am ajuns sa simt ca sunt o alternativa si nu o prioritate

Am 21 de ani,sunt studenta in anul II si lucrez part-time de aproximativ 1 an.Am o relatie (sau aveam) care dureaza de mai bine de 7 ani .El are 24...iubirea noastra este reciproca si sunt convinsa.

Insa eu simt ca lupt cu morile de vant,iubitul meu nu lucreaza,m-a si inselat de suficient de multe ori,l-am iertat de fiecare data iar in ultimul an sunt 90% convinsa ca nu a mai calcat stramb. Si zic 90% pentru ca increderea mea a fost zdruncinata puternic si astfel au urmat n cautari in telefon,in pc etc.

Am devenit foarte suspicioasa si innebuneam doar cand vedeam o alta tipa atractiva trecand pe langa noi sau cand pur si simplu observam ca a vazut un film erotic.Nu am fost asa mereu ,eram chiar destul de deschisa as putea spune insa a avut loc aceasta transformare deloc benefica de pe urma careia au izbucnit mii de certuri.Cu toate acestea el m-a inteles ,se simtea oarecum vinovat pentru ceea ce a facut desi pe de alta parte e de parere ca asa sunt barbatii.Gelozia mea excesiva nu este inca vindecata si imi recapat foarte greu increderea in el.

Problema care insa ma deranjeaza enorm este faptul ca nu munceste de 2 ani ,nu vrea pentru ca este foarte razvratit impotriva sistemului si bla bla bla.Ok cred ca toti suntem asa dar asta nu ne permite sa stam degeaba ,asteptand de la altii (parinti,iubita etc.).

Eu am incercat sa il inteleg ,am crezut la inceput ca e vorba de o pasa proasta ,apoi am observat ca a devenit depresiv ,depresie in care s-a scaldat aproximativ un an,sufeream enorm sa il vad asa ,am incercat sa discut cu el ,am pus in discutie chiar si posibilitatea de a merge la terapeut (terapie pe care de altfel m-am oferit sa i-o platesc) dar bineinteles ca nu am reusit sa il conving,mi-am dat tot interesul sa il binedispun,am incercat sa fiu intelegatoare ,sa fiu prietena de care avea nevoie,am incercat sa nu dramatizez ,sa fiu optimista si sa ii arat ca luminita de la capatul tunelului chiar exista.Si mentionez ca am incercat pentru ca nu stiu daca am reusit.Intr-un final s-a ambitionat sa ia permisul de conducere,dar nu a fost consecvent asa ca de 6 luni continua sa "munceasca" la asta ,intr-un ritm foarte lejer,aproape dezinteresat.

De cand vara si-a facut simtita prezenta a inceput sa isi petreaca timpul cu prietenii,iesind foarte des la terase,la strand etc.Nu i-am interzis niciodata,mai ales ca eu am fost putin mai ocupata cu sesiunea si nu imi permiteam sa ii dedic foarte mult timp.Insa atunci cand imi strecuram in program cateva ore pentru a le petrece impreuna,imi spunea ca el sta cu X sau Y (sunt convinsa ca nu era vorba de infidelitate,pur si simplu petrecea timpul cu baietii).Astfel insa am ajuns sa simt ca sunt o alternativa si nu o prioritate.

De multe ori problemele mele erau neinteresante si enervante,iar el nu vroia sa fie deranjat de afecte negative.Asa ca nu ma mai asculta, iar totul era bine si frumos doar atunci cand eu decideam sa ma abtin,sa las a nu stiu cata oara de la mine si doar sa ne "dragalim" in lipsa comunicarii problemelor, gandindu-ma ca poate noi femeile vorbim prea mult.

Intr-o zi insa am simtit ca a pus capac,ma refuzase din nou in favoarea unui "amic" desi stia ca e o zi importanta pentru mine ,pe care o asteptasem mult timp.Asa ca am pus punct intr-un mod cu totul copilaresc ,prin sms-uri.Stiu ca astea sunt lucruri care se discuta la un ceai,la o cafea dar am simtit ca daca vom discuta fata in fata ma voi topi din nou,asa ca nici macar la telefon nu i-am raspuns.A crezut probabil ca e doar o gluma si timp de o zi nu m-a luat in serios.Apoi m-a intrebat daca vreau sa nu ma mai disturbe iar raspunsul meu a fost da.I-am explicat a mia oara ce ma deranjeaza si i-am transmis ca atunci cand crede ca se poate schimba,cand crede ca merit sa imi ofere mai mult sa ma caute,am mentionat ca daca ma iubeste ma va cauta,daca nu inseamna ca atat am insemnat eu pentru el.Iar el mi-a promis ca nu o va face.Au trecut 4 zile si nu da nici un semn .

Ma asteptam sa imi promita ca va face ca drege,sa se agite cumva insa nimic...probabil vrea sa vada care imi sunt limitele,cat de mult pot rezista fara el ,pentru ca mereu am fost cea care ceda,care mai lasa inca o data de la ea,dar acum cred ca daca ma voi intoarce tot eu nu voi reusi niciodata sa ma impun,nu voi fi niciodata luata in serios si lucrurile o vor lua de la capat in aceeasi directie.

Eu il iubesc enorm,desi ii cunosc toate defectele,care sunt poate mai multe decat calitati,imi doresc doar sa munceasca si uneori sa ma puna pe primul loc.Din punctul meu de vedere un barbat care iubeste o femeie se ambitioneaza,ii demonstreaza ca poate mai mult.Vreau sa stiu ca am pe cine ma baza ,nu vreau sa fiu femeia care merge la munca,creste copii in timp ce el freaca menta.Cred ca iubirea se transforma in astfel de imprejurari.
Nu imi doresc palate sau vila cu piscina,vreau doar un trai decent si un om responsabil alaturi.

Simt ca ma tine in loc,iar daca o relatie nu te ajuta sa cresti ,consider ca nu este o realatie benefica...iar eu nu am reusit sa il impulsionez in nici un fel.

As vrea ca acum sa constientizeze ca daca nu face nimic ,ma va pierde si sa se ambitioneze in a face ceva ,nu atat pentru mine,cat pentru binele lui.
Dar daca el interpreteaza lucrurile in alt mod si nu o va face,nu ma va cauta? Ce trebuie sa fac pentru a ne fi bine amandurora?

Va multumesc pentru timpul acordat si imi cer scuze daca am detaliat prea mult.

O zi buna!