Oare cand ni se va diminua durerea ?

In urma cu un an si 10 luni eram o familie fericita, implinita. Familia mea era compusa din trei persoane. In februarie 2008, in vacanta, baiatul meu in varsta de 19 ani a plecat la munte, acolo a avut accident cand conducea un atv. A intrat in coma... nu l-am putut salva. Dupa doua luni de coma... a decedat.

De atunci eu m-am izolat de toti. Nu suport pe nimeni in jurul meu, am impresia ca sunt falsi. Nu doresc sa imparta aceasi suferinta cu mine. La serviciu ma comport acceptabil, neavand incotro. Astept cu nerabdare sa ajung acasa... sa plang, sa plang, sa plang. Nu pot sa plang langa sotul meu, mai rar. Nu il mai suport nici pe el, nu il acuz de nimic. Nu mai raspund la telefoane, inchid interfonul, nu deschid usa la nimeni, am fost si la specialist, nu mi-a convenit ce-mi spunea, am renuntat.

Imi vreau copilul inapoi... Stiu ca este imposibil, dar e singurul lucru pe care mi-l doresc. O perioada i-am suportat pe apropiati, dar nu mai suport sa dau explicatii, sa ma justific fata de ei, tot timpul sunt certata,... Stiu ei nu pot intelege durerea noastra. Sunt considerata o persoana cu probleme psihice de catre anumite persoane carora le-ar conveni, simt cum se apropie sfarsitul meu, sper sa nu fiu dusa cu forta la spitalul de boli psihice.

Vreau sa fiu alaturi de copilul meu, dar sunt lasa. Iau medicamente: neuromultivitamine, prescrise de medic. Atat, nu iau sedative, nu am luat niciodata. Imi vizitez copilul saptamanal, dar vreau sa fiu cu el, imi apare in vis, se lasa mangaiat, pupat. Are nevoie de mine.

Nu va puteti imagina cat de mult imi doresc sa fiu cu el.Am obosit....

Nu pot decat sa imi imaginez cat de greu trebuie sa va fie in momentele acestea. Spuneti ca cei din jurul dvs. nu vor sa imparta aceeasi suferinta cu dvs. Nici nu ar avea cum, nu cred ca cineva din jurul dvs. ar putea sa simta ce simtiti dvs.

Spuneti ca nu mai vreti sa dati explicatii celor din jur. Nu sunteti obligata sa dati cuiva vreun fel de explicatii. Fiecare persoana traieste doliul in felul ei propriu iar daca in aceasta perioada foarte dificila pentru dvs. aveti nevoie de intimitate, da, este foarte bine, puteti scoate telefonul si soneria de la intrare din priza, este dreptul dvs. sa faceti acest lucru.

Spuneti ca sunteti intr-un fel sau altul conectata la copilul dvs. Il vizitati saptamanal, va apare in vis. Probabil ca in acest moment va face bine aceasta legatura cu fiul dvs. dar pe termen lung nu este sanatos pentru dvs. sa traiti in felul acesta. Pe termen lung solutia ar fi sa puteti ramane conectata la fiul dvs., la amintirea lui dar fara sentimentele de durere, de vinovatie, de disperare.

Ati spus ca ati fost la un specialist dar nu v-a convenit ceea ce v-a spus. Nu este singurul specialist din preajma. Puteti cauta altul in orasul dvs.

Sugestia mea ar fi insa sa cautati mai degraba o terapie de grup sau un grup de sprijin decat o terapie individuala.

Intr-un grup, alaturi de oameni care au trecut prin experiente similare si care pot sa va inteleaga durerea intr-un mod personal, alaturi de un psihoterapeut veti parcurge mai usor perioada aceasta atat de grea pe care o traversati acum.

Va urez sa fiti puternica in continuare.

Dorin Victor Vasile
psiholog clinician - psihoterapeut

Alte raspunsuri date de Dorin Victor Vasile