Nu pot sa merg singura pe strada

 
?

De ceva vreme nu mai pot merge singura pe strada. Am ajuns ca nici la serviciu nu mai merg singura in conditiile in care de acasa si pana la serviciu fac max 20 min pe jos. Daca trebuie sa plec undeva si nu am cu cine merge, abandonez.

Ainceput totul mai intai cu atacuri de panica (transpiratie, tremuraturi, lipsa de aer) apoi am vazut cum tatal meu si-a dat ultima suflare la spital si ma-m speriat iar cu 6 luni inainte mi-a murit socrul. Am inceput sa tremur,mi-au dat calmepam si ma-m mai linistit.

Am fost la psihiatru si mi-a dat Asentra o pastila seara,am adormit brusc,dar cand m-am trezit parca nu mai eram eu ,aveam ameteli,tremuram,ma uitam la familia mea si parca nu ii intelegeam.Asta a durat si a doua si a treia zi.

Am nevoie de ajutor pentru am-i reveni. La psihoterapeut nu-mi permit sa merg.

(raspuns dat de Dana Sichitiu, medic specialist psihiatru)

Atat teama de a merge singura pe strada cat si atacurile de panica sunt manifestari caracteristice pentru tulburarea de anxietate. Aceasta se datoreaza scaderii nivelului cerebral de serotonina si reprezinta un dezechilibru chimic corectabil prin tratament.

Se pare ca infruntarea directa sau indirecta cu moartea-in cazul dumneavoastra indirect prin decesul unor persoane dragi-
determina la structurile de personalitate vulnerabile, scaderi ale nivelului de serotonina care se exprima clinic prin anxietate. Solutia cu efectul cel mai rapid este reprezentata de medicatia care echilibreaza serotonina.

Din pacate, desi extrem de eficienta, aceasta clasa de medicamente se confrunta cu o latenta mare a instalarii efectului clinic si cu determinarea de efecte adverse greu de
tolerat in primele zile. Asentra-sertralina ca denumire comuna
internationala-este un medicament adecvat pentru problemele dumneavoastra.

Intr-adevar, in primele 4-7 zile de tratament, starea generala se inrautateste datorita impactului medicamentului asupra organismului. Insa este doar un efect tranzitor. Ulterior,dupa instalarea efectului terapeutic, adica dupa aproximativ
3 saptamani de tratament, veti constata ca manifestarile clinice de anxietate dispar si puteti derula in conditii de confort un demers psihoterapeutic pentru a controla in viitor reactiile dumneavoastra la expunerea la situatii stresante.

Chiar daca acum situatia nu va permite, merita sa luati in considerare psihoterapia pentru viitor, dat fiind ca in tulburarile de anxietate exista riscul recidivelor si doar prin psihoterapie puteti invata sa manageriati specific, adaptat la structura dumneavoastra, stresul.

Mult succes si...rabdare!

Dana Sichitiu
medic specialist psihiatru


Alte raspunsuri date de Dana Sichitiu


(raspuns dat de Aida Popovici, psiholog si psihoterapeut)

Atacul de panica are ca mecanism declansator reactia de aparare a organismului in fata unui pericol (real sau imaginar). Prin aceasta reactie, organismul se apara printr-una din actiunile: "lupta!" sau "fugi!".
Oricare din aceste actiuni va solicita corpul intr-un mod deosebit: va creste tonusul muscular, pentru care va fi necesara accelerarea circulatiei sagvine pentru a sustine acest efort, accelerarea ritmului cardiac pentru a face fata efortului de a actiona etc.

In cazul unui pericol real, toate aceste resurse se consuma in actiunea de aprare. In cazul unui pericol imaginar, cum se intampla in atacul de panica, in care acest pericol nu exista in planul realitatii fizice, obiective, aceste reactii alcatuiesc un cerc vicios.

La nivel somatic, pacientii descriu: tulburari respiratorii (sufocare cu senzatie de moarte iminenta, tuse, oftat); tulburari cardiovasculare (tahicardie, palpitatii, dureri); tulburari digestive (spasme, dureri, greturi, varsaturi, uscaciunea gurii); tulburari de mictiune(imposibilitatea urinarii, necesitate repetata de a urina); tulburari neuromusculare (tremuraturi); tulburari senzitive, senzoriale si cutanate (furnicaturi, prurit, piloerectie, transpiratii, dureri in punct fix, acufene, cefalee, vertij, diminuarea acuitatii vizuale).

La nivel psihologic, pacientii se confrunta cu: teama majora de un pericol iminent, rationament confuz, anticipari negative in legatura cu un nou atac, pesimism, izolare, deteriorarea imaginii de sine.

Primul ajutor in cazul atacului de panica este aplicarea unei tehnici de relaxare, pe care pacientul o invata impreuna cu psihoterapeutul, urmad ca treptat sa dobandeasca deprinderea de a o aplica singur. Tehnicile de relaxare musculara, combinate cu tehnici de respiratie au drept rezultat reechilibrarea psihosomatica a persoanei si iesirea din criza.
Terapiile cognitiv-comportamentale sunt, asa cum este descris in raspunsul anterior, de asemenea, inalt recomandate.

In ce priveste decelarea cauzelor declansarii atacurilor de panica, se recomanda desfasurarea unui program de psihoterapie (psihanaliza, hipnoza clinia, psihoterapie experientiala etc.)

Aida Popovici
psiholog - psihoterapeut


Alte raspunsuri date de Aida Popovici


(raspuns dat de Kablan Hilda, psiholog si psihoterapeut)

Au inceput sa va obsedeze niste intrebari dupa primul atac de panica? (ex: "ce pot sa fac ca sa evit ca situatia sa nu se mai repete?"). Si astfel, ati incercat sa faceti ceva in acest sens: nu mai mergeti singura pe strada.

E cazul sa incercati sa deconditionati acest comportament: incepeti, cate putin, pe o distanta la inceput foarte mica, apoi cresteti distanta; daca va apuca atacul de panica, simptomele lui nu reprezinta decat exagerarea unor reactii normale la stresul de a iesi singura.

Pe langa aceasta terapie comportamentala, sunt necesare si strategii cognitive, de analiza a gandurilor negative si simtirilor in vederea contracararii simptomelor unui eventual atac de panica aparut la incercarea de deconditionare a comportamentului de a nu iesi din casa singura.

Va doresc mult succes!

Kablan Hilda
psiholog clinician - psihoterapeut


Alte raspunsuri date de Kablan Hilda

Trackback URL for this post:

http://www.psihoterapie.net/trackback/7286

Post new comment

CAPTCHA
Verificarea de mai jos este necesara pentru a preveni spamul. Va multumim
3
S
q
B
Enter the code without spaces and pay attention to upper/lower case.

programari pentru hipnoza si psihoterapie in Bucuresti: tel. 072.321.3.321, 075.321.3.321 sau 021.321.3.321

pentru programari in alte orase decat Bucuresti consultati lista de cabinete de psihologie si psihoterapie