Probleme in Paradis

?

Buna ziua,

Sunt user al acestui site de mai multa vreme, si tocmai termin si masterul de psihologie, am 24 de ani si cu toate acestea am dificultati mari in viata personala, mai ales in relatia de cuplu.

Sunt/am fost cu cineva 8 luni, (ne-am despartit a mia oara azi) e posibil sa ne impacam dar adevarul este ca relatia nu merge deloc bine. La inceput am fost prieteni 2 luni de zile, eram legati de o pasiune comuna pentru fotografie, si dupa ce am devenit un cuplu am continuat sa lucram impreuna, fotografia apropiindu-ne foarte mult.

In primele luni era totul absolut perfect, dupa o serie de relatii esuate grav credeam ca in sfarsit am gasit persoana potrivita, si va totul va fi bine. Din pacate nu a fost chiar asa, si au inceput sa iasa la iveala aspecte ale personalitatii lui care m-au socat si speriat. Din mereu vesel si bland si tandru si entuziast, a devenit irascibil si furios, ne certam din motive complet stupide si lipsite de sens. E genul de om care trebuie sa controleze totul in jur, si totul sa se faca dupa regulile si dorintele lui, si am acceptat asta pentru ca ma indragostisem de el, si el de mine.

Cu toate astea, desi faceam tot ce puteam pentru a-i fi pe plac, la cea mai mica scapare sau ezitare sau intarziere in a face ce imi cerea, se enerva si incepea sa strige la mine, sa ma critice, uneori sa ma si injure. Aici e vorba de chestii mici, cum ar fi sa mut o perna sau sa ii dau ceva din echipamentul foto, etc. Efectiv se enerva din orice. Ma parasea si dupa 1-2 zile ma cauta si ne impacam, era iar totul perfect o vreme, ma simteam cea mai iubita femeie din lume, apoi inevitabil iar o criza de furie. Incepusem sa simt de dimineata zilele cand urma sa fie nervos, si incercam sa-l evit dar era imposibil.

Vorbim foarte mult, si ne vedem pe cat de des posibil, minim la 2 zile. Cand nu ne vedem ma suna sau vorbim pe internet. Cat e la serviciu ma suna aproape din ora in ora, sa vada ce mai fac, sa-mi spuna ca ii e dor de mine. S-ar putea presupune ca este gelos si posesiv, dar din contra aici eu sunt vinovata, mereu am fost geloasa deoarece el ca fotograf are multe cunostiinte femei, si in plus pana sa fie cu mine era cam 'fustangiu', in fiecare noapte era cu alta. El mi-a spus ca a fost asa din cauza suferintei pe care i-a provocat-o relatia cu ultima lui prietena inainte de mine.

Cu toate acestea, mie imi era foarte devotat, si nu aveam nici cel mai mic motiv sa ma indoiesc de el. In urma cu aproximativ o luna am aflat niste lucruri despre el pe care prefer sa nu le fi aflat niciodata. A avut o prietena cu care a stat un an pentru bani, a plecat cu ea in Anglia si au locuit si lucrat acolo, si statea cu ea numai pentru ca ea avea relatii care ii puteau facilita lui ascensiunea acolo. S-a intors in tara pentru ca nu mai suporta sa stea 'singur', caci mi-a spus ca se simtea singur cu ea. Am aflat de prin alte parti ca si-a lovit alta fosta prietena, si acum o luna a furat o bicicleta, pe care a returnat-o apoi probabil de frica. De bicicleta am aflat de la altii, el mi-a spus ca o imprumutase sa se plimbe si i-a fost furata, apoi cand a returnat-o a spus ca a gasit-o in oras la niste tigani si a furat=o de la ei si a returnat-o posesorului. Eu stiu sigur ca asta nu e adevarat. L-am confruntat cu o parte din ce am aflat si l-am rugat sa-mi spuna ce se intampla, s-a enervat si a negat totul, ne-am certat foarte urat atunci. Problema e ca de la acest 'incident' eu nu mai pot avea incredere in el, mai ales ca toti apropiatii lui (care sunt infim de putini) mi-au spus sa fug de el si sa ma feresc, si sa nu cred nimic din ce spune. Acum nici nu stiu ce sa mai cred, daca ma iubeste sau nu, daca am fost si eu o joaca pentru el.

Eu il iubesc enorm, cu tot cu defectele lui, si alesesem sa trec peste tot ce aflasem si sa am totusi incredere in el, ca poate nu tot ce se spune e adevarat. I-am spus ca ii voi fi alaturi si il voi sprijini, cu singura conditie ca el sa nu ma minta pe mine. In rest sa faca ce vrea si ce simte, nu il voi judeca, doar sa nu ma minta pe mine. Supriza, a continuat sa ma minta. Chiar si cu lucruri marunte, dar tot ma mintea. Il intrebam de ce, spunea ca nu mai face si ca ii pare rau si ca promite ca se va schimba, ca nu vrea sa ma piarda. Acum iar l-am prins cu o minciuna, si i-am spus ca s-a terminat, ca i-am dat prea multe sanse si m-a tradat.
In continuare spune ca ma iubeste, desi azi a refuzat sa mai vorbeasca cu mine. Sincer nu stiu de ce mai continui sa sper ca ceva se va schimba, poate pentru ca nu ma vad fara el. Am devenit extrem de geloasa si paranoica, mereu il acuz ca ma inseala, ca ma minte. Daca nu o face, imi inchipui ca trebuie sa-i fie destul de greu de suportat, dar pana la urma urmei si-a facut-o cu mana lui.

Eu personal sunt la pamant, mama mea e foarte bolnava si nu se stie ce are, si mai ales nu se stie cat mai traieste. A fost suspecta de cancer si de lupus, dar nu s-a confirmat nimic inca. Tatal meu e plecat in SUA si sper sa ramana acolo, e un betiv agresiv si rau. Fratele meu mai mic o ia pe urmele tatalui, si la noi in casa este efectiv un mare haos.

Prietenul mi-era singurul sprijin. Sunt deprimata in ultimul hal, plang intr-una, nu pot dormi, nu pot manca, peste 5 ore trebuie sa-mi sustin lucrarea de disertatie (despre alcoolism...) si eu stau si plang din cauza lui...mi-e ingrozitor de dor de el, si nu vreau decat sa stiu daca ma iubeste...

Daca stau sa analizez relatia, au fost multe momente romantice si frumoase, a facut lucruri pentru mine pe care altii nu le-ar fi facut (mi-a adus multe flori, a fost la mama la spital sa-i duca ceai, cand stia ca nu am bani imi lua tigari, ne-am plimbat tot orasul pe jos cu camerele facand poze, am facut de mancare impreuna, vroia sa plecam impreuna in Anglia) si pe de alta parte cand avea crize de nervi ma injura si ma facea sa ma simt ca ultimul om, imi spunea lucruri extrem de dureroase si de rele. Stiu ca nu e bine ca acum tot eu sa alerg dupa el, de anul nou ne-am certat si am incercat sa ma sinucid, am luat un pumn de somnifere cu gin si apoi cand mi-a spus sa vin la el m-am fortat sa le vomit si m-am tarat pana la el acasa, unde tatal lui m-a vazut nemachiata si palida, apoi i-a spus lui in privat ca il stia mai cu minte, ca de ce umbla cu fete neingrijite. Asta i-a atins orgoliul si m-a acuzat pe mine pentru discutia cu tatal sau, m-a facut sa ma simt oribil, fara sa tina seama de circumstante. De atunci nu m-am mai intalnit niciodata cu el nemachiata si nearanjata. Am facut destule schimbari pentru el, si nu le regret.

Nu regret nimic din ce a fost, si il vreau inapoi, dar nu stiu cum sa pot avea din nou incredere in el. Nu vorbeste cu nimeni, nici macar cu mine. Se deschide extrem de rar si atunci foarte putin, si atunci exista riscul sa minta. Nu stiu ce sa fac...Am ajuns sa imi fie frica de el pe de-o parte, pe alta mi-e sila de faptul ca ma minte, si pe a treia il iubesc cu toata inima mea. Orice sfat e binevenit, va multumesc mult si imi cer scuze ca am scris asa de mult.