?Va rog din suflet dati-mi un sfat..ca simt ca nu mai rezist.
Am fost la un liceu mediocru,in care invatatul era undeva jos..iar elevii,niste rromi ce-si bateau joc de tine oricand apucau.Nemaisuportand..m-am mutat in clasa a10-a intr-un alt liceu,care este cu mult mai sus decat in cel care am fost [ colegiul national cantemir voda-bucuresti ] si acum pur si simplu simt ca nu pot sa tin fata tuturor materiilor,temelor.
Ieri am avut un soc..am plans atat de mult si sunt panicata in ultimul hal incat nu am reusit sa mai rectionez,cand a observat soramea halul in care eram,a venit si m-a luat in brate si pur si simplu am izbucnit in plans,pe urma toata familia m-a sunat si mi-a zis sa rezist,pentru ca asa este in viata..greu si ca eu am vrut aici...
da,m-am chinuit foarte mult sa ma transfer aici dar nu am fost destul de matura sa iau decizia asta si acum ma dau cu capul de asfalt..ce e ciudat e ca,uneori am niste stari in care nu-mi pasa si ma bucur ca m-am mutat iar mai tarziu ma apuca plansul,tremuratul..panica si nu am chef decat sa ma inghemuiesc in pat si sa plang.
Nu mai pot,ma depaseste..iar de mutat nu mai am forta sa ma mut in alta parte,am trecut prin prea multe obstacole cand m-am mutat si nu pot sa o pun pe mama sa treaca din nou prin ce am trecut.
Nu stiu ce a fost in capul meu,m-am mutat la mate-info si este foarte greu,profesoara preda intruna iar cand ii vad pe colegi cum ies si calculeaza iar eu nu inteleg nimic,simt ca innebunesc...as lua pastile ca sa scap de stariile astea dar nu cred ca exista asa ceva,simt ca o iau razna
Te inteleg ca treci printr-o perioada foarte neplacuta, care te sperie; aceasta perioada este cea de ADAPTARE la noul liceu. In aceasta perioada de adaptare organismul trebuie sa treaca de la situatia veche, cunoscuta, la situatia noua, necunoscuta, la un alt ritm de invatare, colegi noi, profesori noi. Aceasta este o PERIOADA DE TRANZITIE, care adesea se insoteste de anxietate si de reactii neplacute ale organismului la schimbare, adesea apare si o regresie afectiva (tendinta de a sta in pozitie "ghemuit in pat"); important este ca aceste reactii sunt trecatoare, pe masura ce adaptarea se va produce, ele vor dispare.
In privinta alegerii pe care ai facut-o, pot sa- ti spun ca ai ales ceea ce ai simtit ca ti se potriveste: ai ales provocarea, iar o provocare ne dezvolta, pe termen lung. Ai simtit ca ti se potriveste sa ai mai mult decat aveai la "vechiul" liceu.
In primul rand, nu te supara si nu te ingrijora ca treci prin aceasta etapa de adaptare la noua situatie; o suparare supraadaugata, ar duce la amplificarea reactiilor neplacute ale organismului.
In al doilea rand, cere ajutorul celorlalti: parintilor, surorii, profesorilor, psihologului liceului, prietenilor, sa te ajute. Ai putea sa le explici prin ce stare treci, iti vor oferi sprijin.
Cu psihologul de la liceu ati putea sa explorati impreuna felul in care starea de adaptare iti provoaca disconfort, modalitati de depasire a starii subiective de nesiguranta, poate descurajare, ajutor concret la lectii, intelegerea mobilului alegerilor pe care le facem in viata.
Dupa cum vezi, sunt multe de invatat si din aceasta situatie, care, de altfel, nu este deloc grava; e o situatie si atat.
Iti doresc sa treci cu seninatate prin schimbari si sa ai mult succes la scoala.
Cu simpatie,
Kablan Hilda
psiholog clinician - psihoterapeut
Post new comment