenii foarte apropiati, nu ies nicaieri, nu vreau sa vad pe nimeni. Cind nu sint absenta, sint irascibila. In viata mea au ramas doar job-ul, cartile pe care le citesc, desi mi-e tot mai greu sa ma concentrez, si internetul. Sint asa de peste trei luni si e tot mai rau, am inceput sa ma gindesc la sinucidere, solutia de rezerva, ultima, dar cea mai eficienta.

Am fost la doi psihologi, dar m-a prins lehamitea de la primele intilniri, cind ambii mi-au servit cliseele “esti puternica, nu inteleg de ce nu iesi din starea asta” ori “uite ce grozava esti, cite stii, cite ai facut, sint atitea lucruri pe care ai putea sa le faci”. Poate, dar eu nu vad iesirea, solutia, rezerva aia de motivatie intrinseca etc.

Unora le poate parea absurd si / sau caraghios ca o experienta sentimentala, de mina a doua, cum a fost asta a mea, iti reteaza atit de abrupt si fara speranta pofta de a trai, de a te implica, de-a fi ca inainte. Ori chiar de-a te desprinde, de-a invata, de-a merge mai departe.

Dar cei care au trecut prin asa ceva stiu bine cum e.

Sa va expun problema mea:

In luna septembrie 2010 tatal meu a decedat,il iubeam nespus de mult ,il divinizam,era tatal meu,odata cu decesul lui ceva din mine a murit.

Problema mea este(va spun exact ce simt eu)ca,simt in piep ca o gheara si o senzatie de sufocare,mai nou ma ia niste senzatii ciudate la nivelul abdomenului urcand spre gat,am o neliniste teribila,dandu-mi senzatia ca parca as pica in neant,palmele-mi transpira si nu-mi gasesc locul.

Incerc sa ma controlez,sa-mi spun ca nu-i nimic,ca sunt puternica ,ca trebuie sa depasesc momentul....dar,nu reusesc.
Nustiu ce sa fac,nu vreau sa ajung la psihiatru,cu banii nu stau bine sa-mi permit o psihoterapie,chiar nu stiu cum sa depasesc acest moment,eu incerc din toate puterile mele.....

Ma puteti ajuta cu-n sfat,imi doresc sa depasesc momentul,imi doresc sa revin cat de cat la stare de normalitate,imi doresc sa scap de aceste stari de neliniste,de sufocare...daca nu se poate ,asta e...cu D-zeu inainte,dar am nevoie de un sfat specializat sa ma ajute sa depasesc aceasta drama din viata mea!

Multumesc ,ca ati avut rabdarea sa cititi acest mesaj!

eu insumi am trait asa ceva...eu vroiam...el se facea ca nu intelege si ca nu e pregatit, uneori ma cauta , apoi fugea cu lunile in viata lui separata de a mea...femei cu gramada, o viata de uzura.

Exact aceeasi situatie, pana cand intr-o zi mi-a spus ca el asa nu poate sa traiasca...apoi dupa 3 ani a venit sa-si ceara iertare...

nu vroia nici acum dragostea mea, ci iertarea mea(sa poata trai linistit ca mi-a refuzat iubirea si m-a ranit) si uite asa : UN NEHOTARAT, nehotarat ramane toata viata, un NEPASATOR in fata suferintei tale, tot nepasator ramane, unul care nu TE RESPECTA ...tot asa va face toata viata, ....

vreau sa-ti spun ca m-a macinat iubirea asta ani la rand...poate nici acum nu-s total imuna la povestea asta, dar sunt complet multumita ca nu mi-am tarat viata printr-o iubire de mana a doua, cu un om care nu mi-a acordat primul loc in viata lui niciodata.

As indrazni sa zic eu ca toate suferintele merita, numai sa nu suferi de singuratate in doi. mai bine sa se numeasca dragoste neimpartasita, mai bine incertitudine(desi nu-i incertitudine-e doar un mod al lui de viata care exclude responsabilitatea fata de faptul ca stie ce simti si ce-ti doresti) mai bine orice...decat sa tot cersim o viata la atentia lor deplina.

Oricum o vom avea ciuntita...ca asa au inteles sa ne-o ofere... asa pot face.....

Putem accepta asta?
eu nu.
tu da?

Nu mai pot sa stau in incertitudinea asta. Nu il inteleg, nu inteleg de ce se comporta asa. Daca e cu fata aia pai sa nu ma mai caute pe mine, sa nu mai intre in contact cu mine.

Mai mult decat atat sa imi spuna in fata, clar ce vrea si ce nu vrea, ca sa pot sa inchei si a rezolv ce se petrece in sufletul meu, pentru ca mi-e foarte greu...

de 3 ani fac acelasi lucru, nu pot sa am o alta relatie deoarece nu ma pot implica in ea si in final renunt la orice relatie.

de ce accepti sa fii rezerva in viata cuiva? exista cineva pt fiecare,cauta si vei gasi.

nu te axa pe un om inaccesibil,care nu te trateaza cu respect,care nu iti raspunde la mesaje,telefoane,ci te cauta cand are el chef si atunci tu ii raspunzi la comanda imediat si ii stai la dispozitie pt a-i satisface lui ego-ul masculin ca te poate avea oricand.
imi pare rau pt tine.

refuza-l de acum incolo,caci are pe cineva,si nu esti sclava la dispozitia lui cand suna din clopotel.

Eu imi doresc o relatie cu el, o relatie adevarata nu cum a fost pana acum. Mi-am dorit asta tot timpul si el stie. Chiar zilele trecute mi-a spus ca eu imi doream o relatie serioasa si ca el nu isi dorea la momentul respectiv. Ieri mi-a spus ca fata cu care e acum accepta tot ce face el, adica accepta ca el sa iasa si cu altele si sa se imbete la fiecare sfarsit de saptamana. De cate ori incerc sa ii arat ce simt si sa ii spun tot ce vreau si ce imi doresc el ma ia cu altceva si imi zice ca astea is abureli.

Si mereu il intreb ce vrea el si incerc sa aflu ce se ascunde in spate, el evita si parca incearca sa ma tina la distanta sa nu intru in profunzime, sa nu il descopar asa cum e. Cel putin eu asta simt ca face. Nu stiu cum sa il fac sa se deschida, el vrea sa para un dur si unul care iese cu o gramada de femei, insa nu e asa.

Mi-e greu sa stau asa in incertitudinea asta, vreau sa stiu exact ce vrea si ce simte, pentru ca timp de 3 ani am tot asteptat, am asteptat ca el sa constientizeze ce se intampla. Cand am zis ca "fie vreau o relatie, fie sa ma indepartez", am vrut sa zic ca nu se mai poate asa adica nicicum.

Vreau sa stiu care e locul meu in toata "treaba" asta.